Cand te gandesti sa vizitezi Germania, Munchen este orasul care poate iti vine in minte prima data. Acest oras este considerat al doilea cel mai important oras din Germania dupa Berlin si unii il considera chiar a doua capitala a tarii. Munchen este apreciat de locuitorii sai, dar mai ales de turisti pentru monumentele sale, muzeele sale incredibile si stilul arhitectural al orasului. In acest ghid de calatorie gasesti toate detaliile de care ai nevoie pentru planificarea vacantei tale!

Transport

Gasesti zboruri directe din marele orase ale Romaniei spre Munchen, precum Bucuresti, Cluj-Napoca, Timisoara, Sibiu si Iasi. Compania aeriana Lufthansa are printre cele mai mici preturi, acestea incepand de la 40 euro dus-intors de persoana cu bagaj mic de mana. Munchen are 3 aeroporturi, insa principalul este Aeroportul Franz J Strauss Munchen. 

Cea mai rapida si convenabila metoda de a ajunge de la aeroport in oras este trenul de tip S-Bahn (cel care circula si prin oras). Acestea circula la interval de 10 minute intre orele 4:15-1. Poti lua liniile S1 (circula mai mult prin partea de vest a orasului) sau S8 (circula mai mult prin partea de est a orasului), iar calatoria pana in centrul orasului va dura aproximativ 40 de minute. Sunt 2 statii de S-Bahn la aeroport, iar acestea se gasesc la terminalele 1 si 2. Te poti ghida dupa indicatoarele verzi cu semnul ,,S’’ pe care le vei vedea odata ce iesi din sala de sosiri. Biletul spre centru va costa aproximativ 11,20 euro si se poate achizitiona de la birourile de bilete sau de la tonomatele de bilete. Gasesti detalii aici.

Poti lua si un taxi, caci acestea circula 24/7. Calatoria spre centru va dura 30-40 de minute, insa costul biletului este destul de ridicat. Pretul mediu este de 70 euro/calatorie, iar daca iei un taxi pe timp de noapte, costul poate ajunge chiar si la 90 de euro. 

Cu ce circuli prin Munchen

Transportul public din Munchen este bine dezvoltat si ai 4 optiuni de transport prin oras: trenul S-Bahn, metroul U-Bahn, autobuzul si tramvaiul. Acestea sunt operate de catre companiile MVG SI MVV, asa ca orice tip de bilet este valabil pentru toate cele 4 modalitati de transport. Biletele pentru S-Bahn si U-Bahn pot fi achizitionate de la tonomatele de bilete din statii. Cele pentru autobuze si tramvaie se achizitioneaza la bord si online sau din aplicatiile MVV sau MVG.

Exista urmatoarele tipuri de bilete:

  • bilet pentru 1 singura calatorie: 3,50 euro
  • bilet de 1 zi/1 adult: 8,20 euro
  • bilet de 1 zi/1 copil intre 6-14 ani: 3,30 euro
  • bilet de 1 zi/grup de maxim 5 persoane: 15,60 euro

Munchen Card VS Munchen City Pass

Turistii au 2 optiuni care ii pot ajuta sa economiseasca bugetul de vacanta: Munchen Card si Munchen City Pass. Munchen Card iti ofera reduceri de pana la 70% la peste 100 de atractii, tururi si restaurante, transport public gratuit in oras, ghid si o harta a orasului. Cardul costa 14 euro/adult si 5,90 euro/copil intre 6-14 ani. Poti afla mai multe aici.

Munchen City Pass iti ofera acces gratuit la peste 45 de atractii, transport public gratuit in oras, ghid si harta a orasului. Acesta costa 47,90 euro/adult, 21,90 euro/copil intre 6-14 ani si 32,90 euro/tanar intre 15-17 ani. Gasesti detalii aici.

Cazare Munchen

Hotelurile in Munchen ofera tot ceea ce spun ca ofera - conditii excelente si meniuri gourmet. Dar acestea pot veni cu un pret pe masura, Munchen fiind si cel mai scump oras din Germania cand vine vorba de hoteluri. Daca insa vrei sa cunosti si oamenii locului, atunci cele mai indicate ar fi hotelurile mai mici, de familie. Preturile pot incepe chiar si de la 45 euro/noapte. Iata cateva optiuni pe care noi le recomandam:

  • Super 8 by Wyndham Munich City North - hotelul se afla in zona de nord a orasului, la aproximativ 5 km de centru. O camera dubla porneste de la 65 euro pe noapte. Cazarea are un design modern simplu, este pet-friendly si este perfecta pentru o calatorie low-budget
  • Buddy Hotel - acest hotel aflat la aprox. 800 metri de centrul orasului foloseste tehnologii inteligente pentru a oferi oaspetilor o experienta placuta. Camerele sunt moderne, iar pe holuri se gasesc tonomate de bauturi si cafea. Costul este de 90 euro/noapte si cazarea iti permite sa stai aproape de centru la un pret accesibil
  • Hotel Mio By Amano - acest hotel de 3 stele se afla la aprox. 500 m de inima orasului, fiind amplasat in zona centrala. Camerele sunt ultra-moderne, iar receptia este deschisa 24/7. Si acest hotel este pet-friendly, iar pretul incepe de la 125 euro/noapte

Obiective turistice Munchen

Castelul Neuschwanstein

Cine nu cunoaste, indiferent de varsta, filmele Disney cu printi si printese intr-un castel de vis? Multi nu stiu, dar multe dintre aceste filme ale copilariei s-au creat chiar in acest castel de basm. Chiar si Lacul Lebedelor a fost compus de Tchaikovsky dupa ce a vizitat acest castel minunat.

Acesta este cel mai vizitat castel din toata Germania, fiind construit in stil romantic-renascentist la finalul secolului XIX. Tocmai de aceea, daca vrei sa ajungi aici, rezerva-ti bilet cu cel putin 2-3 saptamani inainte deoarece accesul este limitat la un anumit numar de persoane. Biletele costa 17,50 euro/adult si 2,50 euro/copil intre 0-17 ani. 

Castelul se afla la aproximativ 120 km de oras, insa este un must-see deoarece este foarte aproape fata de alte orase. Poti ajunge si pe cont propriu, insa nu exista mijloc de transport direct. Ia trenul spre Fussen de la gara din Munchen la un pret de 9 euro in lunile iulie august sau 23 euro in celelalte luni (urmareste programul trenurilor de dinainte deoarece exista doar 2-3 curse directe pe zi ). Calatoria va dura aproximativ 2 ore, iar odata ajuns in Fussen va trebui sa iei unul din autobuzele 73, 78 sau 9651 spre castel pentru aproximativ 2,50 euro (8 minute). De la statie vei mai avea de mers 15 minute pe jos, insa aceasta este singura optiune pentru toti vizitatorii, accesul cu masina fiind interzis mai sus.

Castelul Hohenschwangau

Castelul Hohenschwangau se afla la 1,5 km de Castelul Neuschwanstein si este accesibil pe acelasi drum. Poti circula spre acesta doar pe jos, cu trasura (7 euro/dus si 3,50 euro/intors - vei mai avea de urcat 500 m), cu autobuzul express (2,50 euro/dus si 1,50 euro/intors - vei mai avea de coborat 500 m). Biletele se achizitioneaza direct de la soferi si merita sa ajungi aici daca tot esti atat de aproape!

Acest castel a fost construit in secolul XIX in stil neogotic si aici a crescut Ludovic al II-lea, rege al Bavariei.  Si aici este indicat sa iti rezervi bilet deoarece locurile se ocupa rapid. Biletele costa 23,50 euro/adult, 13,50 euro/copil intre 7-17 ani si 2,50 euro/copil intre 0-6 ani.

Palatul Nymphenburg

Palatul construit in stil baroc detine una dintre cele mai mari si mai importante gradini. Cu fantani uriase, pavilioane si alei elegante, dar si cu un interior absolut magnific - palatul este o locatie pe care nu trebuie sa o ratezi. Constructia sa a inceput in secolul XVII, iar pe vremea aceea palatul se afla in pustietate, la o mare distanta de oras.

Palatul se afla la vest de zona centrala, dar poti ajunge in doar 25 de minute cu trenurile de tip S-Bahn cu numerele S1, S3, S4 sau S8. Va trebui sa cobori la statia Laim de unde mai ai de mers aproximativ 15 minute pana la intrarea in parcul palatului. Biletul intregral pentru palat, parc, muzeu si micile palate din parc costa 15 euro/persoana. Daca vrei sa vizitezi doar parcul, vei plati 5 euro/persoana. Poti achizitiona biletele de pe website-ul Palatului Nymphenburg.

Din aprilie si pana la jumatatea lunii octombrie, palatul este deschis in fiecare zi intre 9-18. De la jumatatea lunii octombrie si pana in martie, poti vizita palatul zilnic intre orele 10-16. De asemenea, persoanele sub 18 ani au acces gratuit. Cu Munchen City Pass ai acces gratuit, iar cu Munchen Card ai 13% reducere. 

Castelul Linderhof

Castelul Linderhof a fost construit in secolul XIX si este cel mai mic castel dintre cele 3 ale Regelui Ludovic al II-lea al Bavariei. Interiorul are unele dintre cele mai frumoase sali, acestea fiind decorate cu obiecte de valoare importante. Iar exteriorul este pe masura - o fantana mare in fata castelului cu o statuie in centru si cu un peisaj montan in spate.

Pentru a vizita castelul si imprejurimile sale, vei plati bilet de 10 euro/persoana. Poti achizitiona biletele online. Acesta poate fi vizitat de la jumatatea lunii octombrie si pana in martie intre 10-16, iar intre lunile aprilie si pana la jumatatea lunii octombrie intre orele 9-18.

Marienplatz

Marienplatz este piata centrala si principala a orasului din secolul XII. Plin de cladiri emblematice precum Vechea si Noua Primarie, este locul perfect in care poti descoperi mai multe despre cultura orasului. In plus, vei gasi si magazine de suveniruri, cafenele si terase. Marienplatz se afla chiar in centrul orasului.

Palatul Regal din Munchen

Palatul Regal din Munchen a fost casa multor duci si regi din anul 1508 pana in 1918. Acesta contine colectii de arta cu obiecte din vremurile Renascentismului, Barocului, Rococo si Neoclasicismului. Desi mare parte din palat a fost distrus in timpul celui de-Al Doilea Razboi Mondial, in 1945 a inceput reconstructia acestuia.

Astazi este printre cele mai mari complexe de muzee din toata regiunea Bavariei. Pentru a vizita tot ceea ce ofera palatul, adica muzeul, visteria si teatrul, va trebui sa achizitionezi biletul de 17 euro. Daca vrei sa vizitezi doar muzeul, biletul costa  9 euro. Daca vrei doar sa admiri palatul si gradinile sale din exterior, accesul este gratuit. Biletele se achizitioneaza momentan doar de la birourile de la intrare.

Palatul are acelasi program de vizite ca Palatul Nymphenburg si Castelul Linderhof: intre 9-18 intre lunile aprilie si jumatatea lunii octombrie si intre 10–16 de la jumatatea lunii octombrie pana in martie. Palatul se afla la doar 450 metri spre nord de Marienplatz.

Muzeul German

Muzeul German este cel mai mare muzeu tehnico-stiintific din toata lumea. Acesta detine exponate din peste 50 de domenii ale stiintei si tehnologiei. Este un loc emblematic al orasului pe care nu trebuie sa il ratezi daca ajungi in Munchen. Turistii pot sa realizeze chiar ei anumite experimente in sali dotate cu instrumente speciale.

Biletele se achizitioneaza de pe website-ul oficial si costa 15 euro/adult, 8 euro/copil intre 6-17 ani si este gratuit pentru cei sub 6 ani. Exista si pachet de familii pentru 2 adulti si minori din aceeasi familie. Poti vizita muzeul intre orele 9-17. Muzeul se afla la mai putin de 1 km de zona centrala Marienplatz si poti ajunge cu S-Bahn de tip S1, S2, S6, S7 sau S8. Sau poti opta pentru o plimbare frumoasa in centrul orasului daca vremea iti permite! Ai acces gratis cu Munchen City Pass si 14% reducere cu Munchen Card.

Catedrala din Munchen

Catedrala din Munchen este adesea considerata simbolul regiunii Bavariei. Aceasta a fost construita in stil gotic, asa cum o vedem noi astazi, in secolul XV. Biserica este renumita datorita Teufelstritt - asa numita ,,Talpa a diavolului’’ in jurul careia circula legenda precum ca diavolul a patruns in biserica si a izbit cu putere in pardoseaua bisericii, amprenta sa fiind vizibila si astazi. 

Biletul de intrare costa 7,50 euro/adult si 5,50 euro/copil. Poti vizita catedrala de luni pana sambata intre 10 si 17, iar duminica intre 11:30-17. Catedrala se afla in zona Marienplatz, chiar in centrul orasului. 

Castelul Schleissheim

Castelul Schleissheim este de fapt un complex format din 3 castele intr-un parc maret in stil baroc. Aici au trait numerosi principi ai Bavariei. Aici se afla Castelul Lustheim, Castelul Castelul Schleissheim cel Vechi si Castelul Schleissheim cel Nou. Iti recomandam cel putin 2-3 ore pentru a vizita acest loc superb.

Pentru a vizita tot complexul, va trebui sa achizitionezi biletul de 10 euro/persoana de la biroul de la intrare. Poti vizita gratuit pavilioanele din jurul Castelului Lustheim, insa daca tot ajungi aici, merita sa admiri tot complexul. Locatia se afla la aproximativ 20 km de oras, dar poti ajunge cu usurinta in doar 20 de minute cu S-Bahn cu numarul S1. De la statia Oberschleissheim mai ai de mers aproximativ 10 minute pe jos pana la intrarea in curtea castelului. 

Parcul englez din Munchen(Englischer Garden)

Parcul englez din Munchen si-a luat acest nume datorita asezarii sale diferite fata de parcurile in stil baroc. Parcul este cel mai mare parc urban din Munchen si unul dintre cele mai mari din toata lumea, fiind chiar mai intins decat Parcul Central din New York. Cu un lac, cateva sculpturi unde poti face fotografii si activitati sportive, merita sa vizitezi aceasta gradina urbana. Parcul se afla in zona centrala, la nord de Marienplatz.

Muzeul BMW

Cu siguranta entuziastii de automobile si nu numai vor avea o experienta minunata in Muzeul BMW. Acesta ofera vizitatorilor un program interactiv foarte apreciat si exponat de o valoare inestimabila, incluzand chiar primele modele de masini marca BMW, dar si masini de ultima generatie.

Muzeul este deschis de marti pana duminica intre orele 10-18. Acesta este format din BMW Welt - un fel de showroom interactiv si de Muzeul BMW in sine. Accesul la BMW Welt este gratuit, iar acesta are un program diferit fata de muzeu: luni-sambata intre orele 7:30-00 si duminica intre 9-00. Accesul la muzeu in sine costa 10 euro/persoana si exista si pachet de familie: 2 adulti si 3 copii sub 18 ani - 24 euro. Muzeul se afla la 9 km de centrul orasului si poti ajunge cu metroul U3 in doar 12 minute. Va trebui sa cobori la statia Olympiazentrum.

Cumparaturi

Munchen este un oras perfect pentru o sesiune de cumparaturi care te va relaxa. Dar cand ajungi pe Maximilianstrasse si vezi branduri la preturi accesibile si discounturi uriase, nu poti sa treci cu vederea. Cele mai multe reduceri sunt in iulie si decembrie, desi chiar langa Munchen este Ingolstadt Village, un complex enorm cu magazine de firma unde gasesti tot ce iti poti dori la reduceri tot timpul anului.

Sa nu uitam nici de Marienplatz, care pe langa faptul ca este un must-see cand mergi la Munchen, ofera si un numar mare de magazine si centre comerciale care trebuie vizitate.

Ce mananci in Munchen

Locuitorii Germaniei se mandresc cu preparatele lor culinare traditionale de ani de zile, dar bavarezii sunt cu atat mai mandri sa arate si sa ofere o varietate culinara care se pastreaza in mare parte de secole. Nu poti sa pleci de la Munchen fara sa fi mancat un ciolan de porc cu sauerkraut. Restaurantele se intrec in arta de a prepara acest fel de mancare, iar noi ne intrecem in a gusta toate variantele.

De asemenea, este aproape obligatoriu sa mananci un Weisswurst (un carnat alb din carne de porc) cu chifla si neaparat cu mustar in stil specific bavarez. Il gasesti la toate restaurantele, dar este si mai bun cand il mananci pe strada de la numeroasele tonete cu mancare.

In cazul in care esti vegetarian, o alta specialitate bavareza foarte renumita si indragita este Spaetzle, un fel de mancare intre paste si galuste servit cu oua, bacon dar mai ales cu legume.

Evident, nu trebuie ratat nici faimosul Schnitzel, servit cu piure de cartofi si nelipsita varza murata gatita (Sauerkraut), dar nici binecunoscutul Pretzel, covrigul specific bavarez care poate fi gasit la toate colturile.

Unde mananci in Munchen

Hofbrauhaus am Platzl este o berarie din centrul orasului construita in 1598. Initial a fost o extensie a unei fabrici de bere, insa acum este una dintre cele mai renumite locatii din tot orasul. Aici vei gasi mancare bavareza specifica, bere din grau produsa de fabrica in sine care nu se mai afla aici si vin. La orele mai aglomerate, se canta si muzica bavareza. Este un loc populat nu doar de turisti, cat si de locuitori deoarece pastreaza spiritul Bavariei de altadata.

Munchen ar trebui sa fie pe lista tuturor turistilor nu doar pentru minunatiile culinare sau distinctele repere istorice, dar daca vrei voie buna si relaxare, pe toate le gasesti in capitala Bavariei.