Sri Lanka, sau Ceylon, este o țară insulară situată în Oceanul Indian. Am vizitat Sri Lanka în luna mai, 2023. Această perioadă este considerată off season, dar pentru noi s-a dovedit a fi perfectă din toate punctele de vedere. Temperatura medie este de 32 °C, sunt șanse de ploaie, dar în cele două săptămâni petrecute pe insulă a plouat cred că doar o singură dată. Sri Lanka este o țară ușor de accesat, prietenoasă, gustoasă și cu oameni extrem de buni.

Visa

Pentru a ajunge acolo aveți nevoie de o viză turistică. De fapt este o viză electronică (ETA), care se completează pe site-ul https://eta.gov.lk/slvisa/, costă 253 de lei, se eliberează pentru 30 de zile și puteți intra în țară de maxim 2 ori cu aceasta.

Colombo

Călătoria noastră a început în Colombo, capitala țării. Am stat acolo o singură zi. De la aeroport am mers cu un tuk-tuk până la prima noastră cazare. Prețurile au fost foarte accesibile, iar șoferii foarte cooperanți. Plimbându-ne prin capitală am descoperit cartiere atât de diferite de ceea cu ce suntem obișnuiți; temple și oameni care aduceau flori pentru închinăciune; am mâncat într-un restaurant cu specific tradițional și am admirat un apus foarte frumos pe malul Oceanului Indian. Asta și recomand, să nu aveți așteptări prea mari și să încercați să descoperiți orașului într-un mod cât mai real.

Kandy

A doua zi am mers cu trenul în orașul Kandy. Pentru asta mergeți la Colombo Fort Railway Station. Noi, din nou, am apelat la un tuk-tuk care ne-a dus la gară, iar acolo pe loc am găsit ușor casa de unde ne-am și cumpărat biletele. Apropo, în cazul în care vă faceți griji că n-o să vă înțelegeți cu localnicii, stați liniștiți. Aproape toți vorbesc engleza și sunt foarte receptivi.

Ce-am făcut în Kandy?

  1. Am vizitat Templul Srī Mahā Bōdhi, un templu budist, situat la aproximativ 2 km de la centrul orașului.
  1. Am vizitat Grădina Botanică - Royal Botanic Gardens. Aici am întâlnit zeci de maimuțe, sute de lilieci zburători și o floră extraordinară, de fapt aici se află peste 4000 de specii de plante. Grădina se află la 5.5 km de Kandy și este localizată lângă râul Mahaweli, cel mai lung râu din Sri Lanka.
  1. Am hoinărit pe străzile orașului. Considerat capitala munților, Kandy s-a dovedit a fi un oraș foarte activ, verde și ospitalier. Dacă reușiți, mergeți și la Templul Dintelui, locul pentru care este celebru orașul. Totodată, vă recomand și un restaurant cu specific tradițional unde este servită mâncare proaspătă și foarte gustoasă - The Kandy House.

Cu trenul din Kandy spre Ella

După părerea mea, aceasta a fost cea mai frumoasă experiență trăită în Sri Lanka. Traseul este spectaculos! Călătoria durează 9-10 ore, distanța dintre Kandy și Ella fiind de aproximativ 140 km. O să vă bucurați de munți, plantații de ceai, râuri, cascade și colegi de compartiment care cu siguranță vă vor împărtăși entuziasmul. Prețul unui bilet este de 8$, iar dacă vă sperie durata călătoriei, să știți că în cazul nostru timpul a zburat pe neobservate.

Ella

În Ella am petrecut două zile. Această locație este foarte populară printre turiști, pentru că de aici pornesc foarte multe drumeții spectaculoase. Iar pe lângă drumeții, aici sunt plantații de ceai pe care le puteți vizita și chiar gusta ceaiul gustos pe care-l oferă această țară minunată.

Ce-am făcut în Ella?

  1. Am vizitat Nine Arches Bridge. Pentru a ajunge la pod trebuie să faceți o scurtă drumeție printr-o pădure, aceasta durează 30 - 40 de minute.
  1. Am băut foarte mult ceai, am mâncat fructe cumpărate de pe marginea drumului, am vizitat o piață locală și ne-am plimbat prin împrejurimi.

Udawalawe(Safari)

În Udawalawe am ajuns cu mașina. Am apelat la o agenție din Ella care ne-a propus o oferă convenabilă, dar la scurt timp am aflat că puteam ajunge la fel de ușor și cu un autobuz local. Drumul până acolo durează aproximativ două ore. Noi aveam de punctat două activități: să vizităm Elephant Transit Home și să mergem în safari.

La Elephant Transit Home am mers chiar în seara în care am ajuns în localitate. Trebuie să știți că locul poate fi vizitat doar la orele 10:30, 14:30 și 18:30, orele la care micii elefanți sunt hrăniți.

Iar a doua zi am mers în safari. Pentru asta am apelat la ajutorul stăpânului guest house-ului la care am stat, el s-a înțeles cu prietenul său care este ghid și are mașină pentru safari ca să meargă cu noi în dimineața urmaătoare. Prețurile diferă în funcție de agenția cu care o să mergeți, dar în linii generale tarifele se învârt între 25$ - 40$ per adult. Am avut o experiență cu adevărat memorabilă, am văzut zeci de elefanți, crocodili, căprioare și păsări. Iar ghidul nostru ne-a povestit cu mult drag despre acest loc și despre Sri Lanka și ne-a oferit tot timpul ca să ne bucurăm de peisaje în siguranță.

Tangalle

După aventura din Udawalawe sosise timpul să ne îndreptăm către ocean. Tangalle a fost primul nostru stop de pe coastă, este un orășel foarte drăguț, cu multe plaje îngrijite și potrivite pentru scăldat. Pentru a ajunge la acestea cât mai ușor, am arendat un scooter, iar dacă vreți să o faceți și voi, vă las un link cu câteva companii care oferă asemenea serviciu: Tangalle Scooter Rent.

Aici sunt plajele care ne-au plăcut cel mai mult și pe care vă recomand să le vizitați:

  1. Goyambokka Beach
  2. Marakolliya Beach
  3. Silent Beach

Tot în Tangalle ne-am cazat în cel mai spectaculos l0c posibil (și cel mai curajos, cel puțin pentru noi) - Mermaid Cabana and Tree Houses. Ideea acestei cazări constă în apropierea omului de natură. La modul practic, căsuțele nu au geamuri, se aud zgotele animalelor de afară și mai mereu ai tot felul de vizitatori. O să recunosc că prima noapte nu a fost deloc ușoară, frica luase stăpânire peste mintea mea, dar din moment ce am depășit-o, am realizat cât de specială este de fapt experiența.

Mihintale Raja Maha Viharaya

Într-una din zile am decis să mergem la un templu celebru din regiune și am rămas profund inpresionați de măreția locului și energia pe care am simț-o acolo. Se află la aproximativ o oră (cu scooterul) din Tangalle.

Hiriketiya Beach

O altă plajă cu adevărat spectaculoasă este Hiriketiya Beach. Se află la 25 de minute de Tangalle și este plaja cea mai potrivită pentru scăldat.

Într-o zi în drum spre Hiriketiya am descoperit un alt loc minunat - Blue Beach. Aici vin extrem de mulți pescari cu bărcile lor, iar imaginea este impresionantă.

Mirissa

Mirissa este locul cel mai popular în rândul turiștilor care vizitează Sri Lanka. Atmosfera relaxantă care domină localitatea este într-adevăr plăcută și sunt foarte multe plaje și locuri care pot fi vizitate. Și aici am arendat un scuter și vă recomand și vouă să o faceți anume de la acest proprietar - Mirissa Scooter Rent.

Pe lângă faptul că ne-am bucurat de plajă și timp frumos, în Mirissa am mai vizitat Coconut Tree Hill, Parrot Rock și Secret Beach. Toate trei sunt locații ușor de accesat și foarte frumoase.

Galle

Din Mirissa până în Galle sunt 42 km, distanță pe care am parcurs-o cu scooterul într-o oră. În acest oraș se află Fortul Galle, o fortăreață construită de portughezi în secolul al XVI-lea.

Bentota

Ultima destinație (și cea mai specială pentru noi) din Sri Lanka a fost Bentota. Aici a fost frumos, gustos, verde, liniștit, cu alte cuvinte - miere pe suflet. Am ajuns la destinație cu autobuzul, din Mirissa până în Bentota am plătit 2$ pentru două persoane. Este locul unde am întâlnit oameni superbi, care s-au oprit din drumul lor doar pentru a ne conduce la templul din localitate și pentru a ne povesti despre „casa” lor.

Aici vă recomand să mergeți să mâncați la Aida Seafood Restaurant & Bar. Mâncarea este delicioasă, iar personalul amabil și foarte drăguț.

Pe final vă îndemn cu tot sufletul să mergeți în Sri Lanka, oferiți-vă șansa să cunoașteți această cultură extraordinară!