Capitala Suediei este cu siguranta o destinatie ideala de vizitat pe timp de vara atunci cand ai nevoie de un citybreak. Cu temperaturi de aproximativ 20 de grade si zile mai lungi, Stockholm te va surprinde prin armonia dintre modern si arhitectura sa veche.

Si evident ca preparatele nordice delicioase sunt inca un motiv in plus pentru a alege Stockholm. Nu uita ca moneda oficiala a Suediei este coroana suedeza (1 SEK = 0,45 RON = 0,091 EUR), asa ca este bine sa iti schimbii banii inainte de a ajunge in Suedia. In acest ghid de calatorie gasesti toate informatiile de care ai nevoie pentru o vacanta perfecta!

Cum ajungi in Stockholm?

Wizz Air ofera zboruri directe din Bucuresti spre Stockholm. Pretul unui bilet dus-intors cu bagaj de mana este in medie de 40 euro/persoana. Iar inainte sau dupa sezonul de varf care este vara, vei gasi bilete chiar si de la 20 euro de persoana, cum ar fi in lunile mai sau octombrie. Poti gasi diverse oferte la zborurile spre Stockholm aici.

Pentru a ajunge de la Aeroportul Stockholm-Skavsta (spre care gasesti zboruri directe din Romania) aflat la aprox. 100 km distanta de oras, ai urmatoarele optiuni:

  • Autobuz express: pretul unui bilet de autobuz express Flygbussarna pana in Stockholm porneste de la 139 SEK (13 euro)/persoana, iar calatoria va dura aproximativ 1 ora jumatate. Aceste autobuze circula spre si de la aeroport intre orele 08:25-23:35. Vei gasi statia de autobuz in exteriorul terminalului, pe partea cealalta a liniei de taxiuri. Poti achizitiona biletele de la biroul de informatii Flygbussarna din aeroport, de pe website-ul oficial aici sau direct de pe aplicatia Flygbussarna disponibila pe Android aici sau IOS aici.
  • Taxi: pretul mediu al unei curse de taxi este de 130 euro, distanta fiind semnificativa intre aeroport si capitala. Insa daca ajungi la o ora tarzie, ai bagaje sau pur si simplu preferi confortul, poate fi o optiune comoda. Taxiurile sunt disponibile 24/7 in linia de taxiuri aflata in exteriorul terminalului. Calatoria va dura aproximativ 1 ora si 15 minute.

Cu ce te deplasezi prin Stockholm?

Este foarte simplu sa ajungi dintr-o locatie in alta in Stockholm! Poti opta pentru transportul public numit SL care cuprinde autobuze, trenuri, tramvaie, metrou si feriboturi. Un singur bilet este valabil 75 de minute, costa 3,40 euro si se poate achizitiona la automatele de bilete sau prin aplicatia SL disponibila pe Android aici si IOS aici. Acestea trebuie validate la imbarcare. Poti opta si pentru bilete valabile 24 ore (15 euro) sau 72 ore (30 euro). Majoritatea mijloacelor de transport public din Stockholm circula intre orele 05:00-01:00, iar in weekend sunt adesea disponibile si curse de noapte.

Unde te cazezi in Stockholm?

La fel ca in orice capitala europeana, in Stockholm gasesti cazari atat la preturi mici, dar si hoteluri de 4-5 stele. Preturile pentru un hotel de 3 stele pornesc de la 70 euro/noapte, in timp ce pentru un apartament vei plati cel putin 75 euro. Daca iti doresti o cazare exclusivista intr-un hotel de 5 stele, gasesti oferte incepand de la 145 euro/noapte. Aici gasesti numeroase oferte pe care le poti filtra conform preferintelor tale!

Iata cateva optiuni variate pe care le recomandam:

  • Hotelul Langholmen de 3 stele se afla la aproximativ 2,5 km de centrul orasului Stockholm si se afla pe insula cu acelasi nume al hotelului - Langholmen. Asadar, privelistea de aici este una superba. Camerele sunt dotate cu baie proprie, TV si WiFi, iar oaspetii pot beneficia si de o cafenea deschisa non-stop, restaurantul hotelului cu specific suedez si un bar. Camerele sunt dotate modern, iar cea mai apropiata statie de metrou se afla la 10 minute de mers pe jos. Micul dejun este inclus. Pretul pentru o camera economy porneste de la 80 euro/noapte
  • Aparthotelul Biz Apartment Gardet se afla la 2,9 km de centru si ofera oaspetilor optiuni de studiouri si apartamente de diferite marimi. O statie de autobuz se afla direct vizavi de hotel, asa ca poti ajunge cu usurinta in centrul orasului. Toate camerele sunt dotate cu baie privata, chicineta privata, TV, WiFi si masina de spalat vase. Este disponibila si o spalatorie comuna pentru oaspeti. Pretul unui studio mic porneste de la 90 euro/noapte
  • Clarion Hotel Amaranten de 4 stele este la doar 1 km de centru, langa o statie de metrou. Mobilierul hotelului este modern, iar oaspetii se pot bucura de accesul gratuit la sala de fitness. Alte facilitati includ un restaurant scandinav si international, cat si un bar cu tematica anilor ‘60. Camerele sunt dotate cu baie privata, minibar, TV si WiFi, iar oaspetii au micul dejun inclus. Pretul pentru o camera dubla mica porneste de la 105 euro/noapte
  • Sheraton Stockholm Hotel de 5 stele este situat la doar 450 m de centrul orasului si ofera camere moderne si luxoase. Camerele sunt dotate cu baie privata, WiFi, TV si aer conditionat, iar oaspetii au acces gratuit la sauna si la o sala de fitness deschisa 24/7. Hotelul dispune de un restaurant cu specific international si traditional si bar. Animalutele sunt acceptate in hotel! Pretul pentru o camera king clasica cu 1 pat king-size (cea mai accesibila ca pret) porneste de la 150 euro/noapte

Card de turist

Cardul de turist Stockholm: Go City All-Inclusive Pass iti ofera acces gratuit la 45 de atractii, tururi si alte obiective. Astfel, poti economisi pana la 55% din bugetul de vacanta in comparatie cu achizitionarea separata a biletelor. Poti achizitiona biletele direct de aici si ai urmatoarele optiuni:

  • 1 zi: 52 euro/adult, 24 euro/copil intre 6-15 ani
  • 2 zile: 86 euro/adult, 33 euro/copil intre 6-15 ani
  • 3 zile: 108 euro/adult, 43 euro/copil intre 6-15 ani
  • 5 zile: 140 euro/adult, 56 euro/copil intre 6-15 ani.

Itinerar pe 3 zile

Ziua 1

Primaria din Stockholm

Primaria din Stockholm (Stockholm Stadshus) este una dintre cele mai importante si ilustrative cladiri ale capitalei Suediei, asa ca trebuie neaparat sa iti incepi turul vizitand acest loc. Aici se tine banchetul Premiilor Nobel pentru fizica, literatura, chimie, fiziologie, stiine economice si medicina. Iar cu o arhitectura art nouveau, in varful turnului sau se afla emblema nationala a tarii - 3 Coroane.

Interiorul Primariei din Stockholm poate fi vizitat doar alaturi de un ghid turistic. Tururile nu pot fi rezervate in prealabil, asa ca va trebui sa rezervi unul de la biroul de bilete. Tururile sunt disponibile in fiecare zi de la ora 08:30 si pana la 11-15. Gasesti disponibilitatile pentru fiecare zi chiar pe website-ul Primariei din Stockholm - aici.

Pretul unui bilet (cuprinzand accesul si ghidul turistic) pornesc de la 11 euro/adult, 10 euro/student sau senior si 4,50 euro/tanar intre 7-19 ani. Pe timp de vara poti vizita si turnul de 106 m in varful caruia se afla Cele 3 Coroane de unde ai o priveliste de nedescris asupra intregului oras.

In fata Primariei din Stockholm se afla un parc absolut superb cu vedere directa asupra raului Soderstrom si panorame unice asupra Centrului Vechi al capitalei. Parcul poate fi vizitat intre orele 8-20 (iunie-septembrie) si 8-18 (octombrie-mai), iar accesul este gratuit. Primaria din Stockholm si parcul se afla la vest de centrul orasului, iar autobuzele 3, 111, 119, 125, 129, 133, 137, 141, 145, 149, 153, 157, 161, 167 si 183 trec in apropiere, la statia Stadshuset.

Centrul Vechi

Centrul Vechi al orasului se afla pe o insula numita Gamla Stan. Pentru a ajunge aici, mergi aproximativ 450 m spre est pe podul Stadshusbron. De aici poti anticipa deja experienta minunata care te asteapta, caci se vede o mica parte a insulei si monumentele sale inalte. Opreste-te la statia Tegelbacken si ia unul din autobuzele 3 sau 53 pana la Henriksdalsberget (a treia oprire). In timpul cursei cu autobuzul, nu uita sa tragi cu ochiul asupra raului Norrstrom cand vei trece peste podul Vasabron. Vei putea vedea si insula Helgeandsholmen unde se afla cladirea Palatului Parlamentului.

Odata ajuns pe insula, vei ramane fermecat de aleile medievale datand din secolul XIII, de stradutele pavate si de arhitectura arhaica. Vei putea observa si influenta puternica a arhitecturii nordului Germaniei asupra constructiei Centrului Vechi.

Palatul Regal din Stockholm

Continua sa te plimbi prin Centrul Vechi spre nord-est si vei da de Riddarhuset - Casa Nobilimii Suedeze construita in secolul XVII intr-o arhitectura clasica. Tot in plimbarea ta pana la Palatul Regal vei vedea si micul pod Stalbron care leaga Gamla Stan de insula Helgeandsholmen, un loc perfect pentru cateva fotografii, mai ales ca in apropiere se afla si Palatul Parlamentului. Continua sa te indrepti spre palat si vei ajunge la Ittre Borgarrden - o piata aflata in fata palatului cu mici monumente unde are loc schimbarea garzii.

Iar acum te afli in fata unuia dintre cele mai mari palate regale din Europa! Palatul este resedinta oficiala a Regelui Suediei si detine peste 600 de camere. Acesta a fost construit in secolul XVIII in stil baroc si gazduieste 5 muzee. Cateva dintre salile importante ale palatului sunt Rikssalen (Sala Tronului unde se afla tronul de argint al Reginei Kristina), Sala Ordinului Cavalerilor, Muzeul Antichitatilor al lui Gustav al III-lea, Visteria si Muzeul Kronor.

Pentru a vizita palatul, va trebui sa achizitionezi bilete de la intrare sau de pe website-ul Palatului Regal aici de aproximativ 15 euro/adult, 8 euro/student sau tanar intre 7-17 ani. Palatul este deschis zilnic intre 10-16.

Opera Regala Suedeza

Indreapte-te 500 m spre nord si treci peste podul Norrbro, ajungand pe mica insula Helgeandsholmen. Cadrul de aici este unul magnific - pe partea stanga vei vedea Parcul Riksplan, iar pe partea dreapta Muzeul Medieval din Stockholm. Odata ce vei iesi de pe pod, indreapte-te spre est si vei ajunge la Opera Regala Suedeza.

Aceasta a fost deschisa in secolul XIX si este construita in stilul art nouveau. Aici se tin spectacole de teatru si balet inca din secolul XVIII cand in locul cladirii actuale se afla alta construita la ordinul Regelui Gustav al III-lea. Daca iti doresti sa vizitezi interiorul, poti alege sa participi la un spectacol sau sa vizitezi cladirea intr-un tur (disponibil doar sambata, ora 12:30). Gasesti detalii pe site-ul oficial aici.

Kungstradgarden

Gradinile Kungstradgarden se afla la doar 250 m spre est de Opera. Acestea reprezinta unul dintre cele mai vechi parcuri publice din Stockholm. Numele semnifica ,,Gradina Regelui’’, iar intre secolele XVII-XIX, aici se afla Palatul Makalos si o gradina in stil frantuzesc. Dupa ce palatul a luat foc, parcul a ajuns spre finalul secolului XIX proprietatea orasului si a fost deschis publicului.

Cu numeroase terase in jur, statui si evenimente tinute adesea aici, locul este plin de viata si perfect pentru o plimbare de seara. Ce e mai surprinzator si poate neasteptat este ca aici se afla una dintre cele mai cunoscute statii de metrou. Aceasta se afla la est de parc si a fost amenajata in asa fel incat sa surprinda povestea fostului Palat Makalos, a parcului in stil frantuzesc si a statuilor din jur, culorile predominante fiind rosu, alb si verde.

Ziua 2

Muzeul Nordiska

Descopera modul de viata al popoarelor nordice in ultimii 500 de ani in Muzeul Nordiska - cel mai mare muzeu de istorie culturala din Suedia. Este o adevarata emblema a capitalei si chiar a intregii tari, cuprinzand o gama larga de expozitii axate pe istoria civilizatiei nordice. De la singurii indigeni ai Suediei - poporul Sami si pana la expozitii de moda, textile, interioare, mobila, arta, bijuterii, traditii si fotografii - muzeul in sine este o adevarata comoara care merita vizitata. Aici se afla si un magazin de suveniruri, cat si un restaurant traditional suedez.

Muzeul Nordiska se afla la 2,5 km de centrul orasului. Ia autobuzul 76 de la statia Kungstradgarden aflata la est de centrul parcului pentru 2 statii si coboara la Djurgardsbron. De aici, traverseaza podul de la sud cu acelasi nume ca statia si mergi 500 m. Vei trece pe langa monumetul Karl X Gustavs Ryttarstaty si pe langa Parcul Lusthusportens cu un cadru romantic perfect - o poarta eleganta albastra la intrare, salcami, flori si alei micute pe langa apa. Aproape de finalul parcului, pe partea dreapta, se afla Muzeul Nordiska

Poti vizita muzeul zilnic intre orele 10-17 si poti achizitiona biletele de pe website-ul muzeului - aici. Pretul acestora porneste de la 13 euro/adult si 11 euro/student sau senior. Minorii au acces gratuit. Cu peste 1 milion si jumatate de exponate, este un loc caruia merita sa ii aloci cel putin 2 ore. Cu Go City Pass, ai acces gratuit in muzeu!

Muzeul Vasa

La doar 290 m sud-vest de Muzeul Nordiska se afla si Muzeul Vasa. Aici se afla cea mai bine pastrata nava din secolul XVII din intreaga lume si o adevarata comoara unica. Aproximativ 98% din nava este in forma sa autentica, iar aceasta este decorata cu sute de sculpturi in lemn. Fosta nava de razboi are o lungime de 69 m si a fost scunfundata in 1628, iar abia in 1961 aceasta a fost recuperata. Timp de aproximativ 50 de ani, s-a muncit la restaurarea gloriei sale de altadata.

Astazi, in muzeul care o adaposteste se afla si expozitii pe diferite teme, de la contextul istoric si pana la traiul de viata la bordul acesteia. Ruleaza chiar si un film despre nava Vasa. Pentru a nu uita de acest loc incredibil, poti vizita si magazinul de suveniruri al muzeului, iar pentru o pauza de masa, opti opta pentru restaurantul din muzeu.

Poti vizita muzeul zilnic intre orele 10-17 (septembrie-mai) sau 08:30-18 (iunie-august). Pretul biletelor porneste de la 15 euro/adult, iar minorii au acces gratuit. Poti rezerva biletele in prealabil aici pentru a evita cozile de la intrare. Ai acces gratuit cu cardul de turist Go City Pass!

Muzeul Vikingilor

Continua calatoria in explorarea culturii scandinave la Muzeul Vikingilor aflat la doar 300 m spre sud de Muzeul Vasa. In drumul tau, vei trece pe langa Cimitirul Galarvarvskyrkogarden. Odata ajuns la muzeu, vei descoperi modul de viata al vikingilor, preparatele lor specifice si vei putea simti cu mana ta greutatea unei sabii sau a unei casti reale. Expozitia este una interactiva si vei vedea chiar si un model in marime reala a unui viking, creat folosind ADN recuperat din ramasite vechi de secole bune.

Muzeul este deschis intre orele 11-17 (luni-vineri) si 10-17 (sambata-duminica). Preturile biletelor pornesc de la 16 euro/adult, 14 euro/student sau senior si 12 euro/copil intre 7-15 ani. Le poti achizitiona direct de aici unde vei gasi si alte detalii. In cadrul muzeului, poti alege sa iei masa si la restaurantul cu specific nordic.

Skansen

Iar pentru a incheia ziua, viziteaza Skansen - cel mai vechi muzeu in aer liber din intreaga lume! 150 de ferme din diferite zone ale Suediei au fost dezasamblate si transportate aici pentru a pastra farmecul vietii traditionale la tara. Aici se sarbatoresc numeroase traditii suedeze, precum Midsummer (festivalul de inceput al verii si al sezonului fertilitatii), Noaptea Walpurgis (o noapte in aprilie in care se pregateste un foc de tabara si in care se celebreaza primavara si un viitor mai bun) sau Lucia (festival al luminii in luna decembrie).

Asadar, aici poti explora traiul de viata al suedezilor din secolele XVI si pana in prima jumatate a secolului XX. Poti vizita locatia zilnic intre 10-15 (luni-vineri) si 10-16 (sambata-duminica). Preturile pornesc de la 14 euro/adult, 12 euro/student sau senior si 6 euro/copil intre 4-15 ani. Poti achizitiona biletele direct de aici. Tot in cadrul muzeului in aer liber se afla si un vivariu, un zoo pentru copii, un centru de stiinte si un magazin de suveniruri.

Ziua 3

Plimbare cu barca pe apele din Stockholm

Cu atatea insule si cu raul Soderstrom care adauga un farmec aparte orasului, o calatorie cu barca este obligatorie in aceasta vacanta in Stockholm! Alege o plimbare de 2 ore pe sub podurile capitalei si in jurul celor mai importante monumente. Preturile pentru o astfel de experienta magnifica pornesc de la 28 euro/adult si 14 euro/copil, incluzand si un ghid turistic. Poti achizitiona activitatea direct de aici. Ai acces gratuit la acest tur cu barca daca detii cardul de turist Go City Pass!

Palatul Drottningholm

Palatul Drottningholm este cel mai bine pastrat palat regal din secolul XVII, resedinta permanenta a familiei regale si unul dintre cele 3 Locuri din Patrimoniul Mondial UNESCO ale capitalei Suediei. Construita in stil frantuzesc, cateva dintre locurile remarcabile ale palatului sunt saloanele din secolele XVII, XVIII si XIX, gradinile superbe in stil baroc, teatrul palatului si Pavilionul Chinezesc.

Pentru a ajunge in acest loc ca scos din povesti, ia tramvaiul 19 sau 17 de la statia T-Centralen aflata in centru, la nord de podul Centralbron si la est de Primaria din Stockholm. Calatoria va dura aproximativ 18 minute si vei parcurge 11 statii, iar la statia Brommaplan va trebui sa cobori. De aici, mergi pe jos 3 minute spre vest pana la statia de autobuz Bromma Bus Station. Ia autobuzul 176, 177, 301, 312 sau 318 pentru 4 minute (5 opriri) pana la statia Drottningholm, unde ai de mers doar 400 m spre vest. Dupa vei vedea deja cladirea imensa a palatului si o parte din gradinile sale.

In functie de salile pe care vrei sa le vizitezi, pretul biletelor porneste de la 12 euro/adult si 6 euro/student sau copil. Poti gasi toate detaliile si sa achizitionezi biletele de aici. Palatul este deschis zilnic intre orele 10-16. Cu cardul de turist Go City Pass, poti vizita teatrul palatului gratuit.

Globul - SkyView

Incheie ultima seara de vacanta in Suedia cu o vizita la cea mai mare cladire sferica din lume, numita si Ericsson Globe! Cu o inaltime de 130 m peste nivelul marii, este unul dintre cele mai moderne repere din Stockholm si ofera o panorama unica asupra orasului. Acesta este dotat cu un restaurant, dar si un magazin de suveniruri.

Ia metroul 17 sau 18 direct de la statia T-Centralen de unde ai coborat dupa vizita la palat pentru 6 statii si coboara la cea de-a saptea - Skarmarbrink T-bana. De aici, vei avea de mers aproximativ 10 minute pe jos pana la cladire. Vei trece pe langa Parcul Blasut, iar de aici deja vei vedea cladirea inalta. Detii cardul Go City Pass? Ai acces gratuit!

2 gondole merg spre varf la fiecare 10 minute, iar intreaga vizita la SkyView va dura 30 de minute. Pretul biletelor de acces porneste de la 14 euro/adult si 10 euro/copil intre 5-12 ani sau senior. Poti vizita SkyView de luni pana sambata intre orele 10-16. Biletele le poti achizitiona direct de aici.

Ce mananci in Stockholm?

Chiftelutele suedeze numite Kottbullar sunt preferatele localnicilor si in mod traditional sunt servite alaturi de piure de cartofi sau chiar spaghete. Cu timpul, retetei i s-au adaugat alte 2 garnituri: dulceata de merisoare si un sos.

Falukorv este un alt preparat popular in Suedia, constand intr-un carnat de vita, porc sau cal. Iar heringul fermentat denumit Surstromming este o adevarata delicatesa, asa ca merita gustat cu prima ocazie! Iar ca desert, tortul Prinsesstarta este printre cele mai renumite delicii, constand intr-un tort pufos cu gem de zmeura, crema de vanilie si frisca. In mod traditional, acesta are o forma de dom si este acoperit cu un strat dulce de martipan verde.

Unde mananci in Stockholm?

Stockholms Gastabud este un restaurant cu specific suedez aflat in Centrul Vechi, la sud-est de Palatul Regal. De la deserturi, preparate cu peste afumat sau cu branzeturi (intre 9-28 euro/preparat), vei gusta din bucataria traditionala admirand, in acelasi timp, frumusetea Centrului Vechi - detalii aici

Operakallarens Bakficka se afla in zona sud-vestica a Gradinilor Kungstradgarden si ofera preparate suedeze, europene si scandinave (intre 3-35 euro/preparat), precum peste, fripturi, tartar, chiftelute suedeze, gustari, optiuni vegetariene si deserturi internationale - detalii aici

Stadshuskallaren este un restaurant aflat in interiorul Primariei din Stockholm. Vechi de aproape 100 de ani si cu un decor impresionant, aici poti degusta mancaruri suedeze si europene (intre 4-35 euro/preparat) - detalii aici

Poti gasi alte restaurante pe aici si le poti sorta in functie de locatie, specificul bucatariei si poti vedea chiar si parerile altor persoane!

Farmecul pe care il are acest oras nordic te va face sa te indragostesti de el! Stockholm surprinde 2 milioane de turisti anual, fiind in medie in topul celor mai vizitate 15 destinatii europene. Pentru un citybreak in Stockholm de 3 zile, bugetul recomandat este de minim 750 euro/2 persoane.