Bine ați venit pe minunata Coastă Amalfi, un colț de paradis în sudul Italiei care îți taie răsuflarea cu priveliștile sale spectaculoase și cu peisajele de o frumusețe irezistibilă. De-a lungul acestei fascinante fâșii de coastă mediteraneană, veți descoperi orașe pline de farmec, golfuri pitorești și plaje ascunse, toate încununate de bucate maritime delicioase.

Salerno, poarta de intrare în această minunată regiune, vă întâmpină călduros cu plaje aurii și o promenadă vibrantă. Apoi, drumul vă va purta către Amalfi, un oraș medieval fermecător, unde vei putea admira catedrala impresionantă și înfrumusețatele peisaje montane care se desfășoară în jur. Urmează Capri, insula paradisiacă care îți dezvăluie peisaje înspumate de valuri și peșteri subacvatice misterioase, precum celebrele Grotta Azzurra.

Positano te va cuceri cu străduțele sale înguste și casele colorate ce coboară în trepte spre malul mării. Aici vei găsi buticuri elegante, restaurante primitoare și o plajă fermecătoare, unde te poți relaxa și bucura de soare. În drumul spre nord, vei întâlni Napoli, orașul vibrant și plin de istorie, unde vei putea savura cele mai delicioase pizze autentice și vei fi învăluit de farmecul autentic al vieții italienești.

Dar aventura nu s-a oprit aici! Nu uitați să vă îndreptați spre Vezuvio, vulcanul activ care veghează asupra Golfului Napoli și să vizitați ruinele fascinante ale Pompei, un oraș antic ce a fost înghițit de cenușa vulcanică în anul 79 d.Hr. Aceste destinații captivante vă vor purta în timp și vă vor impresiona cu istoria și cultura lor bogată.

Coasta Amalfi este o experiență de neuitat, o combinație perfectă între peisaje spectaculoase, plaje încântătoare și delicatese culinare unice. Așadar, nu ratați ocazia de a explora acest colț de rai și de a vă lăsa fermecați de toate minunile sale!

Vă invit să vă inspirați de aventura noastră de pe Coasta Amalfi, locul unde frumusețea se întâlnește cu savoarea!

Ziua 1

Napoli - orașul în care Zeus mănâncă pizza Margherita

Când spui Italia, te gândești mereu la pizza, paste, limoncello și, bineînțeles, „dolce far niente“. De când am vizitat Roma, am spus că trebuie neapărat să ne întoarcem în Italia. Așa că am organizat rapid una dintre cele mai frumoase excursii de până acum. A durat 2 săptămâni, iar voi ați putea să o faceți doar în 5 zile. Un vis, nu? Așa că v-am pregătit un itinerar pentru 5 zie pe coasta Amalfi.

Am găsit cât mai curând bilete de avion și am aterizat la Napoli. Compania cu care am mers a fost WizzAir, având zbor direct Cluj - Napoli.

În acest moment, vă rog să vă așezați cât mai confortabil și să vă pregătiți pentru a descoperi Napoli în aventurile noastre din prima zi.

Care este primul lucru pe care-l faci când ajungi în Italia? Mănânci pizza. Exact asta am făcut și noi și am mers la celebra pizzerie „L’antica Pizzeria da Michele“. Drumul de la gară până la pizzerie a fost de maxim 15 minute.

Fondată în 1870, aceasta este una dintre cele mai vechi și mai bune pizzerii din Napoli. Nu durează mult să faci alegerea, vei găsi doar 3 tipuri de pizza: Cosacca, Margherita și Marinara. Dacă te întrebi câte pizza am mâncat, 3! Am stat la coadă vreo 30 de minute. Cei care nu vor să-și mănânce pizza pe bordura din fața restaurantului, așa cum am făcut și noi, pot opta pentru o masă în micul restaurant, așteptând afară cu biletele numerotate emise. Pizzeria este deschisă între orele 10:00 și 23:00.

Două ore mai târziu suntem în trenul spre Salerno... Stai, ce? Nu, nu a fost următoarea destinație. Trebuia să ajungem la Pompei, dar ghici ce? Am fost efectiv fermecată de lumea din jurul meu, de mâncare și de agitația gării încât am încurcat biletele de tren. Salerno era o altă destinație la care urma să ajungem, dar până atunci Pompei era următorul oraș din planul nostru. Așa că am făcut o plimbare cu trenul până la Salerno și apoi ne-am întors la Pompei la cazarea noastră B&B Ciro.

Era deja târziu, în jurul orei 21.00. Drumul până la cazare a fost destul de ciudat. Străzile erau prea liniștite pentru acea oră, abia se vedeau luminile aprinse în case. Aveai senzația că localnicii de aici erau încă în regimul de lockdown. Singurul loc care mai era deschis, era un mic bar cu suporteri locali de fotbal cu media de vârsta de 60 de ani. În general, aceștia erau foarte foarte drăguți și pașnici. Trecând pe lânga ei, mă gândeam, cum se pot înțelege între ei din moment ce vorbesc toți în același timp?

Dar, cred că răspunsul ar fi „Aceasta este Italia, dacă nu te poți exprima în cuvinte, dă din mâini.

Ziua 2 

Pompei

Pompei este un oraș străvechi. Nu am putut trece pe lângă acest oraș plin de istorie de când am venit la Napoli, așa că am stat câteva zile în Pompei. A fost cândva un oraș foarte aglomerat și înfloritor pe vremea romanilor. Cu toate acestea, în anul 79 d.Hr., vulcanul Vezuviu a erupt și a acoperit întreg orașul cu cenușă. La acel moment, aproximativ 11.000 de oameni au fost uciși. În 1599, acest oraș a fost descoperit de arheologi. De asemenea, UNESCO l-a recunoscut ca un sit al patrimoniului mondial. În fiecare an, aproximativ 2,5 milioane de turiști vizitează aceste ruine.

Prognoza meteo era ploioasă pentru acea zi dar acest lucru nu ne-a speriat. Ajunși la fața locului, am cumpărat bilete și un ghid audio (există și varianta fără ghid audio).

Cât timp îți ia să vizitezi orașul

Wow! Se pare că astăzi este ziua în care ne vom da peste cap tracker-ul de pași. Aveți nevoie de o zi întreagă pentru a vizita acest loc. Dar dacă vă grăbiți, vă recomand să rezervați aproximativ 3-4 ore pentru a vedea cele mai importante momente. Este un oraș antic în care trăiau aproximativ 11.000 de oameni și aveți ocazia să vă plimbați pe toate aceste străzi, așa că nu încercați să subestimați dimensiunea acestui oraș antic.

Locurile preferate din Pompei

Plimbându-ne pe drumurile de piatră și bineînțeles, cu ajutorul ghidului audio, efectiv ne-am simțit teleportați în peisajele străvechi ale orașului. După explozie, orașul s-a păstrat foarte bine cu ajutorul cenușii. Până și culorile frescelor au rămas intacte. Poți observa unde erau piețele mici comerciale, templele antice, casele oamenilor obișnuiți, frescele de la Vila Dei Misteri, mozaicurile, băile publice, arena de lupte, amfiteatrul. Aici puteți vedea diferiți oameni pietrificați, copii și chiar căței.

Cine poate vizita ruinile Pompei

Acest oraș-muzeu poate fi vizitat de oricine, dar unii părinți au fost mai curajoși și au venit cu cărucioare pentru copii.

Mult succes celor cu roți mari!

Este destul de greu să te deplasezi pe niște alei pavate cu pietre mari cu un cărucior cu roți micuțe. Am văzut părinți purtându-și copiii în brațe pentru că altfel era imposibil. Un pont ar fi marsupiu sau un carucior cu roți mari.

Interesting Fact

În anul 1972, formația de muzică rock Pink Floyd a înregistrat un concert live în ruinele Amfiteatrului Roman din Pompei.

Partea bună este că ploaia programată în ziua vizitei a durat doar o oră. Apoi a venit soarele și vremea a fost superbă. Dar așa cum v-am obișnuit, de fiecare dată avem câte o pățanie. Pentru acea zi a fost că ne ars soarele, deoarece credeam că va ploua și nu am fost pregătiți să avem cu noi crema de protecție solară, ci doar haine de ploaie.

Așadar, mai jos am pregătit câteva sfaturi pentru o vizită minunată în acest oraș.

3 Tips For Travelers

  1. Prețul de intrare e 22 euro + 8 euro audioguide
  2. Încălțâminte comodă, cremă protecție solară/pelerină de ploaie
  3. Recipient cu apă

Ziua 3

Vezuviu

Vulcanul Vezuviu este un simbol al orașului Napoli. Dacă doriți să vedeți peisajul natural al Coastei Amalfi, vă recomand o drumeție până în vârful muntelui. Astăzi acest vulcan este inactiv. Pentru a ajunge în vârf, vă puteți alătura turului sau puteți explora pe cont propriu.

Noi am ales turul cu autocarul. Prețul biletului a fost de 24,30 euro (autobuz + intrare în Parcul Național Vezuviu).

Drumul de la punctul de plecare până la ultimul punct la care se poate ajunge cu autobuzul/mașina a durat cca. 30-40 min, apoi a urmat partea grea.

Ajunși la fața locului, ni s-a spus că avem 2 ore pentru a explora vârful vulcanului. La început ni s-a părut suficient, dar dacă te gândești că până în vârful vulcanului durează o oră dus-întors, îți mai rămâne doar o oră să faci poze și să admiri peisajul de sus.

Dar, pe lângă toate acestea, Vezuviul este superb. Vegetația este foarte diferită, sunt puține plante, iar stâncile și pietrele de pe marginea potecii sunt foarte vaporoase. Iar în vârf vulcanului, ce să mai spun... Am fost foarte impresionată de adâncimea craterului, se vedeau aburi ieșind din lateralul pereților. Fascinant și în același timp înfricoșător. Panorama vă taie și ea respirația, se pot observa în depărtare orașul Napoli, insula Capri și o parte a Coastei Amalfi.

După ce am făcut o mie de poze și video-uri, ne-am dat seama că mai avem 10 minute să coborâm până la autobuz. Așa că am fugit, cu emoții să nu cad (noroc că aveam adidași). Am ajuns la timp, dar că să nu uităm că suntem în Italia iar toată lumea de aici este foarte relaxată, așa că autobuzul nostru a întârziat 15 minute. Dacă am fi știut, nu am fi alergat ca nebunii pe poteca vulcanului.

Pentru cei care urmează să viziteze această minune a naturii, vă recomand să aveți cel puțin 1 litru de apă, un sandviș sau ceva de mâncare și, foarte important, pantofi sport sau adidași.

Ziua 4 

Salerno

Coasta Amalfi este una dintre cele mai iubite locații de către turiști din toate colțurile lumii. Aici se află cele mai frumoase case agățate de stânci. Noi am ales să stăm aici 8 zile pentru a putea admira cele mai romantice locații, dar asta nu vă împiedică să “gustații” din farmecul Coastei Amalfi în doar câteva zile.

Dacă doriți să explorați Coasta Amalfi, vă recomand să începeți cu orașul Salerno. Este un port plin de viață, cu un centru istoric deosebit și o promenadă pe malul mării – Lungomare Trieste.

Ne-am dorit să petrecem mai mult timp la plajă, așa că am găsit cazare superbă nici măcar la 5 minute de plajă. Dacă aveți de gând să vizitați acest oraș, vă dau un pont. Plaja publică unde puteți face plajă este la 2 km de centrul vechi/pietonal al orașului. Aici îți voi lăsa link-ul pentru cazarea din Salerno. 

Deși era luna septembrie, am fost surprinși de temperaturile ridicate. De exemplu, la amiază, nu aveai nicio șansă să mergi pe nisipul fierbinte fără șlapi. A fost vremea perfectă pentru un bronz frumos „a la Amalfi“. Iar seara... nici nu vă pot redacta la cât de frumos e să vă scăldați în apa caldă a mării. Ești doar tu, luna plină și luminile orașului de cealaltă parte.

Partea bună era că în acea perioadă plaja este doar cu localnici. Norocul nostru a fost că, elevii începuseră școala, așa că ne-am putut relaxa ore întregi doar ascultând valurile mării. Era exact ce ne-am dorit, oaza noastră de liniște și pace.

Fun Facts

Un lucru surprinzător și amuzant în același timp era, gelateria de lângă cazarea noastră, Gelateria Nettuno. În fiecare noapte mai mulți oameni se întâlneau la povești în fața gelateriei. Toată această “fiestă” ține până dimineață. Primul meu gând a fost „Sigur că au pus ceva ingredient secret în înghețată! O fi alcool oare?“. Curiozitatea nu m-a lăsat indiferentă așa că, dis-de-dimineață am mers să văd despre ce este vorba. Surprinzător, la prima impresie nu a fost nimic neobișnuit. Totul părea la fel ca în orice altă gelaterie. Dacă tot am venit până aici, am cerut înghețată, apoi într-un colț, am văzut niște chifle dulci, așa că am cerut și o chiflă. Observ că, simpaticul domn care m-a servit, a tăiat chifla în două și o umple cu cupele de înghețata pe care le-am ales. Arată ca un sandviș cu înghețată! Din câte am înțeles de la un localnic, această specialitate este specifică doar în această zonă a Italiei. Este foarte delicios, dar mi s-a parut un pic cam multe calorii, chiar dacă am avut doar doua sortimente de inghețată.

Centrul vechi

Centrul vechi al orașului este plin de străzi înguste, cu multe terase ascunse într-un labirint. Cea mai vizitată stradă este pietonala Corso Vittorio Emanuell. Aceasta este mărginită pe ambele părți de multe clădiri frumoase, multe dintre ele erau palate. Coborând pe stradă spre Centro Storico, veți observa că drumul își schimbă numele în Via Mercantii.

La câțiva pași de centru, pe o stradă foarte îngustă, am găsit o terasă înghesuită. Osteria dei Sapori este una dintre terasele pe care le recomand, cu o mâncare delicioasă specifică sudului Italiei, cu fructe de mare și pește proaspăt. Aaaa... și la final cu un limoncello, care mi-a cam blurat drumul spre cazare.

Catedrala din Salerno

Salerno are de asemenea, una dintre cele mai frumoase catedrale din sudul Italiei. Catedrala are un atrium cu 28 de coloane din Paestum. În interior catedralei puteți observa tencuiala din secolul al XVIII-lea care se desprinde de pe pereți. Astfel ies la lumină mai multe fresce medievale, de o frumusețe deosebită fiind Fresca Fecioarei. Turnul-clopotniță al catedralei datează din secolul al XII-lea.

Scuola Medica Salernitana

O altă mândrie a orașului este Scuola Medica Salernitana, prima Universitate de Medicină din lume, datând din perioada lombarzilor din secolul al IX-lea.

Giardino della Minerva

Dacă vizitați Salerno, asigurați-vă că nu ratați Giardino della Minerva – Grădina Minervei. Se spune că este prima grădină botanică din lume. Încă din Evul Mediu, aceasta a fost folosită ca o simplă grădină în scop didactic pentru studenții Școlii de Medicină din Salerno.

Ziua 5

Amalfi - Capri - Positano

Dacă vrei să te simți ca în filme italiene cu Roberto Benigni și Shophia Loren, trebuie să mergi pe Coasta Amalfi. Toate străzile sunt decorate cu flori. Litoralul stâncos e plin de vile rupte parcă din tablouri. La unele dintre acestea accesul se face doar cu barca. Peste tot se simte mirosul de lămâi. Toată coasta e plină de sate micuțe, fiecare cu un farmec aparte.

Noi am ales Amalfi, Capri și Positano. Așa că am cumpărat bilete Tour 1 - Salerno - Amalfi - Capri - Positano pentru acest tur pentru o zi (nu a fost neapărat suficient, dar mai târziu vă voi spune de ce). Totuși, per total a fost o alegere bună.

Amalfi

Prima destinație a fost Amalfi. Cunoașteți acel sentiment când ajungi să fii într-o locație pe care ai văzut-o de atâtea ori pe internet? Uite, așa m-am simțit eu când am ajuns în Piazza del Duomo. E micuță, e cochetă și foarte intimă.

Mirosul de cafea se simțea în toată piața, iar acest lucru a făcut ca toată piazzeta să fie plină de oameni ce se bucurau de acel “dolce e farniente” de dimineață. Cel mai mult mi-a plăcut faptul că centrul orașului este chiar sub coastă. Îți lăsa senzația că Domul era sub o „umbrelă de piatră”.

Era încă dimineață și orașul nu era încă atât de aglomerat de turiști, așa că am plecat la o plimbare spre catedrală. Este o catedrală romano-catolică construită în secolul al IX-lea. De-a lungul anilor a fost redecorată cu diferite elemente ale perioadelor baroc, gotic și renascentist, inclusiv elemente arabe.

Interesting Fact

Pe vremea în care Amalfi era Republica Marina, s-a proclamat că navele care navighează de pe Coasta Amalfi nu se vor lipsi niciodată de proviziile cu lămâi pentru călătoria lor. Lămâile erau esențiale în călătoriile lor deoare ce boala marinarilor era deficiența de vitamina C.

Capri

După ce am luat micul dejun în Amalfi, am pornit spre Capri. Da, exact acea insulă Capri unde celebrități din întreaga lume își petrec majoritatea vacanțelor. Această insulă este ținta numărul unu pentru toți turiștii din întreaga lume când ajung pe Coasta Amalfi. Acest lucru s-a simțit chiar de la primii pași de cum am ajuns pe insulă.

Era plin de turiști (majoritatea americani și englezi). Un pic prea aglomerat pentru noi. Dar aceasta nu ne-a oprit să mergem și să vizităm Anacapri. Așa că, am luat bilete pentru funicular și autobus pentru faimosul punctul de belvedere, Anacapri.

Totul a durat aproximativ o oră. Dar cu toate acestea, transportul public și-a făcut bine treaba. Cineva să le dea un premiu pentru abilitățile de conducere ale șoferilor de autobuz. Era de neimaginat cum se furișau printre mașini sau cât de la limită mergeau pe marginea coastei, drumul fiind incredibil de îngust pentru 2 direcții de mers (adevărul este că am avut niște emoții până am ajuns la destinație).

Bilete Monte Solaro

Telescaunul Monte Solaro

Experiența cu telescaunul Monte Solaro a fost, desigur, una dintre preferatele mele. Acesta este doar de o persoană iar lungimea de a admiră toată insula Capri de sus este de 13 min. Ce ai putea să-ți dorești mai mult? De asemenea se pot observa în depărtare iahturile ancorate lângă insulă. Ici și colo vezi câte un elicopter și în acel moment te gândești „Oare o fi JLo sau Kardashians?"

La întoarcere am coborât pe străduțe pentru a descoperi mai bine insula. De fapt, realitatea e alta. M-au fermecat boutique-rile cu vase ceramice/porțelan pentru bucătărie. Cele mai multe dintre ele sunt lucrate manual. Nu m-am putut abține, așa că mi-am luat și eu. Cu această ocazie, am găsit un magazin care livrează în orice colț al lumii, Magazin Ceramică.

După cum v-am spus la început, ne pare rău că nu am stat mai mult. Ne-ar fi plăcut să vedem cum este viața de noapte pe insula Capri. Așa că vom merge din nou pe Coasta Amalfi iar de data aceasta v-om sta mai multe zile în fiecare orașel.

Positano

Dar să nu uităm că a mai rămas un oraș în programul nostru. Ultimul punct pentru acastă zi a fost Positano. Iar cu această ocazie țin să vă spun că este cel mai popular, dar și cel mai scump oraș de pe Coasta Amalfi.

Primul gând pe care l-am avut când am ajuns în Positano a fost „Mulțumesc că am fost inspirată pentru plaja din Salerno”. În acel moment ne-am dat seama cât de mici sunt plajele celorlalte orășele de pe Coasta Amalfi. Încă se simțea foarte mult valul de turiști chiar dacă era luna septembrie. Plaja era foarte de aglomerată să stăm, așa că am preferat mai bine să mergem să ne plimbăm și să luăm cina. Dar, ghici ce? Era exact ora când toată lumea se întorcea de la plajă și se opreau la terase. Cozile de așteptare erau uriașe. Pe moment am fost puțin șocați deoarece în toate zilele petrecute în Salerno nu ne-am confruntat cu această problemă. Așa că am avut o alternativă mai bună, să bem câte un drink și să admirăm apusul de pe acel minunat orășel. Norocul nostru a fost că la alcool nu erau cozi.

Este un oraș vechi de pescari unde poți găsi produse maritime la fiecare terasă. Majoritatea localnicilori trăiesc din turism. Așadar, mare noroc dacă ajungeți în Positano și nu stați la cozile de la terase. Ne-am încheiat ziua foarte romantic cu un apus de soare superb. Abia aștept să revin aici pentru câteva zile, ca să vă pot povesti mult mai multe despre aceste orășele minunate agățate de stânci.