ghid
, , ,

Gijon, Spania – Ghid de calatorie, itinerariu 3 zile

Spania se află printre destinațiile favorite ale multor turiști. Plaje, nisipuri fine și palmieri măreți – sună de vis, așa-i? Iar cu atâtea atracții de vizitat, nu ai cum să te plictisești. Chiar și cei mici se pot distra, mai ales dacă vizitați unul dintre renumitele parcuri acvatice. Pe scurt, toți membrii familiei se pot distra! Una dintre locațiile mai puțin cunoscute și în care nu este atât de aglomerat este Gijón. Acesta se află pe coasta de nord a Spaniei, în provincia Asturia, având deschidere la Marea Cantabrică și la Golful Biscaya. Orașul este al 15-lea ca mărime din Spania, așa că îl vei putea vizita pe tot, fara probleme. In acest ghid de calatorie iti vom prezenta ce poti face intr-un city break de 3 zile la Gijon!

Transport

Aflandu-se la peste 2000 km de Romania, este evident ca cea mai simpla metoda de a ajunge in Gijon este cu avionul. Nu se gasesc momentan zboruri directe din niciun aeroport din Romania spre Aeroportul din Oviedo (30 km de Gijon). Majoritatea zborurilor au escala la Barcelona sau Madrid. Poti gasi zboruri la companii precum TAROM, Wizz Air si BlueAir cu preturi de la 70 euro-dus intors din Bucuresti, Iasi, Cluj-Napoca, Timisoara si Sibiu. Rezerva-ti din timp biletele deoarece preturile pot ajunge chiar si pana la 200-300 de euro daca le achizitionezi cu putin timp inainte de vacanta in Gijon.

Poti ajunge de la aeroport in Gijon cu autobuzul in 45 de minute. Atentie atunci cand achizitionezi biletele de autobuz la tipul de calatorie! Exista atat calatorii directe spre Gijon, cat si calatorii cu schimbare de autobuz in alte orase. Ambele tipuri de calatorii sunt disponibile din ora in ora. Programul autobuzelor de la aeroport incepe de la 8 dimineata, iar ultima plecare este la ora 23:59. Poti achizitiona biletele care costa aproximativ 9 euro la calatoria directa de pe aplicatia Eurolines.

Cazare

Fie că ai un buget de vacanță mai ridicat sau mai mic, prețurile la cazare încep chiar și de la 30 euro pe noapte. Nici prețurile hotelurilor cu vedere la mare nu sunt atât de ridicate comparat cu cele din alte orașe. Imaginează-ți doar cum va fi să te trezești și să admiri chiar din pat peisajul maritim, lângă partener! Gijon îți permite să te bucuri de frumusețea mării în timp ce îi poți explora istoria surprinzătoare care se îmbină cu fauna maritimă și cu natura.

Recomandarea noastra este Hotel La Polar aflat la doar 400 m de plaja si 10 minute de centrul istoric. Camerele au terasa, baie privata, TV, Wifi si articole de baie. In plus, hotelul este pet-friendly. Preturile per noapte pornesc de la aproximativ 60 euro.

ITINERARIU PE ZILE

ZIUA 0

  • Sosirea la aeroportul din Oviedo de unde iei autobuzul direct spre Gijon
  • Te cazezi in jurul orelor 12-14 si de pe la ora 15 aproximativ iti recomandam o plimbare in Centrul Vechi al orasului

Cimadevilla

Centrul Vechi al Gijonului (Cimadevilla) se afla in zona portului chiar in centrul orasului, asa ca poti ajunge cu usurinta la pas. Aici vei gasi cladiri emblematice ale orasului: Palatul Revillagigedo din secolul XVII si Biserica Sfantului Petru. Pe langa acest ansamblu istoric poti admira si marea care se izbeste cu putere de stancile colinei pe care Centrul Vechi se intinde. Plimbandu-te, vei descoperi numeroase fortificatii cu importanta istorica.

Vei gasi mici terase si restaurante unde poti lua cina. De la baruri cu gustari si pana la restaurante selecte, sigur iti vei satisface pofta. Noi ne-am dorit foarte mult sa luam cina pe o terasa mica in apropiere de mare, iar in meniu am vazut ca se mai adauga o taxa de aproximativ 2-3 euro pentru acest rasfat. Conceptul ,,Food with a view’’ se plateste in Gijon.

ZIUA 1

  • Tapas la micul dejun in centru
  • Plimbare in Parcul Cerro de Santa Catalina
  • Pranz autentic asturian
  • Relaxare pe Playa de Poniente si Playa de San Lorenzo
  • Cina cu influente internationale

Restaurantele si in general toate magazinele au un program mai diferit fata de cele din Romania. Unele se deschid doar seara sau noaptea, iar altele au program dimineata pana la 11 si dupa de la 16. Spaniolii in general respecta cu sfintenie timpul liber si pauzele de masa, asa ca va trebui sa te obisnuiesti. In plus, exista chiar si o zi pe saptamana in care restaurantele nu sunt deschise deloc. Nu toate restaurantele sunt deschise dimineata, asa ca iti recomandam sa incerci renumitele aperitive tapas la El Conde (deschis de la 10 duminica si de la 8 vineri si sambata) sau Robi deschis doar vineri si sambata de la 8.

Parcul Cerro de Santa Catalina

Dupa micul dejun, esti pregatit de o plimbare in Parcul Cerro de Santa Catalina care se afla in cea mai la inaltime zona a colinei de la Centrul Vechi. Insă, când vei ajunge în vârf nu vei regreta. Toată osteneala de a urca până acolo îți va oferi o panoramă a splendorii Mării Cantabrice. Aici, valurile se izbesc ușor de stânci iar briza pe care o resimți îți va tăia răsuflarea. Timpul parcă stă pe loc! Este un loc superb în care poți citi, te poți odihni pe bancă sau doar să admiri frumusețea valurilor, a naturii.

Playa de Poniente si Playa de San Lorenzo

Daca urci spre parc din zona Centrului Vechi, iti recomandam sa cobori pe partea cealalta spre Playa de San Lorenzo. Privelistile sunt superbe, asa ca ia si camera foto cu tine sau pastreaza-ti bateria la telefon! Accesul pe plaja este gratuit si plaja se intinde pe o suprafata mare. Acum este timpul sa te relaxezi si sa te bucuri de valurile destul de ridicate din aceasta zona!

Ulterior, iti recomandam sa te intorci in zona Centrului Vechi dar nu pe colina, ci pe strazi pentru a explora orasul. Distanta este una destul de mica, deci nu iti face griji. De la Centrul Vechi, vei vedea ca o semiluna Playa de Poniente. Aici valurile sunt mai mici, insa peisajul te va da pe spate. De pe plajă poți admira priveliștea mării de un albastru intens. Panorama este însoțită de o porțiune a coastei cu clădiri care mai de care colorate, amintind de priveliștile din sudul Italiei. 

Iar pentru masa de seara, iti recomandam Restaurantul La Buena Vida Fomento aflat in portul de langa Centrul Vechi, adica chiar langa plaja. Pentru 50 euro, 2 persoane am mancat cate un fel principal, 3 cocktailuri, o cafea si o colacao (bautura specific spaniola – care seamana putin cu ciocolata calda insa este mult mai delicioasa). Restaurantul cuprindea si un bar unde oamenii dansau si se distrau!

Ziua 2

  • Tapas de dimineata
  • Muzeul Oceanografic
  • Pranz la Muzeul Oceanografic
  • Muzeul Poporului Asturian
  • Cina asturiana

Incepe-ti dimineata in stil spaniol! Nu vei gasi bar sau cafenea fara sandwich-uri sau briose. Merita sa degusti o colacao sau o ,,cafe con leche’’ alaturi de un sandwich mare de pui la Cafe Dindurra.


Muzeul Oceanografic

Noi am fost ulterior la unul dintre cele mai importante locuri din toata regiunea Asturiei – Muzeul Oceanografic. Se afla chiar langa plaja Poniente. Biletele le-am achizitionat pe loc pentru 17 euro, insa adesea pot fi cozi, asa ca recomandam sa achizitionezi online pentru 16 euro de pe website-ul lor. Cei pana in 14 ani vor plati 8 euro pentru biletul online, in timp ce persoanele de peste 65 de ani platesc 10,60 euro.

Peste 4000 de vertebrate si nevertebrate poți admira îndeaproape, chiar în străfundurile mării în turul de 2 ore. Aici se află săli tematice care impresionează orice turist.Chiar și copii vor fi uimiți de creaturile marine care sunt despărțite de ei doar prin geamuri. Rechini, țestoase, stele de mare și multe alte viețuitoare ne-au fascinat.

La finalul turului este si un mic magazin cu suveniruri si tot felul de jucarii maritime. Tot in cadrul muzeului este si un restaurant unde am mancat cate un burger delicios si o briosa. Preturile erau usor mai ridicate fata de alte restaurante din Gijon, insa venea cu o priveliste superba.

Muzeul Poporului Asturian

Descoperă istoria regiunii la Muzeul Poporului Asturian! Elemente folclorice și clădiri istorice se întind pe o suprafață largă, atât în interior cât și în exterior. Frumusețea locală este accentuată de un râu, locul trimițându-te cu gândul la vechile povești romantice spaniole. Muzeul este deschis intre 10 la 19 in timpul saptamanii, iar in weekend si alte sarbatori se deschide de la 10:30 pana la 19. Atentie, in fiecare 1 si 6 ianuarie, 15 august, 24, 25 si 31 decembrie muzeul este inchis toata ziua!

Deoarece regiunea Asturiei este renumită pentru câmpurile verzi și pline de viață, le vei putea admita cu usurinta. Cu atât mai bine vei putea admira contrastul de culori al verdelui intens cu albastrul mării. Iar daca te gandeai deja la cost, ei bine, accesul este gratuit! Locatia se afla la aproximativ 3 km de centrul orasului si poti ajunge in aproximativ 15 minute cu autobuzul pentru 1-2 euro.

Pentru a încheia o superbă seară în Gijón, incearca o cina autentic asturiana. Restaurantele promovează intens preparatele tradiționale ale Asturiei, iar aromele sunt puternice. Una dintre mâncărurile emblematice ale regiunii este fabada asturiană (gasesti la Restaurante Casa Tino si La Farola), o tocană cu boabe mari de fasole, cărnuri specifice precum chorizo și șofran. Fuziunea de arome este una memorabilă! Vei vedea că asturienii sunt foarte prietenoși și te vor ajuta să găsești un preparat pe gustul tău la nevoie, dacă nu cunoști spaniola. Atenție însă, mulți dintre localnici și chiar angajați nu cunosc engleza. Un ghid de traducere ți-ar putea fi de folos.

Ziua 3

  • Plecarea din Gijon spre aeroport

Chiar si in doar 2-3 zile, vei ramane cu amintiri placute in Gijon si poti descoperi o mica parte a acestui oras. Mai jos ai cateva link-uri care te pot ajuta cu planificarea!

Ce mai aștepți? Vacanța de vis e aproape!

TRANSPORT

CAZARE

OBIECTIVE TURISTICE

https://www.gijon.es/en/directorio/museu-del-pueblu-dasturies

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ultimele articole
Sponsor
Sponsor
Reclama ta aici
Continuă să te informezi

Destinații asemănătoare

Vacanta Mallorca – Ghid de calatorie!

Vacanta in Mallorca Vacanta in Mallorca poate fi descrisa printr-un singur cuvant: paradis. Golfurile turcoaz, plajele cu nisip alb si vremea buna in cea mai

AllEscort