Azi poposim în cel mai sudic oraș al Spaniei, aflat în cea mai frumoasă zonă turistică și cu o istorie foarte frumoasă, și anume în regiunea Andalucia. Această zonă este cunoscută pentru porturile tradiționale confecționate în culori aprinse și pentru muzica și dansul care te lasă fără cuvinte.

Malaga este considerat unul dintre cele mai importante orașe andaluciene deoarece se află pe Costa del Sol, locul care este cel mai preferat de turiști pe timpul verii.

Mai jos veți afla informații care vă vor ajuta în următoarea vacanță, precum obiective turistice cărora merită să le treceți pragul, restaurante unde puteți gusta preperate specifice zonei, hoteluri cochete, dar și tips and tricks legate de mijloacele de transport și despre tarifele obiectivelor turistice pentru a vă ușura călătoria.

Despre Málaga și de ce este denumit "Cel mai însorit oraș"

Orașul Málaga se află în cea mai sudică parte a Spaniei și este un oraș portuar, având ieșire la Marea Mediterană. Orașul te surprinde cu arhitecturi specifice zonei mediteranee și mai ales cu atmosfera de sărbătoare continuă, unde localnicii cu turiștii împreună dansează flamenco pe stradă, râd și sunt foarte prietenoși. Acesta poartă numele de "Cel mai însorit oraș al Spaniei" deoarece coasta pe care se află, poartă numele de Costa del Sol, care tradus din limba spaniolă înseamnă "Coasta Soarelui".

Ce să vizitezi?

Catedral de la Encarnación de Málaga

A fost construită în perioada anilor 1528 și 1782, de către un arhitect spaniol, Diego de Siloe, în stilul renascentist. Este o construcție impunătoare care îți taie răsuflarea din momentul în care pășești înăuntru.

Pentru iubitorii de fotografii, turiștii au posibilitatea de a urca pe acoperișul acesteia, de unde se poate observa întreg centrul istoric al orașului Malaga și de unde vă promit că ies cele mai frumoase fotografii.

Intrarea costă în jur de 8 euro, dar între orele 8:30 am și 9:00 a fiecărei zi a săptămânii, este gratuită.

Museo Picasso

Rămânem tot în zona centrului istoric al orașului și mergem spre cel mai important muzeu, acela care este mândria fiecărui localnic din Malaga, muzeul celebrului artist Pablo Picasso. Pentru cei care nu știau, Pablo Picasso s-a născut în Malaga și a devenit unul dintre cei mai apreciați artiști ai secolului XX.

Muzeul deține la ora actuală foarte multe lucrări ale artistului și oferă turistului o experiență unică în viață, unde se pot admira atât tablourile cât și sculpturile acestuia.

Prețul unei vizite care include turul întregului muzeu cu ghid audio este de 12 euro/persoană, dar pentru mai multe detalii, accesați link-ul: https://www.museopicassomalaga.org/visita

Alcazaba

Cetatea Alcazaba datează din secolul VIII și poartă un nume arab deoarece Malaga a fost sub conducerea musulmanilor în acea perioadă. Această fortăreață se întinde pe o porțiune foarte mare, astfel turiștii pot să admire de sus orașul și frumosul port. Aceasta este strâns legată și de următorul obiectiv important, și anume Castelul Gibralfaro, care se află în proximitatea acesteia, situat pe un deal.

Vizitele costă aproximativ 4-5 euro de persoană, dar în fiecare zi de duminică, este intrarea gratuită în intervalul orar 14:00-20:00.

Înainte de a urca la celebrul castel, turiștii pot să facă o fotografie cu literele orașului și cu piramida de sticlă.

Castelul Gibralfaro și Mirador del Gibralfaro

După cum am spus mai sus, acesta este o continuare a cetății Alcazaba, fiind un castel foarte impunător și pe care localnicii îl numesc "păzitorul orașului" datorită poziționării sale.

Portul

Portul orașului este unul foarte impresionant deoarece are și un rol turistic, acesta dispunând de numeroase alei unde turiștii pot găsi o mulțime de magazine și restaurante. Vă recomand să vizitați portul seara, deoarece vă veți bucura de o priveliște frumoasă și de seri cu tematică spaniolă, și anume puteți savura o "copa de Sangria" în timp ce sunteți spectatorul unui spectacol de flamenco.

Prețurile preparatelor și a băuturilor sunt accesibile și datorită numărului mare de restaurante, nu este nevoie de o rezervare în prealabil.

În continuarea aleilor portului, se poate vedea farul, "La Farola de Malaga".

Plaja Malagueta

Malagueta este cea mai cunoscută plajă din Malaga, care poartă numele districtului central aflat la malul mării. Aici turiștii poate să savureze o masă delicioasă cu specific mediteranean la barurile din aer liber, denumite "chiringuitos".

Centre Pompidou

Pompidou sau "Cubo" este un muzeu avangardist care expune artă modernă și care este un proiect pilot al orașului prin care se dorește ca arta să fie destinată publicului larg, nu doar celui de specialitate. Așadar, iubitorii de artă și mai ales de tot ceea ce înseamnă modernism, nu trebuie să rateze această ocazie.

Centrul este deschis pe tot timpul săptămânii, exceptând ziua de marți, iar intrarea are un preț de aproximativ 10 euro/persoană. Pentru mai multe detalii legate de orarul, cât și prețuri, accesați: https://centrepompidou-malaga.eu/visita/

Calle Larios

Strada Larios este considerată una dintre cele mai elegante din întreaga Spanie, aflându-se în centrul orașului. Este o pietonală cu foarte multe magazine și este și preferata doamnelor deoarece găzduiește fashion week-urile din această zonă.

Cum și cu ce să circuli în oraș

Pentru început țin să precizez că Malaga are un aeroport și spre norocul nostru, București și Cluj-Napoca au zboruri regulate spre această destinație, la prețuri accesibile pentru orice buzunar.

Aterizați în Malaga, cea mai bună soluție pentru a te deplasa spre un punct din oraș este metroul. Acesta oferă turiștilor diferite pachete de călătorie și este potrivit pentru a te deplasa în oraș deoarece are numeroase stații. Acest metrou are și rolul de a face legătura cu stațiunile turistice învecinate cu Malaga, așadar puteți să vizitați o stațiune aflată la 15-20 km distanță cu doar 4-5 euro/persoană. Detalii legate de mijloacele de transport și despre achiziționarea biletelor găsiți la https://metromalaga.es/en/tickets-and-fares/ .

Orașul mai dispune și busuri de transport în comun, dar și de acelea turistice, specifice Londrei, care are un traseu prin care te duce pe la toate obiectivele turistice importante.

Unde te cazezi în Malaga

Malaga oferă foarte multe locuri de cazare, unele exclusiviste cu vedere la mare și unele pentru bugetul fiecărui turist.

Unele dintre cele mai accesibile și frumoase cazări ar fi

★★★ Hotel Don Curro, Málaga, Spania
Don Curro, situat la 5 minute de mers pe jos de Muzeul Picasso și de Catedrala din Málaga reprezintă un punct de plecare ideal pentru vizitarea orașului…
Residencia Universitaria Campus Málaga, Málaga, Spania
Residencia Universitaria Campus Málaga, Málaga – Rezervați cu Garanția Celui Mai Bun Preț! 772 comentarii și 45 fotografii așteaptă pe Booking.com.
★★★ Zenit Málaga, Málaga, Spania
Zenit Málaga este la 20 de minute de mers pe jos de centrul orașului. Oferă camere izolate fonic, cu WiFi gratuit, meniu de perne şi TV prin satelit.

Malaga este o destinație turistică care poate fi vizitată tot timpul anului, dar trebuie să aveți în vedere că în lunile iulie-august este cel mai cald, iar pe perioada iernii temperaturile pot ajunge și la 10 grade în timpul zilei. Orașul în sine este locul ideal unde relaxarea se îmbină cu agitația cotidiană și cu viața de noapte, fiind un oraș care "nu doarme" niciodată.

De prin Malaga