Oradea este un paradis al apelor termale, al relaxării, al sănătății și al liniștei. Este un oraș care a înflorit frumos în ultimii ani, fiind tot mai căutat de către turiștii din România și cei de peste hotare, și pe bună dreptate, deoarece este un oraș care poate să îți ofere o experiență minunată.

Este unul dintre cele mai dezvoltate orașe din țara noastră, fiind numită și capitala Art Nouveau, titlul datorându-se numeroaselor clădiri construite în acest stil, în oraș existând 89 de clădiri și monumente de acest stil, 26 dintre ele fiind clasate ca și monumente istorice, deci cu siguranță nu este un oraș în care te vei plictisi. 

Oradea este un oraș multicultural și este nevoie de o singură plimbare prin oraș pentru a te îndrăgosti de el, deoarece fiecare traseu, fiecare stradă, fiecare clădire are o poveste unică, o arhitectură diferită sau o istorie care așteaptă să fie descoperită. 

Indiferent care este motivul pentru care ai ales să vizitezi acest oraș din regiunea Crișana, cu siguranță programul tău va fi plin deoarece orașul se mândrește cu o arhitectură fascinantă, muzee, clădiri istorice, parcuri, bazine cu apă termală, cafenele, restaurante și multe evenimente culturale și artistice. Toate acestea fiind spuse, este momentul să îți planifici vacanța aici, iar mai jos ți-am pregătit o listă cu cele mai importante, frumoase și de neratat obiective turistice din Oradea. 

Obiective turistice Oradea

Piața Unirii

Este unul dintre locurile pe care nu trebuie să le ratezi când ajungi în Oradea, fiind unul dintre cele mai importante obiective turistice ale orașului, un loc pe care îl merită în clasament. 

Piața Unirii este situată în centrul vechi al orașului și a fost construită în anii 1700, și cu timpul fiind transformată într-o zonă de promenadă. De-a lungul timpului piața a fost reamenajată și transformată, ultima remenajare importantă fiind în anul 2015, o transformare care a clasat orașul într-un oraș european demn de vizitat. 

Piața este înconjurată de clădiri istorice iar unele dintre cele mai vechi clădiri din Piața Unirii sunt: Biserica Romano-Catolică Sf. Ladislau și Biserica cu Luna. Aici se află și Catedrala Greco-Catolica Sf. Ierarh Nicolae. De asemenea, în piață vă puteți relaxa la una dintre terasele amenajate în jurul acesteia. 

Turnul Primăriei

Turnul Primăriei este una dintre cele mai populare atracții turistice din Oradea. Este situat în Piața Unirii și este o clădire cu adevărat impresionantă construită în anii 1900 într-un stil renascentist și eclectic.

Turnul Primăriei are 50 de metri înălțime și este cea mai înaltă clădire din oraș și are o vedere minunată asupra întregului oraș având patru niveluri. La primul nivel se află mecanismul ceasului din turn. Acest ceas cântă „Marșul lui Iancu” la ore fixe. Următoarele trei niveluri ale turnului sunt vederi panoramice.

Când ajungi la ultimul nivel, vei fi recompensat cu o priveliște frumoasă asupra orașului. Apoi, vei putea folosi un telescop pentru a-l admira.

Programul de vizitare a Turnului este de marți până duminică în intervalul 10-18:00.

Prețul unui bilet este: 10 lei pentru adulți, 5 lei pentru elevi, studenți și pensionari. 

Cetatea Oradea

Cetatea Medievală este o atracție turistică populară în Oradea. A fost construit cu mai bine de 1000 de ani în urmă și are forma unui pentagon. Fiecare colț al cetății are un bastion, care a contribuit la protejarea militară și culturală.

În 2015 au început lucrările de reabilitare la cetatea din Oradea. Acest lucru a făcut din aceasta una dintre cele mai populare atracții turistice din oraș.

Vizitând cetatea, puteți afla mai multe despre istoria orașului. Cetatea medievală este o parte importantă a istoriei și culturii orașului. Există adesea diverse evenimente organizate aici, cum ar fi festivaluri și expoziții. De asemenea, vă puteți plimba sau relaxa pe iarbă în parcul dendrologic de lângă zidurile cetății.

Programul de vizitare:

  • 1 Aprilie-31 Octombrie: Marți-Duminică în intervalul 10-18:00
  • 1 Noiembrie-31 Martie: : Marți-Duminică în intervalul 09-17:00

Prețul unui bilet pentru expozițiile temporare: 10 lei pentru adulți și 5 leipentru elevi, studenți și pensionari. 

Complexul Baroc și Catedrala Romano-Catolică

Cele două clădiri reprezintă un ansamblu care a fost construit de-a lungul a 100 de ani. Catedrala este o clădire foarte specială fiind una dintre cele mai frumoase bazilici din Europa și cea mai mare clădire în stil baroc de pe teritoriul țării.

Palatul Baroc a fost construit în secolul al XVIII-lea, iar designerii săi au dorit să construiască o replică mai mică a Palatului Belvedere, una dintre cele mai impresionante atracții turistice din Viena.

Palatul se mândrește cu aproximativ 100 de camere si 365 de ferestre. Se spune că împărăteasa Elisabeta, cunoscută și sub numele de Sisi, ar fi petrecut aici câteva zile.

Complexul Baroc și Catedrala Romano-Catolică reprezintă unele dintre principalele atracții turistice ale orașului pe care nu trebuie să le ratezi. Complexul Baroc are o grădină frumoasă, amenajată în stil englezesc. În ea, te poți plimba și admira diferite tipuri de plante și copaci.

Palatul Moskovits-Miksa

Palatul Moskovits-Miksa este o clădire frumoasă, albastră, care este adesea inclusă în imaginile din Oradea. Este un loc grozav de vizitat, fiind una dintre cele mai frumoase clădiri din oraș.

Palatul Moskovits-Miksa este o clădire care are peste 1000 de ani. A fost construit de un bărbat pe nume Miksa, și numită după acesta. Palatul este un exemplu frumos de arhitectură Art Nouveau și atrage atenția oricui îl vede. Poți vedea monumentul la intersectia strazilor Calea Republicii si Piata Traian, la colt. 

Din păcate, minunata clădire poate fi admirată doar din exterior, fiind interzisă vizitarea interiorului, însă este locul ideal pentru realizarea unor poze perfecte. 

Calea Republicii

Este o stradă pietonală a orașului cu o frumusețe aparte. Este ideală pentru o plimbare la pas pentru a admira clădirile și arhitectura acestora, strada oferind o atmosferă festivă și frumoasă indiferent de perioada în care o vizitezi. 

Este locul perfect unde te poți relaxa și încerca preparatele culinare dupa o zi de explorat orașul. 

Sinagoga Neologa Sion

Construită în 1877-1878 în stil neomaur, Sinagoga Neologa Sion este una dintre clădirile reprezentative ale orașului . A fost reabilitat recent cu bani europeni.

Sinagoga Neolog Sion face parte dintr-un ansamblu de clădiri istorice din Oradea. A fost construit de comunitatea evreiască în 1878 și este un lăcaș de cult cu adevărat impresionant. Aceasta a fost restaurată și este acum folosită pentru arte contemporane și ca atracție turistică. Este localizată pe strada Independenței nr. 22

Programul de vizitare: 

  • 1 Aprilie-31 Octombrie: Marți-Duminică în intervalul 10-18:00
  • 1 Noiembrie-31 Martie: : Marți-Duminică în intervalul 09-17:00

Prețul unui bilet pentru expozițiile temporare: 10 lei pentru adulți și 5 leipentru elevi, studenți și pensionari. 

Palatul Vulturul Negru

Palatul Vulturul Negru este o clădire importantă din Oradea, fiind o emblema a orașului, acest lucru clasându-l printre principalele obiective turistice ale orașului. Cu siguranță clădirea este una fascinantă, datorită istoriei și arhitecturii acesteia. 

Palatul este situat pe strada Independenței și a fost construit între anii 1907-1908 de arhitecții orădeni Marcell Komor și Dezső Jakab. Antreprenorul lucrării a fost Ferenc Sztarill.

Palatul a înlocuit palatul Arborele Verde, care avea o sală care găzduia evenimente culturale și politice. Cladirea este pe colt, cu parter înalt și patru etaje. Sunt două clădiri între care se află un pasaj vitrat. Fațada principală care dă spre Piața Unirii este asimetrică, cu două corpuri mari, inegale. Acest lucru dezvăluie cel mai bine stilul de secesiune.

Dealul Ciuperca

Dealul Ciuperca este un loc perfect unde te poți relaxa. Este cunoscut și sub numele de „Dealul Oradea”.

Este unul dintre simbolurile orașului Oradea. Există bănci, pergole, zone de relaxare, un amfiteatru în aer liber, o cafenea și cinci puncte de belvedere legate între ele printr-o pasarelă. Există o mulțime de spațiu verde. Poți veni ziua aici pentru a admira peisajul superb asupra orașului, iar noaptea, când orașul este frumos luminat te poți bucura de asemenea de o priveliște frumoasă. 

Aquapark Nymphaea

Dacă vrei să scapi de zgomotul orașului, complexul termal Aquapark Nymphaea este o opțiune grozavă. S-a deschis în 2016 și a devenit rapid o atracție turistică preferată în Oradea. Aquapark Nymphaea este unul dintre cele mai mari parcuri acvatice din această parte a Europei. Are o mulțime de piscine diferite, tobogane și alte activități de care se pot bucura copiii. Parcul este un loc în care poți să faci o pauză și să te distrezi. Există o mulțime de lucruri de făcut în interior și în exterior, așa că te vei putea relaxa și te distra. Are o varietate de piscine, tobogane, saune, jacuzzi, baie turcească, saloane de masaj, șezlonguri, restaurante, locuri de joacă și zone de sport atât pentru adulți, cât și pentru copii. Aquapark Nymphaea este deschis în sezonul de vară în intervalul 10-22:00, iar prețul unui bilet este: pentru adulți 70 de lei, pensionari si elevi cu vârstă cuprinsă intre 14-18 ani 60 de lei, iar pentru copii cu părste cuprinse între 14-3 ani prețul este de 40 de lei.

Locuri de vizitat în împrejurimea orașului Oradea: Băile Felix, Șuncuiuș, Cascada Vadu Crișului, Satul Sălacea. 

Cazare în Oradea- Unde ne cazăm în Oradea

  • Hotelul Nevis Wellness & SPA este situat la 3 minute de mers cu maşina de centrul oraşului Oradea şi oferă acces gratuit la internet WiFi şi un centru spa cu piscină interioară, cadă cu hidromasaj, duş tropical, saună şi baie de aburi. Prețul unei nopți de cazare pentru două persoane într-o cameră dublă este de 400 de lei cu mic dejun inclus. Prețul poate fluctua în funcție de perioada rezervării și facilitățile alese. 
  • Central Park Rooms este situat în Oradea, lângă Cetatea Oradea, Aquapark Nymphaea și Victoria și oferă WiFi gratuit, iar oaspeții se pot bucura de un lounge comun. Fiecare unitate este dotată cu aer condiționat, TV cu ecran plat, frigider și baie privată cu duș. Unele unități de cazare includ o bucătărie utilată cu mașină de spălat vase, cuptor și cuptor cu microunde. Prețul unei nopți de cazare într-o cameră de 18 m² este de 120 de lei pentru două persoane. Prețul poate fluctua în funcție de perioada rezervării și facilitățile alese.
  • Hotelul Glory este situat în Oradea, la 4 km de Cetatea Oradea și la 4,4 km de Aquapark Nymphaea și oferă un bar, WiFi gratuit și parcare privată gratuită pentru oaspeții care sosesc cu mașina. Proprietatea pune la dispoziție camere de familie și terasă. Proprietatea este situată la 3,3 km de Velența și de Lapoș. Prețul unei nopți de cazare în superba locație pentru 2 persoane este de 200 ron. . Prețul poate fluctua în funcție de perioada rezervării și facilitățile alese.