Ultima noastră călătorie a fost un maraton, în adevăratul sens al cuvântului, mereu pe fugă, pentru a nu rata trenul către următoarea destinație. Dar, la final, mi s-a părut una dintre cele mai frumoase călătorii pe care le-am avut până acum... poate datorită faptului că am reușit să vizităm mai multe orașe sau mai multe țări, unele complet noi, pe altele le-am revăzut (dacă vreți să aflați mai multe despre Praga - capitala Republicii Cehe, vă invităm să citiți articolul nostru anterior), poate datorită mâncării sau datorită perfecțiunii de care a dat dovada Viena, poate toate acestea la un loc.
Unde ne-am cazat
Pentru primele 3 nopți ne-am cazat în Viena la Gartenhotel Altmannsdorf, rezervare pe care am facut-o prin intermediul Booking, pentru care am plătit 260 euro/2 pers cu mic dejun inclus. Iar, pentru cei care poate nu stăpânesc foarte bine o limbă străină de circulație, doamna de la recepție vorbește și limba romănă.
Următoarea cazare a fost în Budapesta, la Hotel Rose City, unde pentru 3 nopți cu mic dejun inclus, rezervarea a fost de 150 euro/2 pers.
Cum a început totul
Am ales să aterizăm pe Aeroportul Internațional Liszt Ferenc, aflat la aproximtiv 13 km de centrul capitalei Budapesta, aceasta fiind cea mai ieftină opțiune de zbor de la momentul respectiv, astfel că pentru zborul dus-întors (cu check-in automat), am plătit 110 euro/2 pers, fiind și deținătorii unui abonament Wizz Discount Club Standard, care ne oferă o reducere de 100 lei/pers la zborurile dus-întors.
Transferul din Budapesta la Viena
La ora 11:55 am aterizat în Budapesta, de unde ne-am pus imediat în mișcare către Viena. În primul rând, trebuie să vă descărcați aplicația BudapestGO, pentru că sistemul public de transport online este foarte bine pus la punct în această capitală. Apoi, din aplicație vă cumpărați biletele, în funcție de zona în care vă aflați, pe care, atenție, trebuie să le validați, scanând, prin intermediul aplicației, codul QR de pe fiecare mijloc de transport.
De la aeroport, noi am luat autobuzul 200E, care circulă între aeroport și Gara Kőbánya-Kispest, pentru care am plătit 900 HUF/2 pers (aproximativ 11,50 lei). Aici, am făcut schimb cu trenul către Budapest Kelenföld, pentru care am plătit încă 900 HUF/2 pers. Iar din Gara Kelenföld, pentru că eram în grabă, am luat primul tren direct către Viena, operat de către ÖBB, prețul biletelor fiind de 35.100 HUF (adică aproximativ 444,20 lei). Călătoria de la Budapesta la Viena cu trenul este de 230 km și durează 2 ore 39 min.
!! Atenție: Dacă vă planificați călătoria din timp, vă recomandăm să cumpărați biletele de tren între capitalele tărilor, cu ceva timp înainte, întrucât acestea sunt mult mai ieftine decât cele pe care le achiziționați pe loc sau cu o zi-două înainte.
Ziua 1 - Viena
Odată ajunși în Gara Wien Hbf, pentru că ne-am dorit să profităm la maxim de fiecare minut pe care l-am avut la dispoziție am pornit la pas către obiectivele turistice din apropiere:
Palatul Belvedere
Acesta este locul în care la 30 august 1940, prin „Al doilea dictat de la Viena”, miniștrii de externe al Germaniei și cel al Italiei au comunicat separat decizia lor delegațiilor din România și Ungaria prin care Romania a fost obligată să cedeze Ungariei o parte din teritoriul Transilvaniei.



Vitavien Wien
În drumul spre cazare ne-am oprit la cafeneaua Vitavien Wien, unde am încercat celebrul San Sebastian Cheesecake

Ziua 2 - Viena
Am continuat să bifăm obiectivele turistice de pe listă:
Palatul Schönbrunn
Deși întregul palat este format din 1441 de camere, doar 40 dintre acestea pot fi vizitate.
Părerea noastră sinceră în legătură cu acest obiectiv turistic... ei bine, dacă înainte de a ajunge la acest obiectiv, ai vizitat Muzeele Vaticane, Muzeul Luvru (unde intrarea este gratuită pentru tinerii de până în 26 de ani 😄) sau Palatul Versailles, probabil că vei fi dezamăgit de ceea ce ți se oferă pentru un bilet de 27 euro/pers, sau cel puțin așa a fost în cazul nostru. Dacă, însă, nu ai vizitat niciunul dintre acestea înainte, atunci merită să plătești intrarea pentru acest obiectiv turistic.






Grădina Zoologică Schönbrunn
Este cea mai veche grădină zoologică din lume și a primit de cinci ori la rând titlul de cea mai bună grădină zoologică din Europa.
Acesta este și locul unde ne-am petrecut aproape toată ziua, și une, totodată, ne-am amintit de experiența petrecută la Gradina Zoo din Praga
Pentru biletele de acces am plătit 27 euro/pers, acestea pot fi achiziționate și online prin GetYourGuide, de asemenea. Iar pentru programul și planul grădinii aflați mai multe aici.





Catedrala Sfântul Ștefan
Cel mai înalt turn dintre cele patru ale sale este turnul sudic, care măsoară 136 de metri înălțime. De asemenea, urcând 343 de trepte, ajungeți în vârful turnului, de unde se deschide o panorama deosebită asupra Vienei.



De asemenea, pentru că aceasta clătorie a fost una despre a descoperi cât mai multe orașe, în acest articol vă povestim doar activitățile pe care noi am reușit să le vizităm și nu vă indicăm o listă uriașă cu absolut tot ceea ce poate fi făcut în capitala respectivă. Astfel, petru că am străbătul la pas Viena, am trecut și pe lângă Curtea de la Viena, Primăria de la Viena, Museumsquartier, Muzeul de Istorie Naturală, Muzeul de Arte Frumoase, însă nu le-am alocat un timp foarte mare și nici nu am plătit bilete de acces pentru acestea.








Centimeter
Am încheiat ziua la Centimeter, unde pentru prima data am mancat supa cremă de usturoi. Aici, pentru 2 poții de mâncare și băuturi am lăsat 39,70 euro.
Ceea ce a fost foarte interesant, localul oferea gratis paharele pe care le schimba în restaurant, așa că ne-am ales cu un suvenir considerabil din Viena, fiind o adevărată provocare să transportăm paharele prin atâtea trenuri și avion.

Ziua 3 - Brno
Impresia bună lăsată de ultima noastră călătorie în Cehia ne-a determinat să mergem în orașul Brno pentru a explora locuri noi și pentru a savura încă o dată mâncarea tradițională cehă.
Denumirea orașului provine de la cuvantul slavic „brnie” care înseamnă “noroi“. Orașul datează din anul 1243, fiind înființat de către Václav I al Boemiei. De asemenea, este al doilea oraș ca mărime din Cehia, după Praga.
Transferul din Viena la Brno
Ca să ajungem în Brno am luat trenul operat de către RegioJet din Gara Wien Hbf, prețul biletului dus-întors fiind de 28 euro/pers. Călătoria a durat aproximativ 2 ore până la gara centrală din Brno.
Hoinărind pe străzile acestui oraș vesel și primitor, am descoperit o oază de liniște bine-venită după 2 zile pline în aglomerata Vienă.









Castelul Špilberk
Una dintre principalele atracții este Castelul Špilberk - acesta este situat pe vârful unui deal, iar de-a lungul istoriei a fost folosit și drept închisoare (cunoscută ca fiind cea mai dură din Austro-Ungaria). Biletul de intrare a costat 160 de coroane cehe/pers (32 de lei/pers). Castelul a dat dovadă de diversitate, întrucât fiecare etaj a venit cu câte ceva diferit, de la opere de artă până la diferite arme și armuri. De asemenea, am întâlnit machete ale unor invenții ce au schimbat viața de atunci și au apropiat-o de zilele noastre.














Printre aceste poze se regăsesc machete ale motorului cu abur și unul dintre primele modele de biciclete
Nu am putut să ne întoarcem la cazarea din Viena fără să gustăm încă o dată mâncarea cehă:



- plăcintele tradiționale (vezi imaginea din dreapta) au costat 159 de coroane cehe (32 de lei);
- meniul din celelalte 2 poze a costat 939 de coroane cehe (187 de lei). Acesta a fost servit la restaurantul Stopkova Plzeňská Pivnice.
Ziua 4 - Budapesta
Transferul înapoi în Budapesta
După 3 zile pline în Viena și Brno, a venit momentul să ne întoarcem în Budapesta pentru a descoperi ce face acesta oraș să fie atât de atrăgător pentru turiști. Am mers cu trenul operat de către RegioJet din Gara Wien Hbf până în gara Budapest Kelenföld, pentru care am plătit 41,80 euro/ 2 pers. Cu ajutorul aplicației RegioJet app, am primit cupoane pentru două cafele gratis. Uitându-ne prin aplicație și descoperind prețurile accesibile, am hotărât să ne comandăm o tartă de mere și un cheesecake, pentru care am platit doar 2 euro.

Până la cazarea noastră (o regăsiți la începutul articolului), care se afla aproape de centrul orașului și de gara Nyugati tér , am luat tramvaiul 17. Biletele le-am achiziționat din aplicația BudapestGO, prețul acestora fiind 900 HUF/2 pers (aproximativ 11,50 lei).
Imediat ce ne-am lăsat bagajele, am pornit la drum către obiectivele turistice ale orașului:
Bastionul Pescarilor
Fiind aproape de cazare, Bastionul Pescarilor, a fost prima noastră oprire - denumirea acestui obiectiv turistic își are originea din perioada Evului Mediu, provenind de la breasla pescarilor care avea responsabilitatea apărării acestor ziduri la acea vreme. Turnurile bastionul amintesc de cele șapte triburi maghiare care s-au așezat în Câmpia Panonică în anul 896.





Lângă Bastion am descoperit Biserica Mátyás.
Castelul Buda
Urmat de castelul Buda - care datează din secolul al XIV-lea, acesta a fost reședința regilor maghiari de-a lungul istoriei și face parte din patrimoniul UNESCO din 1987.


Din păcate, castelul era în renovări și nu ne-am putut bucura de întreaga experiență
După castelul din Buda, ne-am orientat către celălalt mal al Dunării, spre parlamentul ungar și către atracția turistică pantofii de pe malul Dunării.

Parlamentul Ungar
Este una dintre cele mai vechi clădiri legislative din Europa și a fost proiectată în stil neogotic între 1885 și 1904 de către Imre Steindl.

Pantofii de pe malul Dunării
Reprzintă un memorial al evreilor maghiari care au fost împușcați de membrii Partidului Arrow Cross pe malul Dunării în 1944-1945 și a fost instalat pe malul Dunării în 2005.

Castelul Vajdahunyad
A fost construit între 1896-1908, pentru a sărbători un mileniu de la Așezarea maghiarilor în Bazinul Panonic; castelul se află în Parcul Orașului, lângă patinoar și piața eroilor








Városligeti Műjégpálya és Csónakázótó - Patinoarul City Park

Piața Eroilor
Această atracție a fost construită pentru a sărbători un mileniu de la Așezarea maghiarilor în Bazinul Panonic.



Și acest monument era în renovare...
În ceea ce privește locuri de luat masa, noi am ales restaurantul Mazel Tov, care ne-a surprins cu un cadru liniștitor și cu o servire demnă de menționat...




Mâncarea ne-a costat 15088 HUF pentru 2 persoane (undeva la 41 euro)
și restaurantul Frici Papa.

Ziua 5 - Bratislava
În penultima zi, din gara Nyugati tér (care era foarte aproape de cazarea noastră), am plecat într-o nouă destinație, Bratislava, unde am avut o surpriză (mai puțin plăcută)... învățați cu vremea însorită din celelalte trei orașe, nu ne-am mai gândit să verificăm vremea înainte de a ajunge în gara din Bratislava. Astfel, îmbrăcați în haine subțiri ne-am trezit într-un oraș vizat de ploaie torențială și vânt puternic ce ne-au limitat posibilitatea de a ne bucura de acest oraș.
Transferul din Budapesta la Bratislava
Biletele de tren dus-întors le-am achiziționat online de pe site-ul MÁV și ne-au costat 31 euro/pers. Prin oraș am folosit autobuzule, iar prețul unui bilet a fost de 1,20 euro/pers, care era valabil pentru 90 de minute.









În această călătorie am avut ocazia să comparăm mâncarea cehă cu cea slovacă și am remarcat că sunt aproape identice (mai ales că înainte erau o singură țară, Cehoslovacia).



Mâncarea servită la restaurantul Bratislava Flagship - și aici am încercat supa de ustoroi, aceasta devenind una dintre favoritele noastre.
Principalele atracții în Bratislava pe care le-am vizitat au fost:
Castelul Bratislava





Podul Revoltei Naționale Slovace

Cumil (man at work)
Statuia care reprezintă prima gură de aer de libertate luată după ieșirea din canalul comunismului.

Ziua 6 - Szentendre
Ultima zi din vacanța noastră ne-a adus în orășelul liniștit și tradițional din nordul Budapestei, Szentendre. Acesta este sediul Episcopiei Ortodoxe din Buda și un centru al sârbilor din Ungaria.
Pentru a ajunge în acest oraș din Budapesta, am luat trenul metropolitan cu indicativul H5 (din stația Margit híd, budai hídfő) pentru care am plătit 900 HUF/2 pers.









Nu am putut să nu gustăm și înghețata locală cu aromă de lavandă.

!! Mare grijă: Din păcate, pe drumul de întoarcere ne-am întâlnit cu controlorii, iar după ce le-am arătat biletele din aplicație (cele care sunt valabile 90 de minute de 450HUF/pers), aceștia ne-au spus că trebuia să fi luat o extensie la bilete pentru regiunea Pesta, care nu este disponibilă în aplicație, ci doar de la tonomatele din stația de tren (unde trebuia să ai forints cash, altfel nu le puteai achiziționa), astfel că am primit o amendă de 12.000 HUF/pers (30 de euro de persoană).

Ca să ne îmbunătățim moralul, am mers la cafeneaua Madal după ce am ajuns în Budapesta.


După aventura noastră din Szentendre și oprirea la cafeneaua Madal, ne-am bucurat de ultima după-amiază în Budapesta, descoperind în continuare colțurile frumoase ale acestei capitale.









Comentarii