Alsacia, o zonă din nordul-estul Franței, este cunoscută pentru îmbinarea armonioasă dintre două culturi, cea franceză și cea germană. Cu o bogată istorie în spate, dar și priveliști absolut fabuloase, Alsacia este cu siguranță o destinație de top indiferent de anotimp.

De-a lungul timpului această zonă a fost puternic contestată între Franța și Germania, iar din aceste conflicte se pot vedea influențele ambelor țări la mâncare, arhitectură și limba vorbită de localnici.

Cele mai cunoscute așezări medievale în care se vede această arhiectură specifică locului sunt: Colmar, Strasbourg, Riquewihr, Eguisheim. Totodată aceste orășele se găsesc și de-a lungul Rutei Vinului Alsacian (Route des Vins d'Alsace) care vă poartă prin numeroasele vii de unde provine celebrul vin alsacian.

Când mergem în Alsacia?

Perioada Crăciunului este un moment magic pentru a vizita această zonă pentru că fiecare mic sat se transformă într-o adevărată poveste. Târgul de Crăciun din Strasbourg este considerat a fi unul dintre cele mai vechi din Europa. Cu siguranță, măcar o dată în viață, trebuie să ajungeți în Alsacia în perioada sărbătorilor de iarnă.

Însă acest sezon vine și cu un val foarte mare de turiști, dar și cu prețuri pe măsură. Recunosc că mi-ar fi plăcut să ajung de Crăciun, dar consider că anumite destinații mai bine rămân de vizitat în extra sezon. Poate vom reveni și de Crăciun.

Noi am fost la începutul lunii Martie, deși prognoza meteo nu era deloc de partea noastră - înnorat, cu șanse mari de ploaie, temperaturi de maxim 10 grade - până la urmă am avut parte de 3 zile însorite, cu maxime de 13-15 grade și nicio picătură de ploaie. Vremea a ținut cu noi și cu planurile noastre!

Am prins o ofertă la WizzAir și am zburat pe ruta București-Basel cu 90 euro două persoane, dus-întors. A contat mult că am fost flexibili cu acest city break și ne-am făcut planurile în funcție de ofertele companiei de zbor.

Unde ne cazăm?

Un alt avantaj al vacanțelor în extra sezon este că am putut sta fix în centrul orașului Colmar, la hotelul Saint-Martin, la un preț mai mult decât decent pentru acest oraș foarte cunoscut. Recomand hotelul pentru că este într-o clădire veche și autentică, foarte bine conservată, cu camere tradiționale. Micul dejun este gustos și raportul calitate-preț este bun, iar dacă nu doriți micul dejun de la hotel, zona centrală este plină de boulangeries.

Cum ne deplasăm prin Alsacia?

Pentru a ajunge în Colmar de la aeroportul din Basel, trebuie să luați autobuzul 11 care pleacă fix de la ieșirea din aeroport pe partea Franței. Drumul durează 10 minute și destinația finală este gara din Saint-Louis, de unde trebuie să luați trenul către Colmar sau către Strasbourg. Până în Colmar, călătoria cu trenul durează aproximativ 30 de minute.

Preparatele tradiționale

Pentru că cele două bucătării se combină atât de frumos, cu siguranță o să găsiți ceva pe placul vostru. Noi am încercat ca feluri principale tartele flambate, supa de ceapă, carnea de porc cu cartofi și varză murată și baeckeoffe - o caserolă gătită din 3 tipuri de carne cu legume fierte în vin Alsacian. Bineînțeles nu au lipsit clasicii covrigi germani, dar și bagheta franțuzească mâncată pe Drumul Vinului.

La desert am ales să încercăm binecunoscuții macarons, dar și macarons de Alsacia, realizați din nucă de cocos. În fiecare dimineață am avut grijă să nu ne lipsească un pain au chocolat și un croissant.

3 zile de poveste - itinerar Alsacia

Ziua 1 - Strasbourg

În prima zi, am preferat să mergem în Strasbourg, capitala Alsaciei. Fiind și vineri, a fost puțin mai liber decât ne-am așteptat. Orașul este absolut încântător, foarte colorat, viu și animat, ne-a plăcut foarte mult și abia ne-am dat plecați de acolo.

Noi ne-am plimbat foarte mult pe străduțele întortocheate; am văzut cartierul Petite France, podurile acoperite, piața catedralei și catedrala Notre-Dame. Am urcat în turnul catedralei de unde am avut cea mai frumoasă priveliște asupra unui oraș. Vizita în interiorul catedralei este obligatorie pentru că este o adevărată operă de artă.

Altă activitate pe care o puteți face în Strasbourg este plimbarea cu bărcuța, care include și ghid audio, pentru a afla mai multe detalii despre istoria orașului.

Vă recomand două locuri unde am încercat preparatele tradiționale: brutăria Au Pain de Mon Grand Père și restaurantul Au Vieux Strasbourg.

Ziua 2 - Drumul Vinului

A doua zi a reprezentat un tur de forță! Am vrut neapărat să vedem Drumul Vinului sau măcar o parte din el, așa că am închiriat două biciclete de aici și am pornit într-o mică aventură.

Prin oraș traseul de biciclete este destul de bine marcat cu pistă specială, însă sunt porțiuni unde trebuie să mergeți pe șosea, alături de mașini. Noi ne-am simțit în siguranță pe tot parcursul drumului, iar de ajutor ne-a fost acest site.

Noi am ales să facem acest circuit: Colmar-Riquewihr-Eguisheim-Colmar. Ca lungime, am pedalat 40 km și ca timp, traseul a durat aproximativ 5 ore, cu toate pauzele de poze și de tras sufletul când urcam dealurile. Per total, a fost cel mai frumos traseu de bicicletă parcurs de noi și cu siguranță ne-am mai întoarce pentru alte variante din el.

Am trecut prin zonele mai neturistice ale Colmarului, prin Turckheim, Ingersheim și Sigolsheim, apoi de-a lungul dealurilor pline de vii, ajungând într-un final în Riquewihr. Am fost singuri pe traseu și am prins o vreme perfectă de plimbat și admirat viile.

Cred că cel mai feeric sat dintre cele văzute de noi a fost Riquewihr. A avut un farmec aparte, ca de basm și parcă mă așteptam din orice clipă să o văd pe Belle plimbându-se pe ulițele satului. Trebuie să încercați covrigii nemțești și prăjiturile-macarons marca Riquewihr.

Pentru a ajunge în Eguisheim, ne-am întors pe același traseu, doar că din Ingersheim, am mers către Wintzenheim și Wettolsheim. În Eguisheim am urmat traseul circuit de-a lungul străduțelor și am găsit un mic sat foarte frumos și colorat. Este mai mic decât Colmar sau Riquewihr, însă este la fel de fermecător și rupt din poveștile Disney.

Ziua 3 - Colmar

Ultima zi din city break-ul nostru am dedicat-o exclusiv desoperirii Colmarului. Deși de-a lungul celorlalte zile ne-am plimbat prin centru, în a treia zi am luat-o agale pe străduțe și doar ne-am bucurat ochii.

Ceea ce am ales noi să facem și vă recomand cu drag, este plimbarea cu gondola. A durat 30 de minute și am aflat lucruri prețioase despre istoria Colmarului de la ghidul care conducea bărcuța. Prețul pe care noi l-am plătit a fost de 8 euro/persoană și a reprezentat o modalitate foarte bună pentru a vedea și altfel orașul.

Două restaurante încercate de noi în Colmar au fost: Restaurant Au Koïfhus și Schwendi Bier und Wistub.

Bonus surpriză în Colmar a fost carnavalul! Nici nu ne-am fi gândit să prindem așa ceva. A durat două zile, dar noi am prins doar ultima zi, dar a fost o experiență de două ore pe cinste. Poate aveți noroc de un eveniment asemănător atunci când ajungeți.

Așa a fost mini vacanța noastră din Alsacia și la final pot spune că am descoperit o zonă superbă unde sigur ne vom întoarce. Sunt atât de multe de făcut și de vizitat, și nu mai zic de traseele cu bicicleta! Probabil un aspect care ne-a făcut șederea atât de frumoasă este că am mers în extra sezon și vă încurajez să alegeți anumite destinații în aceste perioade. Mă puteți găsi pe instagram pentru mai multe poze și detalii din aventurile noastre.