Sevilla este locul perfect pentru o călătorie in orice perioada a anului, bucurându-te de briza mediteraneană! Orașul din sudul Spaniei așteaptă turiștii cu o varietate de atracții, potrivite pentru toate gusturile: cultură și istorie, natură în toată splendoarea ei, influențe orientale, și distracție. In acest ghid de calatorie vei gasi toate informatiile necesare pentru a-ti planifica vacanta!
Transport
Cea mai simplă modalitate de a ajunge în Sevilla rămâne avionul, orașul având propriul aeroport. Biletele dus-întors pornesc de la 40€ la companiile low-cost cu zboruri din Bucuresti, însă trebuie să știi că în lunile iulie și august prețurile cresc, ajungând la 120€.
Poti ajunge in centrul orasului cu autobuzul (35 de minute – 4 euro) sau cu taxiul (15 minute – 20-30 euro). Statia de autobuz, cat si linia de taxiuri, sunt amplasate chiar in exteriorul terminalului principal de sosiri. Gasesti informatii si pe website-ul oficial al Aeroportului din Sevilla - https://www.sevilla-airport.com/en/ .
Cu ce circuli prin Sevilla?
Cea mai simpla modalitate de a circula prin Sevilla este autobuzul. Un bilet costa 1,30 euro si se achizitioneaza de la sofer sau de la chioscuri de ziare. Autobuzele C1, C2, C3 si C4 sunt principalele linii care circula prin centru (intre orele 6-23).
Alte 2 variante sunt metroul si tramvaiul, insa zonele in care poti ajunge cu acestea sunt limitate. Momentan exista o singura linie de metrou care uneste in general suburbiile cu orasul prin 22 de statii. Biletul pentru 1 calatorie costa 1,35 euro si poti circula intre 6:30-23 (luni-joi), 7:30-23 (luni-duminica), 6:30-2 (vineri) si 7:30-2 (sambata). Gasesti detalii si pe https://www.seville-traveller.com/seville-subway/ .
Linia de tramvai (orele 6-1:30) acopera aproximativ 1,4 km din centrul orasului si conecteaza Plaza Nueva de Avenida de La Constitucion, langa Catedrala din Sevilla. Biletul de 1,20 euro se achizitioneaza de la aparatele din fiecare statie si se valideaza odata urcat in tramvai.
Cazare
Pentru cazare, dacă îți dorești un loc central, atât pentru a admira orașul, cât și pentru a fi aproape de locurile pe care vrei să le vizitezi, va trebui să scoți din buzunar cel puțin 45€/noapte pentru o cameră de 2 persoane.
Hostal Sol 4 se afla chiar in Centrul Vechi al orasului si are preturi incepand de la 55 euro/noapte. Cu terasa la unele camere, baie privata si Wi-fi, locatia este una moderna si aflata in apropiere de cladiri cu importanta istorica.
Carduri de turisti Sevilla
Cele mai populare si convenabile alegeri de carduri pentru turisti sunt Super Seville Combi si Sevilla Pass. Super Seville Combi iti ofera acces gratuit la anumite obiective turistice (Catedrala din Sevilla, Real Alcazar, Iglesia Colegial del Divino Salvador) si discounturi de 10% la celelalte obiective turistice pentru doar 36 euro. In plus, ai si un ghid audio gratuit al orasului.
O alta optiune este Seville Pass de 59 euro cu acces gratuit la anumite obiective (precum Catedrala din Sevilla, Real Alcazar, Iglesia Colegial del Divino Salvador), 5 tururi diferite, 1 zi pe autobuz de tip Hop On Hop Off, ghid audio si 10% reducere la alte obiective turistice. Gasesti alte detalii despre ambele pe https://sevillecityguide.com/discountcards.html.
Obiective turistice Sevilla
Real Alcázar
Lista lucrurilor de făcut sau de văzut în Sevilla este lungă, însă cu siguranță pe primul loc trebuie să se afle Real Alcázar, un colț parcă desprins din paradis. Palatul construit în secolul al X-lea uimește atât prin interiorul său, inspirat din arhitectura islamică și orientală, cu ornamente, cupole și inscripții, cât și prin grădina sa. Aici îți vei putea găsi un moment de relaxare, între palmieri, portocali, trandafiri și fântâni, într-un un decor edenic.
Poti achizitiona bilete online de pe website-ul oficial al locatiei - https://www.alcazarsevilla.org/ . Prețul intrării este de 14,50€, însă cu siguranță se va merita! Copii sub 13 ani au bilet redus de doar 1 euro. Palatul se deschide la 9:30 si se inchide la 17:45 (29 octombrie-martie) sau 19:45 (aprilie-28 octombrie). Locatia se afla in Gradinile Murillo, foarte aproape de Catedrala din Sevilla. Cu Seville Pass si Super Seville Combi, ai acces gratuit!
Catedrala din Sevilla
Un alt loc în care influențele orientale și-au pus amprenta este Catedrala din Sevilla(Santa María de la Sede). Este cea mai mare catedrală în stil gotic, și turnul de peste 90 de metri La Giralda, ambele înscrise pe lista UNESCO. Aici veți găsi o multitudine de opere de artă cu valoare istorică, dar și o capelă, unde s-ar afla inclusiv rămășițele lui Cristofor Columb.
Pentru a vizita tot ce ofera locatia: Catedrala, Turnul La Giralda si Biserica Salvador, biletul costa 12 euro, iar copii pana in 13 ani platesc bilet de doar 1 euro. Achizitioneaza biletele online pe https://shop.articketing.com/catedral-de-sevilla pentru a evita cozile de la Puerta del Principe de unde se achizitioneaza fizic bilete. Astfel, poti intra pe Puerta del Lagarto cu biletele online. Catedrala poate fi vizitata de luni pana sambata intre 10:45-18:30 si duminica intre 14:30-18:30. Cu Seville Pass si Super Seville Combi, accesul este gratuit.
Cartierul Triana
Dacă îți dorești să descoperi și locuri mai diverse trebuie să îți rezervi câteva ore pentru a te plimba prin străzile pietruite și înguste ale cartierului Triana. Aici vei putea admira locuințele colorate și detaliile ceramice (aici luând naștere stilul de olărit tradițional zonei), și vei simți spiritul călduros al localnicilor.
Muzee din Sevilla
În Sevilla vei găsi și un număr mare de muzee, unele cât se poate de inedite. De exemplu, pentru pasionații de dansuri latino, Museo del Baile Flamenco (10 euro/adult, 6 euro/copil intre 6-12 ani, deschis intre 11-18) prezintă istoria dansului flamenco. Vei experimenta totul prin expoziții de costume, videoclipuri, ateliere educative, și chiar dansuri live. Museo Taurino (7 euro/adult, 3 euro/copil intre 7-11 ani, deschis intre 9:30-19 intre noiembrie-martie si 9:30-21 intre aprilie-octombrie) este un alt loc interesant, expunând sportul tradițional al zonei, luptele cu tauri (corida), chiar în arena unde aceste lupte se desfășurau. Cunoscute mai sunt și Muzeul de Arte Frumoase și Muzeul de Arheologie (acces gratuit pentru cetateni europeni, deschis intre 9-15), ambele punând în prim-plan artiștii spanioli.
Piata Spaniei
Piata Spaniei adaposteste un complex arhitectural proiectat de Anibal Gonzalez in anii 1900. Cu stiluri art deco, neo-renascentist, neobaroc si neomaur, piata este cea mai renumita din toata Sevilla. Este un loc superb pentru a descoperi perla orasului si pentru a face poze. Locatia se afla in Parcul Maria Luisa aflat la sud de zona centrala.
Torre del Oro
Torre del Oro a fost un turn militar de supraveghere, constructia sa incepand in secolul XIII. Peisajul din varful turnului asupra orasului este unul de neratat, mai ales ca langa turn se afla Canalul Alfonso XIII al raului Guadalquivir. Turnul se afla foarte aproape de Real Alcazar.
Biletul costa 3 euro/adult, 1,50 euro/persoana intre 6-14 ani, +65 si copii sub 6 ani au acces gratuit. Poti vizita turnul de luni pana vineri intre 9:30-18:45, iar in weekend intre orel 10:30-18:45. Poti achizitiona biletele pe loc.
Plaza de Toros de la Real Maestranza de Caballería
In Plaza de Toros din Sevilla se desfasoara anual unul dintre cele mai cunoscute festivaluri de tauri. Aceasta arena este printre cele mai mari din Spania, avand 12.500 de locuri. In plus, este cea mai veche astfel de arena din Spania.
Biletul per adult costa 10 euro si cuprinde acces la muzeu alaturi de un ghid turistic si in arena. Copii intre 7-11 ani platesc bilet de 3,50 euro, in timp ce copii sub 7 ani au acces gratuit. Studentii si persoanele de peste 65 de ani au pret redus la bilet, de doar 6 euro. Gasesti detalii si pe https://realmaestranza.com/en/home/ . Plaza de Toros se afla aproape de Torre del Oro.
Palacio de las Dueñas
Palatul a fost construit in secolul XV in stil renascentist, cu usoare influente maure si gotice. Acest palat este emblema nobilimii din Sevilla, fiind o cladire de patrimoniu importanta. Palatul este deschis intre 10-20 (aprilie-septembrie) si 10-18 (octombrie-martie), iar ultima intrare in palat are loc cu 45 de minute inainte de inchidere.
Biletul costa 12 euro/adult, 10 euro/copil intre 6-16 ani, iar accesul este gratuit pentru copii sub 6 ani. Este bine de stiut ca la vanturi de peste 50 km/ora, accesul este interzis pentru a pastra siguranta vizitatorilor. Poti achizitiona bilete de pe website-ul oficial al palatului (https://www.lasduenas.es/visitor-information) sau de la oficiul de bilete de la intrare. Palatul se afla la nord de centru, in cartierul Regina.
Iglesia Colegial del Divino Salvador
Iglesia Colegial del Divino Salvador este o biserica in stil baroc si o fosta moschee. Este a doua cea mai importanta biserica din oras dupa Catedrala din Sevilla. Biserica actuala a fost construita la finalul secolului XVII. Cu un altar sofisticat, fresce si numeroase obiecte din aur, biserica este un loc in care merita sa ajungi datorita arhitecturii si importantei sale istorice & culturale.
Aceasta se afla chiar in centrul orasului, aproape de Museo del Baile Flamenco. Biletul costa 5 euro, iar cu cele 2 carduri de turist (Super Seville Combi si Seville Pass) ai acces gratuit. Poti vizita biserica de luni pana sambata intre orele 10:15-17:30.
Puente de Triana
Puente de Triana sau Puente de Isabel II traverseaza Canalul Alfonso XIII si uneste cartierul Triana cu centrul Sevillei. Poti traversa podul la pas intr-o plimbare frumoasa intre cele 2 cartiere. In plus, este un loc superb de facut poze.
Cumparaturi si suveniruri
Fiind unul dintre cele mai mari orașe din Spania, vei găsi multe locuri în care îți poți cumpăra suveniruri. Totuși, este de menționat Calle de las Sierpes, strada cunoscută atât pentru magazinele și terasele sale, fie parte a marilor lanțuri globale, fie artizanale, cu lucruri tradiționale făcute de localnici, dar și pentru artiștii ce oferă aici momente veritabile. Tot aici merită să îți petreci și seara dacă dorești să explorezi și spiritul nocturn al orașului.
Mancare
Bucătăria din sudul Spaniei se remarcă prin multitudinea de gusturi si influențe (de la cele mediteraneene, la cele orientale). Oricine va găsi aici ceva pe gustul său. Localnicii adoră supa rece salmorejo, făcută din roșii și ulei de măsline. Aceasta se consuma cu ouă și jambon, iar după o zi călduroasă va fi tot ce îți trebuie. Dacă vrei să încerci și lucruri proaspete din mare poți servi mejillones rellenos (scoici umplute), puntilla (calamari prăjiți) sau caracoles (melci cu sos picant).
Posibil să vezi în meniul restaurantelor și termenul de tapas. Trebuie să știi că acesta nu e defapt un preparat, ci un platou tradițional ce conține o varietate de aperitive (de la măsline la brânzeturi și fructe de mare).
Unde mananci in Sevilla?
Cateva restaurante in care poti lua micul dejun si tapas in Sevilla sunt Restaurante Eslava (2-26 euro) din nordul cartierului San Vicente si El Pasaje Tapas (3-20 euro) din zona Catedralei. Iar pentru un pranz sau o cina delicioasa, incearca Bodega Palo Santo din cartierul San Vicente pentru preparate traditionale si mediteraneene (3-22 euro).
Concluzie
Așadar, dacă decizi să vizitezi Sevilla nu vei regreta! Orașul spaniol te va fermeca cu siguranță, deci fi pregătit pentru câteva zile într-un decor natural splendid, pe străzi pline de istorie și cultură, înconjurat de oameni primitori și zâmbitori. Locul va fi oaza perfectă de relaxare într-o vară agitată! In caz ca te gandesti la o posibila vacanta in Sevilla, iti vom lasa o lista de link-uri care sa te ajute cu organizarea calatoriei.
Comentarii