Ce înseamnă „Biniște”?

Noul cuvânt "biniște" poate fi definit ca o stare sufletească pozitivă, lipsită de zbucium, de frământări.

De asemenea, cuvântul se poate referi și la calitatea unui moment sau a unui spațiu de a inspira o liniște aducătoare de bine. Creat din bine + liniște.

E o vorbă românească ce spune că veşnicia s-a născut la sat și că orice gând acolo e mai încet. Nimic mai adevarat.

Ce ai zice dacă ai lua puțin timp doar pentru tine? Timp în care să profiti pe îndelete de fiecare clipă în parte. Timp doar al tău, în care să bei o cană de ceai fierbinte și să te bucuri de tot ce te înconjoară.

Și pentru că noi știm cât de prețios este timpul tău, avem pentru tine șase locuri ce par a fi desprinse din povești. Cu asemenea priveliști mioritice, îți garantăm că nu ai mai vrea să pleci de acolo.

On Top Chalet

Este locația ideală pentru a te simți "on top". Cabana se afla in Simon, comuna Bran in Judetul Brasov. Situată pe un deal, cabana este locul ideal pentru cei care doresc să se bucure de relaxare și liniștea naturii. On top Chalet îți propune o experiență de neuitat, de la o cafea de dimineață savurată alături de o panoramă ruptă din povești până la o seară de film alături de cei mai buni prieteni în jurul șemineului.

Cuibul de lemn

Hotelul de tip retreat este o punte de legatură între valorile locale, unde timpul se scurge mai puțin grăbit și te vei putea bucura de liniștea atât de mult dorită. Printr-un design bine gândit care combină tradiționalul cu minimalismul, această locație iese din tipare. Având toate facilitățile de la saună până la jacuzzi, Cuibul de lemn promite un week-end cu adevărat relaxant.

Indiferent unde dintre cele două locații alegeți să petreceți câteva zile de odihnă, prin imediata apropiere există numeroase obiective turistice pe care le puteți vizita.

Obiective turistice

Castelul Bran, Pestera Liliecilor Moeciu, Cheile Gradistei, Cheile Moeciului, Pestera Dambovicioarei, cetatea Rasnov, Dino Park Rasnov , rezervatia de uris Zarnesti, Partiile de ski din Bran .

Montebello Cabin Villa

Un cadru de poveste în Porumbacu de Sus, Sibiu, ce îți dă imediat senzația de “acasă”. Locația este atât de primitoare, încât îți va rămâne în suflet multă vreme. Dacă esti pasionat de drumeții, traseul spre cabană și vârful Negoiu începe din acest mic sătuc, un loc plin de magie datorită peisajelor sale.

Obiective turistice

Povestea Calendarului și Castelul de Lut, Mănăstirea cisterciană Cârța, Palatul Brukental, Sibiu

Raven's Nest - The Hidden Village

Proiectul Raven’s Nest – The Hidden Village, din Sălciua de Sus, casele sunt adevărate bijuterii transilvănene. Atmosfera și peisajul acestui loc te poartă înapoi în timp. Situată în inima pădurii, această locație este ruptă din basm. Pe lângă cazarea neconvențională, la Raven's Nest, veți găsi un restaurant cu o bucătărie organică inspirată din rețete arhaice și un bar care oferă băuturi artizanale. Totul este conceput pentru a vă oferi o experiență autentică.

Obiective turistice

Piatra Secuiului, Salina Turda, Cetatea Trascau, Pestera Papara, Cascada Vanatarile Ponorului, Cascada Sipote

Cabana șapte

Dacă iubești muntele, natura sălbatică și stilul scandinav, Cabana Șapte este locul ideal pentru tine. Această cabană se află în Breaza și are o vedere panoramică spre exterior prin fațadă de sticlă, pentru ca tu să te bucuri în tihnă de liniștea și căldura oferită de  șemineul din living. Pentru ca tabloul să fie perfect, un ceai fierbine sau un vin fiert nu ar trebui să lipsească.

Obiective turistice

Poarta Brâncoveanu, Poarta Breaza, Fagul Prințesei, Conacul Basarab-Brâncoveanu

Montesse Chalet

Montesse Chalet, o oază de liniște și relaxare. Situată în mijlocul naturii la o altitudine de 1100 m, este locul ideal pentru a vă încărca bateriile. Dacă îți dorești să nu fii deranjat de nimeni iar liniștea ta să nu fie perturbată de alții, vestea bună este că această locație se inchiriază integral, așadar, te poți bucura de această locație care este doar pentru tine.

Obiective turistice

Casa memorială Horea, Căsuța din Povești Horea, Peștera Poarta lui Ionele, Peștera Ghețar Scărișoara, Cascada Pisoaia, Pârtia Vârtop Arieșeni, Dealul cu Melci

Sperăm că recomandările noastre te vor ajuta să alegi locația perfectă pentru tine, astfel încât sufletul tău să se bucure de liniștea mult dorită.