Mai este putin si vine primavara, incepem sa ne facem planuri de vacanta, insa pana la vacanta de vara, va recomand sa luati in calcul un weekend prelungit in capitala fericirii, Copenhaga.

De foarte mult timp imi doresc sa descopar tarile nordice, asa ca am inceput sa imi planific vacante in aceasta zona nedescoperita de mine pana acum. Asadar,in toamna anulului trecut am profitat de o oferta la WizzAir si am fugit 4 zile in Copenhaga (joi-duminica).

Copenhaga a fost mereu un oras foarte scump. Danezii platesc printre cele mai mari taxe din lume (au salarii care le permit asta) insa , cred eu, taxele reprezinta mai degraba o investitie in fericirea lor, deoarece se traduc in securitate sociala, curatenie si disciplina, un sistem medical foarte bun si acces la educatie. Taxele pentru masini sunt exorbitante, astfel ca majoritatea danezilor merg cu bicicleta. Toate strazile au piste de biciclete, existand si cate 3 piste/ sens. Aerul in oras fiind foarte curat, multa liniste (fara claxoane si injuraturi). Se spune ca exista mult mai multe biciclete in Copenhaga decat numarul ei de locuitori.

Transport

De la aeroport am luat metroul spre oras, am mers 8 statii pana la Kongens Nytorv si am schimbat spre Orientkaj (un metrou mai nou construit, care te lasa in cartierul Osterbro - unde am avut cazarea).

Metroul este foarte nou, modern, curat, fara sofer, vine foarte repede (3 minute in rush hour, 5 min in timpul zilei/weekend, si 12-15 min noaptea) si functioneaza non-stop.

Prin oras am mers destul de mult pe jos, practic mergeam cu metroul doar de la/spre cazare, in rest am mers doar pe jos, este foarte bine organizat orasul, in centru fiind majoritatea atractiilor. Recomand sa incercati si experienta mersului pe bicicleta, intrucat este un oras facut pentru asta.

PRET avion: 400 RON/pers (fara bagaj, doar rucsac)

PRET metrou: 1 calatorie 3.5 EUR/pers (sau mai avantajos: EUR 20/pers un abonament de 2 zile)
PRET inchiriere bicicleta: am folosit aplicatia Donkey Republic ; 16 EUR/zi (insa poti plati in functie de cat de mult mergi, sunt multe optiuni in aplicatie)
O alta varianta ar fi alegerea unui tur ghidat cu bicicleta - sunt foarte multe variante pe Getyourguide insa sunt destul de scumpe (40-50 EUR/pers).


Cazare

Bineinteles ca si cazarile mi s-au parut destul de scumpe, mai ales cele din centru, insa am gasit ceva foarte ok care ne-a placut si avea un raport calitate-pret bun, un pic in afara zonei de centru (la 4 statii de metrou).

Am ales sa ne cazam la hotelul : Comwell Copenhagem Portside , un hotel relativ nou, cu camere maricele si cu un design frumos...genul acela de hotel corporatist - unde se organizeaza diverse evenimente/conferinte dar unde te simti foarte bine si cand mergi in vacanta.

PRET cazare: am platit 320 EUR/3 nopti fara mic dejun (am platit aditional pentru micul dejun = 53 EUR/ 2 pers pe zi)


Activitati Copenhaga | Ce sa faci în Copenhaga

Nu am avut un plan stabilit de acasa, mi-am dorit sa hoinaresc pe strazi, sa simt vibe-ul orasului, sa admir cele mai frumoase cladiri si sa merg pe urmele unor povesti incantatoare. Ca si activitati pentru 3 zile, va recomand:

  1. plimbare la pas prin zona de port Nyhavn (nu recomand sa stati la terasele de acolo, intrucat sunt foarte scumpe si turistice)
  2. plimbare cu barca pe canale (aici sunt mai multe companii/variante - va recomand sa alegeti compania Nettobadene intrucat are un pret mai mic decat Stromma ; noi am platit 8 EUR/pers) ; in situatia in care sunteti intr-un grup mai mare - recomand sa va inchiriati GoBoat (o barca pe care o puteti conduce singuri ; pret 370 ron/8 persoane) - noua ni s-a parut o experienta foarte faina
  3. Vizita Amalienborg (resedinta de iarna a familiei regale) și Biserica de Marmură, urmarire spectacol schimb de garda si apoi urcare in turnul rotund- de aici ai un view frumos al orasului si daca este senin, se vede podul spre Malmo ;
  4. vizita in Christiania, cartierul care se prezinta drept ”orasul liber” sau ”orasul interzis”, cu siguranta, una dintre cele mai exotice zone ale orasului. Acest cartier este guvernat de legi si reguli proprii, este plin de oameni hippie dar si plin de oameni care consuma diverse "ierburi" ; este un loc unde nu poti face poze, clar este un loc controverasat, dar merita sa treceti pe acolo macar de curiozitate.
  5. plimbare prin centrul pietonal Stroget (si eventual shopping)
  6. plimbare prin Gradinile Trivoli (parc de distractii)
  7. vizita muzee - Muzeul de arta moderna, Muzeul Glyptothek, Guiness World Records sau Muzeul din aer liber Lyngby (care este in afara orasului)
  8. vizita Copenhill - o constructie foarte interesanta (fiind o centrala dar care are si scop turistic - avand o partie de ski pe iarba, o zona de wall climbing dar si o cafenea)

Mancare

Copenhaga este orasul cu 13 restaurante incluse in ghidul Michelin si cu doi maestrii bucatari laureati ai unor prestigioase premii internationale, astfel incat a devenit o destinatie in voga a gastronomiei europene.

Martor al acestor recunoasteri internationale, „Noma” a primit titlul de „cel mai bun restaurant din lume”, decernat de un juriu international (bineinteles, listele de asteptare pentru rezervari se fac cu 6 luni inainte, iar pretul unei vizite la restaurant este foarte mare - in jur de 550 EUR/pers). Un alt restaurant foarte interesant si excentric este Alchemist si aici rezervarile se fac cu mult timp inainte (pret meniu degustare 670 EUR/pers).

Exceptand aceste locatii, out of this world (dar care cred ca odata in viata ar trebui incercate daca nu este un efort financiar prea mare), mancarea in Copenhaga este foarte buna si in restaurantele fara stelute Michelin 😄 insa destul de scumpa (comparativ cu alte orase din Europa). O alternativa mai avantajoasa din punct de vedere al bugetului, este sa serviti masa in food halls - cum ar fi: Torvehallerne KBH (va recomand smorrebrod - faimoasele lor bruschette - pret 4 EUR) sau la piata de peste Fisketorvet.

Dintre restaurantele incercate de noi, va recomand:

  1. O12 Coffee&Eatery (loc de brunch/mic dejun/coffee place) ; preturi mic dejun - aproximativ 60 EUR/2 pers
  2. Maple Casual Dining ; preturi cina - aproximativ 100 EUR/2 pers
  3. Hart Bageri, pentru faimoasele produse de patiserie

Totul este hygge in Copenhaga si o simti, chiar daca nu stii sa o descrii si nici nu stii ca îi spune asa. Hygge este o stare de bine, pe care o ai cand te simti in siguranta, echilibrat, armonios. Cam asta a fost starea mea in aceasta vacanta, si e o stare tare faina.

Pentru mai multe poze, dar si pentru alte recomandari, va invit sa imi scrieti pe pagina mea de Instagram @ailynuka