Stradutele din Istanbul, cosurile de zana din Cappadocia sau minunatele plaje din Antalya ori Bodrum? Turcia le are pe toate si sunt numeroase locuri de vazut! Asadar, cu siguranta intr-o singura vacanta nu poti vizita toate aceste destinatii si iti vei dori sa descoperi tot mai mult din aceasta tara frumoasa! In acest ghid de calatorie vei gasi cele mai frumoase regiuni ale Turciei, cazari, atractii, modalitati de transport, optiuni de restaurante si un buget estimativ recomandat.
Istanbul
Istanbul, cel mai mare oras al Turciei si asa numitul ,,oras de pe 2 continente’’ surprinde prin cultura specifica tarii observabila la orice pasl, o gastronomie bogata, moschei marete, stradute mici de unde poti admira Marea Neagra si renumitele bazaruri.
In Istanbul poti ajunge atat cu avionul, (preturi de la 160 lei - calatoria dureaza 1 ora - https://www.skyscanner.ro/zboruri-spre/ista/zboruri-ieftine-catre-istanbul.html) cat si cu autocarul (preturi de la 140 lei - calatoria dureaza aprox. 10 ore - https://www.autogari.ro/Transport/Bucuresti-Istanbul?lang=ro).
Preturile la cazare pornesc chiar si de la 130 lei/noapte la pensiuni aflate la 4-5 km de centru, in timp ce pentru o cazare in centrul orasului la un hotel de 4 stele vei plati aprox. 200-300 lei/noapte. Hanedad Hotel se afla la aprox. 500 m de centrul orasului si ai chiar si o terasa pe acoperis cu vedere la mare si la oras. Pretul pentru o camera dubla porneste de la 150 lei/noapte si gasesti detalii si pe https://www.booking.com/hotel/tr/hanedan.ro.html.
Moscheile se afla pe locul I cand vine vorba de obiectivele turistice, iar printre cele mai renumite se numara Hagia Sofia, Moscheea Albastra si Moscheea Eyup Sultan Cami. Accesul este gratuit in toate, insa este interzis accesul turistilor la orele de rugaciune. Iar fiind o tara musulmana, este recomandat sa porti haine sau accesorii care acopera umerii, genunchii si podoaba capilara.
Descopera arhitectura otomana vizitand palatele Istanbulului! Palatul Dolmabahce (aprox. 35 lei/adult) este cel mai luxos palat din intreaga tara, iar Palatul Topkapi (aprox. 60 lei/adult) este fosta resedinta a multor sultani. Topkapi are chiar propria sa biserica, o visterie imperiala, 1 harem si 4 curti.
Stramtoarea Bosfor este cea care desparte tarmul asiatic de cel european, asa ca panorama de aici este cu siguranta de neratat! Si nu poti veni in Istanbul fara a vizita Grand Bazaar unde poti gasi absolut orice ti-ai imagina, printre care preferatele turistilor sunt covoarele, mirodeniile, argintariile, hainele si lampile.
Evident ca trebuie sa incerci si mancarea specifica a tarii! Incearca kebap autentic sau deserturi turcesti la Bitlisli si admira peisajul asupra stramtorii Bosfor de la Roof Mezze 360. Pentru un citybreak in Istanbul de 2-3 zile pentru 2 persoane, noi iti recomandam un buget de minim 1500 lei.
Antalya
Antalya este destinatia favorita a romanilor cand vine vorba de un concediu in Turcia vara! Si nu e de mirare, caci aici se gasesc probabil cele mai frumoase plaje din tara. In plus, cultura turceasca si gastronomia transforma acest loc in unul remarcabil.
In Antalya poti ajunge cu avionul direct din Bucuresti (calatoria dureaza aprox. 1 ora si 50 de minute - https://www.skyscanner.ro/zboruri-spre/ayt/zboruri-ieftine-catre-antalya-aeroport.html) cu companii precum Pegasus sau Turkish Airlines. Pretul pentru 1 persoana cu bagaj mic de mana porneste de la 150 lei. Sau poti opta pentru tren (18 ore - https://rail.cc/ro/tren/bucuresti-in-antalya) pentru un pret de aprox. 200 lei si bagaj inclus mai mare decat la avion.
Gasesti cazari atat aproape de plaja, cat si mai departate cu propriile lor piscine si All Inclusive. Insa preturile in Antalya sunt mult mai mici fata de alte cazari de pe litoralul Europei de Vest. O cazare accesibila, la malul marii si piscina exterioara este Antalya Suite Hotel & SPA cu preturi de la 350 lei/noapte.
Plajele din Antalya sunt cunoscute in intreaga lume - intinse, nisip fin, curate, frumos amenajate si cu apa limpede. Preturile la sezlonguri si umbrele pornesc de la 5-10 lei pe zi, dar exista si zone gratuite doar cu prosoape intinse. Plajele cele mai frumoase sunt Konyaalti (apa linistita, nisip fin, plaja de 7 km), Lara (nisip auriu, plaja luxoasa, apa limpede), Mermerli (de-a lungul unei stanci, nuante de albastru clar ale marii, plaja ingusta, nisip fin), Suluada (,,Maldive de Antalya,, , apa turcoaz, nisip alb), Side (intinsa, apa curata, diverse activitati de sport nautic) si Kaputas (oaza ascunsa intre stanci, nisip moale si auriu, apa turcoaz).
Iar daca ai fi crezut ca Antalya se rezuma doar la plaje, te-ai inselat. Poti vizita Antalya Aquarium (aprox. 150 lei/adult, 100 lei/copil), unul dintre cele mai mari din toata lumea. Sau poti descoperi frumusetea orasului intr-o plimbare langa port. Pentru a descoperi mai mult din istoria orasului si a tarii, iti recomandam o vizita la Muzeul Arheologic din Antalya (aprox. 15 lei/persoana).
Bucura-te de bucataria turceasca la Kaleichi Meyhanesi din zona plajei Konyaalti sau delecteaza-te cu fructe de mare la restaurantul din centrul Antalyei - Ayar Meyhanesi. Pentru o vacanta in Antalya de 7 zile, iti recomandam un buget de minim 3200 de lei/2 persoane.
Cappadocia
Cappadocia este taramul ,,cosurilor de zana’’, al baloanelor cu aer cald si al peisajelor unice din Turcia! Aceasta regiune este plina de minuni ale naturii si de locuri frumoase, asa ca o vacanta in Cappadocia chiar si de doar 2 zile te va face sa traiesti o experienta de care iti vei aduce aminte cu drag.
Deoarece Cappadocia se afla mai mult in zona de vest a tarii, noi iti recomandam sa alegi calatoria cu avionul. Momentan nu sunt zboruri directe, ci cu escala, iar preturile pornesc de la aprox. 400 lei/persoana cu bagaj mic de mana, dus-intors.
Aici poti experimenta cazari deosebite: unitati amplasate printre coloane de stanci de la 160 lei sau suite tip pesteri de la 400 lei. O cazare inedita si absolut superba este Anatolian Houses Cave Hotel & SPA (https://www.booking.com/hotel/tr/anatolian-houses.ro.html) , imbinand arhitectura cu luxul. Peretii din piatra, piscinele exterioare sau interioare si gradinile promit o experienta wow intr-un pret de aprox. 700 lei/noapte.
Cosurile Zanelor sunt formatiuni naturale sub forma de hornuri, fiind aproape unice in lume. Numerosi turisti vin aici doar pentru a le admira la rasarit sau apus, iar o calatorie cu balonul cu siguranta va fi o experienta de neuitat! Preturile pornesc de la 400 lei. Accesul la parcul unde se afla cosurile costa in jur de 7 lei.
Si Castelul Uchisar este un loc demn de vizitat, avand o structura complet diferita fata de ce te-ai astepta. Locul vine cu o priveliste superba la un pret de aprox. 2-3 lei. Iar alte atractii specifice regiunii sunt orasele subterane. Viziteaza Derinkuyu si Kaimakli construite in secolele XVII-XVIII unde poti observa stilul de viata subteran al vremurilor de atunci. Accesul de persoana costa aprox. 25 lei.
Incearca preparatele turcesti adaptate regiunii, precum testi kebab in ulcior si desertul koftur cu zeama de struguri si sirop melasa la Sira Restaurant! Sau savureaza-ti preparatul cu o priveliste pe masura asupra Cappadociei la Aravan Evi Restaurant. Pentru un sejur in Cappadocia de 2 zile, bugetul recomandat este de 1200 lei.
Bodrum
Bodrum se afla pe coasta de vest a Turciei, avand deschidere la Marea Egee. Locatia te va duce cu gandul la plajele grecesti, avand aceleasi nuante deschise si fiind la fel de frumoase. Iar pentru o vacanta in Turcia pentru a te bucura de litoral, Bodrum este cu siguranta locatia ideala!
Nu se gasesc inca zboruri directe din Romania spre Bodrum, majoritatea fiind cu escala. Iar preturile sunt destul de ridicate, cele mai mici pornind de la 600 lei/persoana dus-intors, doar cu bagaj mic. O optiune mai convenabila este autocarul, iar cursa dureaza 1 zi intreaga caci sunt opriri in orasele mari ale Turciei. Pretul porneste de la 380 lei dus-intors si poti gasi detalii pe https://www.autogari.ro/Transport/Bucuresti-Bodrum?lang=ro.
Odata ajuns in Bodrum, hotelurile care se intrec in preturi te vor surprinde prin facilitati care mai de care mai interesante pentru oaspeti: piscine, terasa, gradini, SPA, teren de joaca si altele. Preturile incep de la 150 lei si pot trece chiar si de 1500 lei. Te poti caza la Hotel Centro Bodrum la 1 minut fata de plaja, cu piscina si mic dejun inclus. Pretul pe noapte porneste de la 350 lei si gasesti detalii pe https://www.booking.com/hotel/tr/centro-bodrum.ro.html.
Plaje renumite Bodrum
Bodrum are plaje curate si nisip fin ca in Antalya! Cele mai renumite plaje sunt plaja Camel cu un albastru turcoaz superb (aprox. 60 lei/zi pentru sezlong, umbrela si acces), plaja Yahsi (aprox. 60 lei/zi pentru sezlong, umbrela si acces), Bodrum (plaja centrala) sau plaja Gumbet cu o apa extrem de limpede. Plajele care au cost pe umbrela si sezlong includ si anumite bauturi, in timp ce plajele cu sezlong gratuit necesita achizitionarea de bauturi sau mancare de la barurile de pe plaja.
Castelul din Bodrum este cea mai renumita atractie din zona si cu siguranta merita sa fie vizitat. Aflat in zona de coasta si cu turnuri inalte, poti admira un peisaj desprins din povesti. In interior poti admira un muzeu arheologic subacvatic (aprox. 5 lei).
In Bodrum vei gasi numeroase restaurante si terase cu tot felul de preparate. Delecteaza-te cu preparate ale bucatariei turcesti de la Otantik Ocakbasi Kebab, dar incearca si specialitatile cu fructe de mare de la Dinc Restaurant, caci pana la urma te afli in zona de litoral!
Bodrum este cu siguranta o destinatie pe care o vei indragi odata ce ajungi, mai ales ca zona este mai linistita decat in Antalya! Pentru o vacanta in Bodrum de 7 zile in care te bucuri de frumusetile orasului si de plaje, noi iti recomandam un buget de minim 3500 lei.
Comentarii