Trebuie să recunoști că ai văzut măcar o dată o secvență de film în care se gătește într-o bucătărie italiană. Pai, lasă-mă să îți povestesc ceva. Eu am văzut foarte multe filme până acum dar niciodată nu m-am gândit că aș putea experimenta exact același lucru. Despre asta urmează sa îți povestesc în acest articol. Despre cea mai frumoasă experiență culinară pe care am avut-o până acum. Despre doi baieți care mi-au rămas la suflet. Despre ziua pe care am să mi-o aduc aminte mult timp de acum in colo.
Cursul de gătit paste din Toscana
Este vorba despre cursul de gătit paste din Toscana, mai exact la nici 15 min cu trenul de Florența.
Totul a pornit dintr-o propunere a unei prietene. Am zis că dacă tot ajungem în Florența ar fi păcat să nu aflăm din secretele bucătăriei locale.
A început într-o dimineață plină cu soare în care eu cu prietena mea ne grăbeam să ajungem la punctul de întâlnire în gară. Ajunse acolo, puțin timide (glumesc, doar primele 10 min probabil). Am făcut cunoștință cu Lorenzzo apoi cu ceilalți participanți la curs. Pe tren ne-am dat seama că pe lângă noi mai erau 4 cupluri în luna de miere, un cuplu de 60 de ani aproximativ și toți americani. A fost un moment amuzat când urma sa ne prezentam și noi. Primele cuvinte au fost “Noi două nu suntem în luna de miere”.
Dupa ce am râs și ne-am familiarizat cu toții, nici nu am clipit bine ca am și ajuns la destinație. Acolo a venit Luca și ne-a dus la cuibul lor unde se întâmplă magia pastelor.
Țin să specific că Luca și Lorenzzo sunt niște persoane atât de vesele și pline de viață încât ai impresia că îi cunoști de o viață. Dar de simțul umorului nici nu mai zic, la cum se tachinează aici pot fi premiați ambii. Sunt excepționali. Și îți dai seama că noi încă nici nu am început să gătim paste și eu deja imi făcusem părerea aceasta.
O experiență culinară de neuitat
Ajunși într-o curte superbă de unde se pot vedea livezile de măslini, liniștea ce te înconjoară (vecinul de lângă căsuța lor....vai de viața mea cum arată). Era superb. Terasa casei avea o masă lungă de lemn la care ne-am așezat cu toții să putem admira pentru început totul. Era atât de cozy totul. Apoi am zărit animalele domestice pe care le aveau (găini, rățuștele se plimbau prin curte). Erau foarte amuzate.
Dupa o mică introducere și un pahar de prosseco, Luca ne-a și pus la treaba. În timp ce Lorenzzo pregătea spațiul pentru gătit paste, noi am aflat secretele unui altfel de tiramisu pe care urma să îl facem.
Vă dați seama că nu vă pot zice exact rețeta, că altfel cum să vă conving să mergeți și voi?
Dar vă pot spune și eu un secret. Este un tiramisu făcut cu biscuiți cantuccini și un vârf de sare grujoasă la final (partea cu sarea este strict varianta lor care mi s-a părut genială).
Și uite așa rând pe rând am început fiecare să batem frișca, să asamblăm biscuiții, i-am pus la rece și ne-am mutat în living-ul pregătit special pentru noi.
Sesiune autentică a gătitului pastelor în Toscana
Pentru cei ce nu cunosc, acești băieți își țin cursurile de paste chiar la ei acasă. Nu e nici un loc special cum sunt unele bucătării reci industriale în care mergi să înveți să gătești. Ei practic îți oferă o experiență total autentic italiană, exact cum se găteau pastele pe vremuri.
Să revenim la paste. Aici vreau să ii laud pe băieți căci au fost atenți la fiecare detaliu mic, inclusiv decorativ (crenguțele de măslin erau superbe). Fiecare șorț avea câte un tag cu numele nostru. Mă gândesc ca să știm cum ne mai strigăm după câteva pahare de vin. Glumesc.
Toata procedura părea sa fie simplă pentru început. Aveam în fața noastră doar un ou, faină, sucitor și o furculiță. Și așa și este! Dacă asculți cu atenție fiecare pas pe care îl zice Lorenzzo vei reuși și tu. Sunt foarte atenți cu tine. Îți vin in ajutor pentru orice nevoie ai avea. Am luat și am învârtit, am amestecat, am frământat apoi am tăiat. E voila! Uite ca deja formele pentru tortellini sunt deja gata. Urma să le umplem cu ricotta si spanac. Pff...easy peasy. La final arătau atât de drăguțe și micuțe. Erau primele mele tortellini făcute vreodată. Erau ca și copii mei. După ce le-am aranjat pe o tavă lângă celelalte, am trecut la tagliatelle.
Nu știam, dar există o unealtă specială care seamă cu un țambal/harpă/chitară. Dacă nu mă înșel așa se și numește - pasta chitarra.
Cum funcționează mai exact
După ce ai întins aluatul de paste pe masă îl pui peste acele corzi. Ușor apeși cu sucitorul peste aluat apoi scoți latura de muzician din tine. Te apuci și cânți efectiv la această unealtă și vei observa cum se strecor ușor tagliatellele. Funny nu? Crede-mă că a fost deosebit să încerc această tehnică care a fost folosită de la începutul strămoșii pastelor.
După ce am râs și am pregătit pastele, ghici ce? Pauză de prosecco, din nou! Vai, ador acest tip de activități în care pot să mă și simt bine. Aici băieții ne-au servit cu o cremă de trufe cu unt genială. Aș putea să mănânc zilnic asta. Apoi ne-au povestit un pic despre ei.
Este foarte interesant cum încearcă să îmbine bucătăria italiană venită din doua zone diferite, Luca fiind din sudul Italiei iar Lorenzzo din nord.
Doar cu furculița
Tot aici am vrut să-mi spulber un mit: pastele se mănâncă cu lingura și furculița ?
Răspunsul a fost precum mă așteptam - doar cu furculița.
În nord oamenii sunt mai delicați și mai mănâncă cu lingura, dar realitatea este că se folosește doar furculița. Si da, pizza se mănâncă cu mâna, în pizza nu putem niciodată ketchup și ananas (așa cum fac americanii).
A urmat prepararea în sine a pastelor. Am mers cu toții (desigur cu paharul de prosecco după mine) să participăm. Toate produsele folosite au fost din grădina băieților, începând de la ou, salvie, roșii, busuioc, usturoi, până și uleiul de măsline este făcut de ei.
Cât am stat acolo până se pregăteau pastele, efectiv salivam de poftă. Îmi doream mai repede să ajungem la partea cu “Acum, haideți să mâncăm!”
N-a durat mult și visul mi-a fost împlinit.
Paste făcute ca un adevărat toscan într-o sesiune de gătit autentic
De fiecare dată când trăiesc astfel de momente mă gândesc, cum aș putea sa redau și vouă, cei din online, mirosul pe care il simt acum, aici. Efectiv aerul curat de afară, îmbinat cu mirosul de paste, cu un iz ușor de usturoi și busuioc, și uneori trecând un miros acidulat de prosecco. La vita e bella! asta e tot ce puteam să zic.
Desigur că s-a băut din vinurile și prosecco pe care băieții le-au pregătit. Iar cu aceasta ocazie am aflat că înainte de a bea, este foarte important să închini paharul. Iar aici se face în felul următor.
Bați de 2 ori cu fundul paharului de masă, te uiți în ochii celor de la masa apoi bei.
Pfff…cale lungă până a ajunge la gură.
Cea mai neplăcută parte a fost că, la un moment dat a trebuit să și plecam. Da știu, a fost cumplit de trist. Am avut norocul să avem și un grup de oameni cu noi super amuzanți, dar atmosfera pe care au creat-o Luca si Lorenzzo a fost mai ceva ca în filme. Plină de căldură și sinceritate.
Țin să le mulțumesc din toată inima. Pentru ca am avut noroc să am o primă experiență de acest fel. Foarte mult contează cum a fost prima experiență in orice ai face. Iar de data asta băieții aceștia m-au convins că trebuie să îi revăd de fiecare dată când voi ajunge în Florența.
Interesting Fact
Marele sculptor Enrico Manfrini este bunicul lui Lorenzo. Acesta este renumit pentru multe sculpturi iar una dintre ele este chiar poarta Slăvirii Mariei a Catedralei din Siena din 1958.
Această experiență o găsești pe:
- https://www.airbnb.com.ro/experiences/25122?_set_bev_on_new_domain=1681228829_MzJiODM0ZmQ3NDU2
- https://www.lovexfood.com/
- https://www.instagram.com/lovexfooditaly/
- https://www.tripadvisor.com/ShowUserReviews-g187895-d11777079-r670131722-LovexFood-Florence_Tuscany.html
Regiunea Toscana
Dacă te afli în Toscana, nu poți rata două dintre cele mai fruoase orașe ale Italiei: Florența, respectiv Pisa. Florența este capitala regiunii Toscana, plină de clădiri istorice. Orașul este cunoscut drept leagănul Renașterii italiene și este renumit pentru operele de artă ale lui Leonardo da Vinci, Michelangelo și Botticelli, printre alții. Printre cele mai cunoscute atracții ale orașului se numără Catedrala Santa Maria del Fiore, Palatul Palazzo Vecchio și Galeria Uffizi. Îți recomand să citești ghidul complet de călătorie în Florența.
La aproximativ o oră de mers cu mașina/trenul de Florența se află orașul Pisa, cunoscut pentru Turnul înclinat. Acestea este doar una dintre cele patru clădiri istorice din Piazza dei Miracoli, pe lângă Catedrala, Baptistery și Camposanto Monumentale. Descoperă Măreția Toscanei prin ghidul de călătorie în Pisa.
O vizită la Florența și Pisa este un must pentru oricine vizitează Toscana!
Comentarii