Vrei sa fugi cateva zile la mare dar te-ai saturat de aglomeratie? Ti-e dor de un nisip fin neimpanzit de sezlonguri la fiecare pas? Iata 5 propuneri de plaje unde vei fi ferit de acest disconfort.

Dacă visezi la plaje salbatice, fara resorturi, terase si tarabe atunci trebuie sa vizitezi Delta Dunarii. La toate plajele din Delta Dunării se poate ajunge numai cu barca, iar fiecare turist trebuie să cumpere un permis de vizitare al Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii. Se poate achizitiona de aici http://arbdd.abt.ro/Home/Index, prin SMS la 7494 sau de la automatele de bilete din Tulcea, Corbu și Vadu.

Plaja Sulina

Plaja Sulina se afla la doar 2km distanta de oras. Se poate merge pe jos, inchiria o bicicleta sau poti lua un taxi (10 lei) pentru a ajunge acolo, deoarece masina se va lasa in Tulcea si se va lua barca pana in Sulina. Plaja face parte din biosfera Deltei Dunării și este una dintre cele mai frumoase plaje sălbatice din România. Langa se afla un mic port si două magazine.

Plaja Sfantul Gheorghe

Odata ajuns in Sfantul  Gheorghe vei uita de aglomeratie instant! Chiar daca plaja este salbatica, există o mulțime de spații de cazare în sat. Ceea ce face aceaste plajă atât de specială este faptul că se află chiar lângă locul unde Dunărea întâlnește Marea Neagră. Exista, de asemenea, excursii private cu barca pentru a descoperi marea diversitate de floră și faună a Dunării, organizate de localnici.

Plaja Vadu

O alta plaja care face parte din Biosfera Deltei Dunarii si pentru care trebuie de asemenea sa se plateasca taxa pentru permis, este Plaja Vadu. Magazine exita doar in sat, si ar fi bine te aprovizionezi dinainte pentru plaja. Daca esti un biciclist inrait, poti face un traseu pana la Gura Portitei, o alta plaja a Biosferei Deltei Dunarii, doar ca mai modernizata.

Plaja Tuzla

Iesim din sfera Deltei si ajundem in Tuzla. Daca vrei sa retraiesti  momente din Vama Veche de pe vremuri, inca o poti face in satul Tuzla, pana nu va fi complet acaparat de turisti. Aici apa este linistita si curata, iar localnicii sunt gata sa te cazeze.  

Plaja Agigea

Plaja Agigea este formată din 2 plaje mici, fiecare avand cate o cherhana elegantă. Deși restaurantele sunt mai cautate de turisti decat plaja, se percepe o taxă de aproximativ 30 de lei pentru a intra pe plaja de lângă Golful Pescarilor, aceasta fiind una privata. Plaja Agigea este o destinație perfectă pentru o excursie de o zi din București, unde poți ajunge în aproximativ 2 ore din București, fiind la doar  3,5 km distanță de capătul autostrăzii A2, acest lucru facand-o cea mai apropiată plajă de la Marea Neagră fata de București.