Cu totii ne iubim tara si ne mandrim cu ea peste hotare, dar de foarte multe ori alegem sa ne petrecem vacantele peste hotare. Probabil avem impresia ca deja cunoastem tot ce e de vazut, insa lucrurile nu stau chiar asa.
Cuprins
Lucruri minunate pe care poate nu le stii despre Romania
1. Ghetarul Scarisoara
Ascuns sub Muntii Bihor, este al doilea ghetar subteran ca marime din Europa. Cu un volum de 75.000 de metri cubi, ghetarul exista de mai bine de 3.500 de ani.
2. Muzeul Civilizației Populare Astra
Este un muzeu in aer liber situat in Sibiu, care prezinta peste 300 de case traditionale, mori de apa, mori de vant, prese gigantice pentru vin, fructe si ulei, grajduri si hambare, oferind vizitatorilor senzatia de ratacire in jurul unui sat traditional . Muzeul este, de asemenea, al doilea cel mai mare muzeu in aer liber din lume.
3. Transfagarasan
Declarat de multi “cel mai bun drum rutier din lume”, Transfagarasan se intinde pe 90 de kilometri (56 mile), trecand prin Muntii Fagaras. Transfagarasanul este plin de viraje bruste. Privelistile devin din ce in ce mai spectaculoase pe masura ce urci mai sus, varful fiind la 2.134 metri (7.000 picioare).
4. Cimitirul Vesel
Situat in satul Sapanta este cu siguranta cel mai unic de acest fel. O creatie a artistului popular local Stan Ioan Patras, cimitirul expune cruci pictate impodobite cu epitafe satirice, dezvaluind mesajul decedatului pentru lumea vie. Aceasta atitudine vesela fata de moarte vine de la daci, stramosii romani, care credeau ca moartea este doar un pasaj catre o viata mai buna.
5. Casa Poporului
Depasita doar de Pentagon, Casa Poporului este a doua cea mai mare cladire administrativa din lume. Simbol al megalomaniei lui Ceausescu, clădirea are o lungime de 240 de metri, o latime de 270 de metri si o inaltime de 86 de metri. Construit pe 12 etaje, monumentul are 1.100 de camere. Conform Guinness World Records, este si cea mai grea cladire de pe planeta.
6. Satul Rotund
Charlottenburg, (denumit neoficial in romana Sarlota) singurul sat rotund din tara, este un reper de neegalat din regiunea Banatului, situat la 50 de kilometri (31 mile) de Timisoara, in comuna Bogda. Satul a fost construit in secolul al XVIII-lea de șvabi, colonisti germani care s-au stabilit in tara. Cercul perfect de case, grajduri si hambare este ridicat in stil simetric, toate casele avand aceeasi distanta intre ele si stand la aceeasi inaltime.
7. Muntele Rushmore al Romaniei
Nu numai americanii au muntele lor sculptat, pe malurile Dunarii, sculptata in piatra, se afla statuia fostului conducator dac si stramos al romanilor, Decebal. Sculptata de 12 sculptori alpinisti pe o perioada de 10 ani, statuia are o inaltme de 55 de metri si este cea mai inalta sculptura in piatra din Europa.
8. Vulcanii Noroiosi
Pentru un weekend de vara minunat cu familia, viziteaza vulcanii de noroi. Vulcanii noroiosi de la Berca fac parte dintr-o rezervatie naturala si probabil cea mai bună sansa de a te simți ca și cum ai merge pe suprafața lunii.
9. Sarmizegetusa Regia
Sarmizegetusa Regia este un sit istoric foarte drag romanilor. Un oras antic de mare altitudine, a fost centrul puternicului regat al dacilor, stramosii poporului nostru. Astazi, potii sa te plimbi printre ruinele cetatii si sa admiri cadranul solar impresionant.
Daca toate astea nu te multumesc, tara noastra are multe de oferit. De la plaje fine, la munti cu zapada in toiul verii, exista ceva pentru fiecare.
Ce poti face in Romania?
- Viziteaza castele pline de istorie: Romania gazduiește un numar impresionant de castele si cetati. Castelul Peles, unul dintre cele mai fermecatoare castele din Europa, Castelul Bran, pitoreasca locuinta mitica a contelui Dracula si Castelul Corvin, cu structura gotica sunt cele mai cunoscute.
- Bucura-te de bucataria uimitoare: Concentrata pe gust si care ofera o senzatie inconfundabila de casa, bucataria romaneasca este plina de feluri de mancare care iti intra direct la inima. Nu poti rata sarmalele cu mamaliga, bulzul, mititeii sau papanasii.
- Fa drumetii in munti: Muntii Carpati sunt spectaculosi si nu exista o modalitate mai buna de a te bucura de peisaj decat facand drumetii. Potii alege dintre numeroasele trasee montane disponibile atat pentru incepatori, cat si pentru experti si vei descoperi lacuri glaciare spectaculoase si cascade.
- Urmareste fauna salbatica: Romania are cea mai mare populatie de ursi bruni din Europa, de asemenea una din cele mai mari rezervatii de bizoni, iar Delta Dunarii este gazda celei mai mari biodiversitati din tara.
- Fa sporturi de iarna: Una dintre cele mai ieftine destinatii de schi, Romania se mandreste cu numeroase si minunate partii de schi cum ar fi Azuga, Brasov, Predeal, Arieseni, Paltinis si multe altele.
- Fa plaja la malul Marii Negre: Romania are 15 statiuni la malul Marii Negre, unele cu plaje salbatice incitante: 2 Mai, Cap Aurora, Constanta, Costinesti, Eforie Nord, Eforie Sud, Gura Portitei, Jupiter, Mamaia, Mangalia, Neptun, Olimp, Saturn, Vama Veche, Venus.
- Viziteaza cele opt situri de patrimoniu mondial UNESCO: Manastirile pictate ale Moldovei, Manastirea de la Horezu, cetatile dacice din Muntii Orastie, Bisericile fortificate din Transilvania, Centrul istoric al Sighisoarei, Bisericile de lemn din Maramures, Padurile antice si primitive de fag din Carpati si alte regiuni ale Europei si spectaculoasa Delta Dunarii.
- Prinde febra festivalului: Untold, Electric Castle, Neversea, Festivalul de muzica George Enescu, Festivalul de Jazz sau Festivalul de Film de la Sibiu.
Pentru Romania, cuvantul cheie este diversitate. Datorita varietatii surprinzatoare de atractii, de la natura spectaculoasa si viata salbatica bogata la multe atractii culturale, o vizita prin Romania are multe de oferit.