Aix-en-Provence este un oras incantator, situat in sud-vestul Frantei, la numai 30 km de Marsilia. Inconjurat de muntele Sainte Victoire, orasul mai este denumit si “orasul celor 1000 de fantani”.
Aflat chiar in inima regiunii Provence, orasul cu aer mediteranean, cu bulevarde largi, stradute pietruite si zeci de muzee si cladiri incarcate de istorie, este destinatia ideala daca iti doresti sa descoperi sudul Frantei si sa te bucuri de o vacanta relaxanta.
Informatii utile
Transport - Cum ajungi in Aix-en-Provence
Pentru a ajunge in Aix-en-Provence trebuie mai intai sa zbori pana in Marsilia. Pentru aceasta destinatie preturile pornesc de la 27 euro, cu plecare din Bucuresti, mai multe detalii poti sa gasesti aici. Din Marsilia poti lua trenul care te va duce in inima orasului, calatoria dureaza in jur de 50 de minute iar preturile biletelor incep de la 10 euro, mai multe detalii poti sa gasesti aici.
Cazare - Unde te cazezi in Aix-en-Provence
Aix-en-Provence ofera numeroase alternative de cazare de la hoteluri de lux la apartamente primitoare si pline de confort. Mai jos vei gasi cateva dintre recomandarile noastre pentru un sejur de neuitat.
- Hotel des Augustins situat chiar lângă faimosul Cours Mirabeau, în inima orașului vechi Aix-en-Provence, Hotelul Les Augustins este situat între zidurile unei mănăstiri din secolul al XII-lea. Hotelul Les Augustins se mândrește cu un amestec subtil de arhitectură istorică și modernă. Hotelul oferă camere spațioase care combină arhitectura tradițională și facilitățile moderne. Fiecare cameră oferă aer condiționat, TV și minibar iar preturile sunt in jur de 100 euro / camera dubla / noapte
- Le Concorde este un hotel de 3 stele situat la doar 5 minute de mers pe jos de Cour Mirabeau si Granet Museum. Hotelul este decorat modern, camerele sunt spatioase, luminoase si dotate cu aer conditionat, minibar si wifi gratuit. Pretul unei camere duble porneste de la 98 euro iar pentru 12 euro poti lua micul dejun direct la hotel.
- Le Petit Patio acest apartament modern este ideal daca iti doresti comfort si liniste. Situat in proximitatea zonei centrale, printre dotarile apartamentului se numara bucataria si baia privata, o terasa cu vedere spectaculoasa, wifi gratuit si apart pentru cafea. Pretul unei nopti de cazare este de 106 euro.
Obiective turistice Aix-en-Provence - Ce sa vizitezi in Aix-en-Provence
Orasul te va fascina cu frumusetea prezenta la tot pasul in arhitectura, natura si atmosfera speciala si relaxata.
Aici vei gasi cate ceva pentru toate gusturile de la muzee interesante, biserici pline de istorie ce dateaza de secole dar si activitati interactive. In cele ce urmeaza vei gasi cateva puncte de interes pe care nu ar trebui sa le ratezi.
Catedrala Saint Sauveur
Situata in centrul istoric al orasului pe Rue Gaston de Saporta, catedrala este cunoscuta pentru arhitectura sa care imbina mai multe stiluri din epoci diferite, constructia acesteia fiind inceputa in secolul V.
Pe fatada catedralei se afla patru statui realizate de sculptorul francez Jean Mone care ii infatiseaza pe Sfanta Maria Magdalena, Sfantul Louis din Tolouse, Sfantul Mitre si Regele Robert de Anjou.
Printre lucrarile de arta religioasa pe care le poti admira inantru se afla un celebru triptic infatisand Rugul aprins, realizat de catre pictorul francez Nicolas Froment. Intrarea este libera iar catedrala este deschisa zilnic.
Biserica Saint-Jean-de-Malte
Aceasta biserica dateaza din secolul al XIII-lea si se afla in cartierul Mazarin. Este construita in stil gotic, fiind prima biserica romano-catolica din Provence. In interior poti admira numeroase picturi religioase apartinand unor artisti cunoscuti precum Delacroix, Louis Finson sau Pierre Mignard. Accesul este liber iar biserica este deschisa zilnic, mai multe detalii poti sa gasesti aici.
Muzeul de Arta Granet
Situat in piata Saint-Jean-de-Malte, Muzeul de Arta Granet, cuprinde o colectie de aproape 12.000 de picturi, sculpturi si artefacte istorice. Printre lucrarile expuse se numara cele apartinand unor artisti importanti, precum Picasso, Rembrandt, Rubens, Van Gogh si Renoir. Nu trebuie ratata camera dedicata lui Cezanne, unde vei putea admira noua picturi in ulei apartinand pictorului post-impresionist. Daca iubesti arta acest muzeu este de neratat, pretul unui bilet pentru adulti este de 11 euro iar mai multe detalii poti sa gasesti aici.
Muzeul de Tapiserii
Un muzeu unic ce gazduieste o colectie de tapiserii din secolele 17 si 18, dar si arta textila contemporana. Printre exponatele ce te vor impresiona se numara doua tapiserii ce ilustreaza viata lui Don Quijote de la Mancha dar si tapiseriile tesute in anul 1699 ce ilustreaza scene teatrale Grotesques. Muzeul se afla in Palais de l'Archevêché (fostul Palat al Arhiepiscopului) iar pretul unui bilet pentru adulti este de 3,50 euro.
Fondation Vasarely
Acest muzeu este dedicat artistului plastic cu origini maghiare, Victor Vasarely. Fundatia are ca scop promovarea artei in toate formele si expresiile sale. Aici vei gasi o colectie permanenta de 42 de lucrari de mare anvergura ce reprezinta forme geometrice abstracte, create intre anii 1960-1970 din materiale diverse precum aluminiu, ceramica si sticla. Pe langa expozitia permanenta aici au loc concerte, ateliere creative si programe pentru copii. Pretul unui bilet pentru adulti este de 15 euro, iar mai multe detalii poti sa gasesti aici.
Atelierul Cezanne
Aix-en-Provence este orasul natal al faimosului pictor francez reprezentant al post impresionismului. Cladirea in care pictorul a lucrat in ultimii patru ani din viata, se afla la 15 minute de mers pe jos de centrul orasului, fiind inconjurata de maslini si smochini. In interior nu s-a schimbat nimic de la moartea lui Cezanne, aici poti sa admiri mediul de lucru al artistului, sa te familiarizezi cu opera acestuia si sa descoperi cine a fost Paul Cézanne. Pretul unui bilet pentru adulti este de 6 euro, mai multe detalii poti sa gasesti aici.
Cladirea Primariei
Situata in piata cu acelasi nume, este o constructie impresionanta, eleganta, ce merita admirata pentru cateva minute in special pentru arhitectura sa. Cladirea a fost construita intre 1655 – 1678 de arhitectul Pierre Pavillon. Alaturi se afla un turn cu ceas ce afiseaza atat sezonul, cat si ora si este un loc ideal pentru niste poze reusite.
Cours Mirabeau
Cel mai mare si cu siguranta cel mai frumos bulevard din Aix-de-Provence. Strajuit de platani seculari si inconjurat de magazine, restaurante si terase, bulevardul este locul de promenada preferat al localnicilor. Seara, atmosfera este una vibranta, plina de viata, acest bulevard fiind unul din locurile preferate ale pictorului Cezanne. Daca doresti sa te familiarizezi cu atmosfera orasului si sa iei contact cu viata localnicilor o plimbare pe acest bulevard este o experienta de neratat.
Cartierul Mazarin
Este situat la sud de bulevardul Mirabeau si este cel mai elegant cartier al orasului, unde numai cei foarte instariti isi permit sa locuiasca. Cartierul a fost construit in secolul 17 de Arhiepiscopul Mazarin si era destinat locuintelor membrilor Parlamentului si marilor burghezi. In inima cartierului se afla Piata Celor 4 Delfini, numita astfel dupa splendida fantana arteziana construita in stil baroc. Cartierul este compus din doua strazi principale, Rue 4 Septembrie si Rue Cardinale si este un loc ideal pentru o plimbare in care sa admiri cladiri cu o arhitectura unica.
Centrul vechi
Centrul vechi, situat la nord de Cours Mirabeau, este compus din stradute pitoresti, piatete incantatoare si cladiri cu o arhitectura splendida. Nu rata o plimbare in aceasta zona si bucura-te de farmecul ei. Aici vei descoperi magazinele artizanilor de unde vei putea achizitiona suveniruri unice, vei putea savureaza o cafe creme la una dintre numeroasele cafenele si vei simti atmosfera boema a orasului.
Fantanile din Aix en Provence
Romanii au numit Aix en Provence, Aquae Sextiae (Apele lui Sextius) încă de când au descoperit sursa naturală de apă termală și și-au instalat băile romane. Una dintre principalele stațiuni balneare din oraș încă mai folosește același loc ca sursă pentru băile termale naturale (Thermes Sextius). Aix en Provence este cunoscut drept Orașul celor O Mie de Fântâni așadar este ușor să găsești o fântână pe orice stradă, pe orice alee sau pe orice piață importantă din Aix en Provence.
Gastronomie & Restaurante
Gastronomie - Ce mananci in Aix en Provence
Gastronomia franceza este recunoscuta la nivel mondial, iar Aix en Provence este cea mai buna destinatie pentru o experienta culinara in care sa descoperi bucataria specifica zonei de sud. Sute de restaurante renumite duc mai departe traditia bucatariei franceze iar rafinamentul este cuvantul ce descrie cel mai bine preparatele frantuzesti.
Daca iti doresti o experienta culinara traditionala iti recomandam sa incerci feluri de mancare precum:
- Bouillabaisse o tocana de peste originara din portul Vieux din Marsilia. Un preparat plin de aroma, textura ce are ca baza peste proaspat, scoici si fructe de mare.
- Salade Niçoise o salata controversata extrem de cunoscuta in sudul Frantei. Desi retele pot varia in functie de locul in care este pregatita, aceasta salata are la baza ingredient precum ansoa, cartof, fasole verde si ou fiert.
- Ratatouille un fel de tocana de legume specifica regiunii Provence. Contine vinete, ceapa, dovlecei, ardei si rosii. O mancare lejera si delicata care surprinde prin simplitatea sa.
Restaurante - Unde mananci in Aix-en-Provance
- Les petits plats de Trinidadegeat un restaurant chic si divers ce ofera un meniu variat si proaspat in care vei gasi atat feluri de mancare traditionale cat si alternative vegetariene sau vegane. Cu preturi rezonabile ce pornesc de la 15 euro, acest restaurant este alegerea ideala daca iti doresti sa experimentezi arome senzationale.
- Chez Bodus Aix en Provence un loc ideal pentru o gustare rapida, acest restaurant are atat preparate din bucataria franceza cat si din cea internationala. Aici vei avea parte de o atmosfera dinamica si preturi extrem de bune de pornesc de la 10 euro.
Comentarii