Thailanda este des numită și "Țara Zâmbetelor", datorită oamenilor minunați care o locuiesc. Însă, pe lângă acest aspect, este și un paradis care oferă priveliști și plaje de neuitat. Prin acest articol, doresc să îți pun la dispoziție o listă cu locurile care merită vizitate, sfaturi utile de călătorie și să te poți orienta aproximativ la un buget de care vei avea nevoie în călătoria ta.
Cum ajungi în Thailanda?
Dacă intenționezi să pleci din România către Thailanda, trebuie să știi că vei avea nevoie de o viză. Sunt două opțiuni pentru care poți opta în funcție de durata excursiei pe care o planifici. Iată cele două tipuri:
- VOA sau Visa on Arrival, care se obține direct din aeroportul unde aterizezi în Thailanda și se oferă pentru maxim 15 zile.
- Visa de turist, pentru care trebuie să aplici online cu aproximativ 3 săptămâni înainte de plecare la Ambasada Thailandeză: https://www.thaievisa.go.th/
Pentru ambele cazuri, fii pregătit cu biletele doveditoare dus-întors, cazare rezervată în Thailanda, o sumă de minim 3000 lei pe extrasul tău bancar și o poză de pașaport valabil mai mult de 6 luni de la data plecării.
Primii pași în Thailanda
Primul lucru de făcut dacă ai intrat pe teritoriul thailandez, este să cumperi o cartelă SIM pentru întreaga perioadă de călătorie. Roamingul este foarte scump și folosirea acestuia poate duce la costuri suplimentare exagerate. Internetul este o necesitate aici, deoarece GPS-ul îți va fi unul dintre cei mai buni prieteni.
Descarcă aplicațiile Bolt și Grab, sunt cele mai ieftine și sigure variante când vine vorba de taxi.
Banul cash este regele în Thailanda, așadar asigură-te că scoți câțiva Baht (moneda locală) de la un ATM direct din aeroport. În cazul în care dorești să vii cu bani cash, cel mai bine este să ai dolari la tine și să îi schimbi în oraș, nu în aeroport, unde este cel mai scump. Varianta mea este să folosesc cardul Revolut și să scot suma maximă din bancomat, deoarece se percepe o taxă fixă de 26 de lei după fiecare extragere.
Ce să nu ratezi în Thailanda?
Thailanda are atât de multe de oferit încât este greu să acoperi tot cu o călătorie, doar dacă nu te muți acolo pentru un timp.
Hai să vedem ce poți vizita din Nord până în Sud pe baza bugetului și timpului pe care îl petreci în această țară minunată.
Chiang Rai
Orășelul acesta ne-a furat inima din prima! Nu doar că a fost cel mai ieftin oraș în care am locuit, dar oamenii care locuiesc aici ne-au umplut inima cu căldură și chipul cu un zâmbet permanent.
Piețele locale sunt un loc perfect de a mânca în Thailanda; se aplică pentru toate locațiile care vor urma. Însă, în acest orășel, am găsit cele mai ieftine mâncăruri și surprinzător, cel mai bun pește Tilapia pregătit în sare.
Este locul ideal să cunoști localnici, să te relaxezi și să vizitezi temple și băi termale.
Din acest oraș pe o raza de 30 km poți vizita:
Blue Temple
Aflat la doar 3 km de Chiang Rai, poate fi vizitat și cu bicicleta. Este un templu cu o arhitectură modernă a lui Chalermchai Kositpipat, cunoscut și pentru uimitorul Wat Rong Khun (Templul Alb).
Intrarea este gratuită, însă trebuie să fii atent la îmbrăcăminte. Toate templele budhiste necesită o îmbrăcăminte adecvată, cu haine care să îți acopere umerii și pantaloni sau fuste care să îți vină până la glezne.
White Temple
Un alt templu modern minunat, care prin bucățile mici de oglinzi pe care le conține în toată construcția te orbește de frumusețea lui. Se află la aproximativ 15 km de Chiang Rai, de preferabil este să alegi un scuter să ajungi aici sau un taxi. (Scuterul se inchirieaza cu aprox. 25 Ron/zi iar cu taxi ajungi cu 40 Ron)
Locul este mult mai turistic decât templul anterior, așa că recomandarea mea este să mergi ori dimineața la primele ore, sau după masă înainte de închidere. Atenție, la prânz personalul este în pauză de masă, așadar între 12:00-14:00 nu este tocmai ideal să îl vizitezi în cazul în care dorești să intri în studioul de sculpturi din curtea templului. Taxa de intrare este 13 lei/pers.
Sanctuar de elefanți
Elephant Peace Project Chiang Rai Poți găsi foarte multe sanctuare de elefanți și în zona Chiang Maiului (următoarea destinație), pe mine totuși acesta m-a fascinat deoarece nu este un loc foarte comercial și ai parte să fii un membru al familiei unor localnici care și-au dedicat viața elefanților lor.
Aici poți învața multe atât despre elefanți cât și despre tradițiile lor și poți lua și masa cu ei. Tariful este în jur de 220 Ron/pers. însă experiența de jumătate de zi nu te va dezamăgi.
Vei pregăti mâncarea pentru elefanți, vei face duș cu ei, vei învăța să le comanzi și vei afla chiar și ce visează elefanții, conform tradițiilor thailandeze.
Tribul Karen
Triburile Karen care locuiesc aici provin din Myanmar, căutând adăpost în Thailanda pentru a scăpa de tulburările politice din patria lor. Viața lor aici este o echilibrare delicată. Locuința este cadou de la proprietarul satului, însă ei muncesc toată ziua, pentru a îi mulțumi favoarea. Crează obiecte artizanale cu scopul de a le vinde turiștilor, și a primi un ban, deoarece guvernul thailandez nu le acordă mult sprijin. Nu au rezidența thailandeză, ceea ce face dificil atât accesul la școli cât și beneficierea de servicii medicale. Așadar, nu lua în nume de rău dacă vor să îți vândă ceva, deoarece ei depind de turiștii care îi vizitează zilnic. Chiar și așa, zâmbetul este portul lor tradițional. Taxa de intrare este 40 lei/pers.
Hot Spring
Pe drumul către Mae Salong, vei observa mai multe băi termale. Te poți opri să faci o baie în apa fierbinte care răbufnește din pământ sau să fierbi ouăle sau chiar bambusul. Localnicii folosesc aceste băi pentru a fierbe diverse alimente. Dacă ai noroc, vei vedea localnici pregătind bambusul și așezându-l în gropile cu apă fierbinte de 80-90 de grade pentru a-l lăsa 24 de ore la fiert, iar apoi poți degusta bambus fiert de la localnici. Intrare gratuită.
Mae Salong
Dacă tot ai venit în nordul țării și timpul îți permite, cel mai bine este să rămâi 2 zile în această zonă. Plantatiile de ceai de pe acest teritoriu sunt desprinse dintr-o poveste. Un verde vibrant în 360 de grade.
Aici ai șansa să deguști ceaiuri și milkshake-uri preparate din ceai verde pe care nu le mai găsești în altă parte. Acest mic coffee shop este un loc ideal pentru o oprire și degustare de ceaiuri, cu o priveliște deosebită:https://maps.app.goo.gl/ZaitJ4BTeHpCp1iV9.
Plantatia de Ceai Choui Fuong
La doar 5 km de la destinația de mai sus se află Plantatia de Ceai Choui Fuong. Aici te poți plimba și te poți pierde printre plantațiile de ceai care acaparează tot locul. De pe vârful dealului poți admira priveliștea dintr-un restaurantul chinezesc care este în proces de dezvoltare și în curând va oferi și acomodare. Dacă te întebi cum au ajuns chinezii aici, explicația este că între anii 1950-1960, un grup de refugiați chinezi Kuomintang, anticomuniști sprijiniți de SUA în Războiul Civil Chinez, s-au stabilit în zona Mae Salong din nordul Thailandei.
Guvernul thailandez i-a întâmpinat și le-a acordat permisiunea de a locui în această zonă izolată. Cu scopul de a se integra în comunitatea locală, refugiații au început să cultive ceaiul, iar în scurt timp regiunea a fost transformată într-o importantă zonă de producție a ceaiului.
Chiang Mai
Cel mai mare oraș din nordul Thailandei, adesea numit cu dragoste „Trandafirul Nordului”. Călătoria de la Chiang Rai la Chiang Mai a acoperit 180 de kilometri (35 Ron/pers.), iar noi am optat pentru un drum cu autobuzul pentru a ajunge în acest oraș vibrant. Chiang Mai păstrează încă farmecul său specific nordic, dar are energia agitată a unui oraș mai mare.
Una dintre caracteristicile de marcă ale orașului este mediul său natural luxuriant, cu păduri dese care-l înconjoară și o comoară de peste 300 de temple care împodobesc peisajul urban, fiecare cu o arhitectură distinctă înrădăcinată în tradițiile thailandeze și budism.
Temple recomandate de vizitat
Wat Phra Singh
Acest templu este celebru pentru statuia Phra Buddha Singh, o imagine strălucitoare a lui Buddha. Wat Phra Singh este remarcabil și pentru arhitectura sa impresionantă, cu detalii bogate și culori vibrante.
Wat Phra That Doi Suthep
Este situat pe dealul din afara orașului, acest templu este unul dintre cele mai sacre și mai vizitate din Chiang Mai. Vederea panoramică de la templu este spectaculoasă, iar intrarea sa impunătoare și stupa aurie îl fac foarte distinct.
Wat Chedi Luang
Cu o istorie bogată, Wat Chedi Luang găzduiește o stupa imensă, care odată a fost cea mai înaltă din Chiang Mai. Chedi-ul a suferit pagube semnificative în urma unui cutremur, dar rămâne totuși minunat și oferă o privire în trecutul istoric al orașului.
Wat Suan Dok
Acest templu se distinge prin stupa albă mare și prin faptul că a gost construit în stilul Lanna. O caracteristică distinctivă a Wat Suan Dok este „mondop-ul” său, o structură patrulateră deschisă care adăpostește mai multe statui de Buddha.
Wat Lok Molee Worawihan
Acest templu bogat în istorie și cultură este situat în afara zidurilor vechi ale orașului. A fost construit în timpul dinastiei Mengrai, în secolul al XIV-lea. De atunci desigur a suferit renovări și extinderi ulterioare de-a lungul secolelor.
Templul prezintă o arhitectură tradițională thailandeză, cu chedi-uri impresionante și clădiri decorate cu sculpturi bogate și detaliile artistice caracteristice. Chedi-ul principal este cunoscut pentru stilul său distinctiv și pentru detaliile frumoase.
Boxul Muay Thai
Cireașa de pe tort pentru a avea o seară plină de adrenalină în Chiang Mai este să participi la o partidă de box thailandez.
Muay Thai, sau altfel numit, boxul thailandez, este un stil tradițional de arte marțiale originar din Thailanda. Caracterizat prin tehnici de lovire puternice și precise cu pumnii, coatele, genunchii și picioarele, Muay Thai necesită un antrenament intensiv și disciplină personală.
Luptătorii prezintă un dans numit Wai Kru Ram Muay înainte de lupte, ca un omagiu adus tradițiilor și antrenorilor. Prin popularitatea sa globală, Muay Thai a devenit unul dintre cele mai apreciate și respectate sisteme de luptă.
În împrejurimile Chiang Maiului, poți găsi foarte multe locuri de vizitat. De preferabil este să le vizitezi cu scuterul sau cu excursii organizate, pe care le poți cumpăra direct din oraș la oricare stand de turism. Depinde de bugetul și curajul tău de a conduce un scuter în această zonă.
Doi Inthanon
Cunoscut drept "Acoperișul Thailandei". Muntele suprem din regiunea Chiang Mai se mândrește cu titlul de cel mai înalt vârf al țării, având o altitudine de 2.565 de metri. Nu este doar un paradis pentru iubitorii de drumeții și pasionații de natură, ci are și o semnificație culturală profundă.
Numele muntelui provine de la regele Inthawichayanon, unul dintre ultimii regi ai Chiang Maiului, și simbolizează legătura strânsă dintre monarhia thailandeză și populația locală.
Cascada Wachiratan
Pe drumul către Doi Inthanon poate fi admirată o cascadă superbă cu un curcubeu la picioare.
Aventurile din junglă
Pot fi de asemenea găsite în pachetele de excursii organizate, dar se poate merge și pe cont propriu în drumeție pentru cei curajoși. Atât peisajele sunt superbe, cât și fauna pe care o poți observa. Dacă alegi excursia organizată, ghidul poate prezenta plantele și animalele cu care te vei întâlni pe drum.
În cazul în care îți este frică de păianjeni și șerpi, poate nu este locul ideal pentru tine, deoarece este des sa intalnesti Banana-spider si Green Snake, însă experiența este una unică.
Dantewada - Land of Angels
Acest loc poate fi vizitat cu scuterul și este o parte din paradis, altfel nu aș putea descrie acest loc. Din poze s-ar putea să pară un loc unde petreci maxim 1 oră, însă această locație este enormă. În acest loc, poți admira cascade, râuri, câmpuri de flori și peșteri, iar partea interesantă este că totul a fost creat de mâna omului.
Totul este artificial, însă asemănarea cu realitatea este atât de remarcabilă încât abia observi acest lucru.
Bangkok
Din Chiang Mai, poți ajunge cu avionul la Bangkok. Noi am folosit platforma www.12go.asia pentru a cumpăra zborurile interne, care surprinzător sunt la un preț foarte accesibil, de la 100 la 250 RON, cu un bagaj de 15 kg inclus.
Dacă Chiang Mai este aglomerat, pentru Bangkok nu există definiție. Însă, dacă îți place să te miști alert, cu siguranță are locuri frumoase de oferit.
Recomand cu drag cumpărarea unui bilet pentru vaporul hop-on hop-off, cu doar 20 RON/persoană, cu care poți călători 24 de ore pe apă, aproape în tot orașul. Vaporul este destinat turiștilor, așa că oprește în destinațiile turistice celebre.
Obiective turistice Bangkok
- Wat Phra Si Rattana Satsadaram
- The Grand Palace
- Tha Maharaj
- Wat Arun
- Pakklong Taladd
- Ratchawongsee
- ChinaTown
- Iconsiam
- Asiatique
Intrarea la destinațiile turistice nu este inclusă în prețul biletului; acesta acoperă doar transportul, iar vaporașul circulă pe toată durata zilei, de la ora 8:00 până la 21:00. Poți urca și coborî din el ori de câte ori dorești.
Se poate opta și pentru varianta de hop-on hop-off cu autobuzele, care se poate achiziționa de pe GetYourGuide.
Alte locuri care nu sunt în traseul de mai sus, dar merită văzute:
Big Buddha - Wat Paknam
Pentru a ajunge aici, ai mai multe opțiuni de transport, metrou, autobuz sau taxi. (1 Ron/per cu busul).
Cele mai accesibile, desigur, sunt primele două. Este una dintre cele mai impresionante statui ale lui Buddha din oraș. In jurul statuii, există un spațiu sacru unde vizitatorii se pot retrage pentru meditație sau rugăciune. Atmosfera liniștită și spirituală face din acest loc o destinație populară pentru turiștii și localnicii interesați de practici budiste.
King Power Mahanakhon
Această clădire minunată din sticlă se înalță deasupra orașului, la un nivel de 314 metri cu un design arhitectural modern și futurist. Este cea mai înaltă clădire din Bangkok. O atracție de nelipsit, dacă ești în Bangkok, o oferă Mahanakhon SkyWalk-ul a acestei clădiri. Este o platformă de observație din sticlă transparentă, prin care poți vedea tot orașul sub tine, oferind un peisaj cu adevărat impresionant. Aici realizezi, cât de mare este Bangkok-ul cu adevărat! Găzduiește 10 milioane de oameni, jumătatea României. Înainte de a-l vizita, este recomandat să verifici vremea, deoarece în caz de furtună, fulgere, vânt puternic, este interzisă urcarea.
Aplicația pe care poți verifica prognoza meteo este: Weatherbug, iar biletele se pot cumpăra și de pe GetYourGuide dar și la fata locului.
ATENȚIE!! Bangkok este plin de înșelătorii! Dacă în celălalte orașe din Thailanda totul era liniștit și îți inspirau încredere oamenii, aici trebuie să te trezești la realitate. Cel mai bine este să eviți persoanele necunoscute, mai ales vânzătorii de costume și cei care te abordează pe stradă cu motivul de fii prieteni. De obicei ei te vânează la trecerile de pietoni deoarece încearcă să îți vândă bilete de călătorie sau excursii la prețuri mult mai mari decât cele reale.
Krabi
Krabi se află în partea de sud a Thailandei. Această zonă este cunoscută pentru peisajele sale frumoase, plajele cu nisip fin și apa caldă care te întâmpină atunci când intri în ocean. Cu alte cuvinte se poate spune că are cele mai frumoase plaje din lume cu nisip fin și ape cristaline. Oriunde ai fi în Thailanda, poți ajunge în Krabi cu avionul, iar prețul biletului este asemănător cu cel menționat pentru călătoria în Bangkok.(100-250 Ron/ pers.)
În Krabi, vei avea nevoie din nou de scuter, fără doar și poate, sau poți opta din nou pentru excursii organizate, care sunt mult mai scumpe. Krabi nu este doar despre plaje; are foarte multe locuri de vizitat pe întreg teritoriul său.
Emerald Pool
Un loc pentru relaxare și admirare a naturii, cu o culoare a apei fenomenală rezultată dintr-un proces natural de reflexie datorat termofilelor galbene, care fac apa să strălucească într-o nuanță albastră-verzuie. Originea apei provine din izvoare termale care curg în această piscină naturală, așadar temperatura apei este potrivită pentru scăldat. Prețul biletului de intrare este de 25 Ron/persoană.
Hot Spring Waterfall
Locul meu preferat, o cascadă cu jacuzziuri formate în mod natural la poalele acesteia, cu apă fierbinte. Această apă geotermală provine din adâncuri și se combină cu apă sărată, făcând acest loc destul de unic prin compoziția apei. Aș putea spune că a fost cel mai frumos spațiu natural în care am fost. Prețul biletului de intrare este de 25 Ron/persoană.
Tiger Cave Temple
Numele "Tiger Cave" provine de la o peșteră situată în apropierea templelor, care este cunoscută pentru forma sa care amintește de un cap de tigru. Intrarea în peșteră este înconjurată de mituri și legende locale. Peștera în sine este considerată un loc sfânt, iar vizitatorii au posibilitatea să exploreze interiorul său.
Lumina lumânărilor și mirosul de tămâie contribuie la atmosfera mistică a acestei peșteri. Locul este plin de maimuțe (sfat util să îți ascunzi lucrurile personale, dacă nu dorești să rămâi fără ele) peșteri, junglă cu copaci enorm de mari și un templu la o înălțime de 1260 de trepte. Pentru a urca este nevoie de aproximativ 30 de minute, așadar, dacă nu ești într-o condiție fizică bună, merită evaluată ideea de a urca. Priveliștea de sus, însă, merită efortul.
Ao Nang
Locație turistică destul de aglomerată după părerea mea, deși mulți numesc această plajă una liniștită...Oricum ar fi, plaja de aici este potrivită pentru familii și copii, deoarece se întinde pe un teritoriu mare și adâncimea mării crește gradat, fiind astfel un loc sigur dacă călătorești cu copii, iar nisipul este foarte fin.
Viața de noapte de aici este animată, cu numeroase restaurante, baruri și cluburi.
Strada principală este plină de magazine, taverne și localuri unde turiștii se pot bucura de mâncare thailandeză delicioasă. Este la aproximativ 30 de minute de mers cu mașina de Aeroportul Internațional Krabi.
Din Ao Nang, există multe excursii cu Long Tailboat, un vaporaș thailandez specific. Dacă nu dorești să te înghesui în mulțime cu 30 de oameni la bord, recomand tururile private, mai ales dacă ești cu prietenii. Noi am plătit 280 Ron pentru închirierea pe o zi întreagă și am parcurs 4 insule, cu un șofer privat. Acest lucru ne-a permis să rămânem cât dorim pe fiecare insulă și să avem parte și de snorkeling.
Destinațiile vizitate au fost:
- Railay Beach
- Chicken Island
- Koh Poda
- Phra Nang.
Monkey trail
Dacă te plimbi pe plaja din Ao Nang și ajungi chiar la capătul stâng al acesteia, vei da de o potecă îngustă care continuă în trepte. Este poteca maimuțelor și merită să faci plimbarea de 20 de minute, deoarece nu doar că vezi maimuțe, dar la sfârșitul potecii ajungi pe o plajă mult mai liniștită, iar apusul privit din acest loc este unul fenomenal.
Phuket
Cea mai aglomerată și cunoscută destinație turistică din Thailanda. Poți petrece chiar și săptămâni aici explorând, deoarece are foarte multe de oferit. Este o destinație care oferă multe de văzut și explorat, așadar se potrivește pentru orice tip de călător, de la cei care caută relaxare pe plajă la cei interesați de aventuri și cultură thailandeză.
Iată câteva dintre locurile care pot fi vizitate aici:
Kamala Beach
Poate una dintre cele mai liniștite plaje din Phuket, însă am rămas surprinși cât de mult s-a schimbat în ultimii 4 ani; numărul turiștilor s-a dublat. Aici se află și celebrul Phuket Fantasy World, un Disneyland thailandez, care pare a fi un oraș care imită mai multe orașe și atracții turistice. În interior, vei avea parte de spectacole tradiționale cu dansuri populare thailandeze, show-uri cu elefanți și multe alte activități.
Plaja are nisip fin și alb, perfect pentru plimbări relaxante sau pentru a sta întins pe plajă. Apa este clară și caldă, oferind condiții excelente pentru înot.
Kata Beach
Este o alegere potrivită pentru familii cu copii, fiind o plajă relaxată în comparație cu altele din Phuket. Aici, vei găsi restaurante thailandeze și saloane de masaj care oferă diverse opțiuni pentru relaxare. Kata Beach oferă o gamă variată de activități acvatice. Turiștii pot încerca surfing, windsurfing, și chiar snorkeling. Atmosfera este prietenoasă și potrivită pentru turiștii care doresc o experiență mai liniștită.
Patong Beach
Cea mai aglomerată plajă din Phuket, Patong Beach oferă o experiență vibrantă, în special noaptea. Bangla Road este cunoscută pentru viața de noapte animată, iar atmosfera pe timp de noapte este plină de energie. Este locul potrivit pentru cei care doresc să exploreze partea mai agitată a Phuketului și să se bucure de distracție nocturnă.
Big Buddha
O impresionantă statuie de 45 de metri a lui Buddha. Big Buddha oferă o priveliște minunată de la altitudinea de unde se află și este un punct de referință important în zonă. Construită după tsunamiul din 2004, statuia simbolizează speranța și rezistența în fața dezastrelor naturale.
Excursiile cu barca(longtail boat)
O experiență de neratat în Phuket. Phi Phi Islands, Maya Bay și James Bond island sunt destinații populare pentru excursii cu barca. Plajele cu nisip alb și apele turcoaz oferă peisaje spectaculoase, iar activitățile precum snorkeling-ul adaugă o notă de aventură experienței tale.
Excursiile se pot cumpăra și aici direct din oraș, de la standurile de turism, însă negocierea devine o artă. Un sfat util este să optezi pentru excursiile care încep dis-de-dimineață pentru a evita aglomerația.
Așa cum am menționat încă în introducere, Thailanda are atât de multe de oferit încât nu poți explora totul într-o singură călătorie. Această listă detaliată reflectă experiența noastră de patru săptămâni, acoperind, probabil, doar o parte din bogățiile pe care această țară minunată a zâmbetelor le poate oferi.
Un lucru este cert: odată ce ai explorat aceste locuri, ele te vor atrage din nou și din nou. La plecare, vei rămâne cu un suflet relaxat și odihnit, simțindu-te ca după un an de terapie.
Recomandări de cazare
Pentru un buget mic, durată scurtă, în cazul in care călătoresti în cuplu recomand urmatoarele cazări pe care le-am testat si am fost mulțumiți:
- Bangkok: ninaguesthouse
- Kamala Beach: B3 House
- Krabi: The Lai Thai Luxury Condominiums- Sha Extra Plus
Comentarii